George Pușcaș, 29 de ani, este foarte aproape să semneze cu Dinamo, după cum a anunțat președintele clubului, Andrei Nicolescu. Interesul „câinilor” pentru atacant nu este unul nou: Dinamo l-a dorit și vara trecută, dar și la începutul acestei ierni.
Atunci însă, cerințele salariale ale vârfului, în jur de 50.000 de euro pe lună, erau peste posibilitățile clubului, așa cum scria Gazeta Sporturilor în luna decembrie.
Între timp, situația s-a schimbat. Pușcaș nu a reușit să obțină un contract avantajos în China sau în zona Golfului și a refuzat o ofertă de la Legia Varșovia, unde ar fi câștigat mai puțin. Totodată, Dinamo a insistat pentru acesta în ultimele săptămâni, pe măsură ce jucătorul nu își găsea angajament în altă parte.
După închiderea perioadei de transferuri, atacantul și-a recalibrat planurile. Principalul obiectiv este revenirea în circuitul echipei naționale și, ulterior, un nou transfer în străinătate după un sezon sau un sezon și jumătate petrecut la Dinamo.
Ce salariu va avea George Pușcaș la Dinamo
Astfel, el a acceptat o remunerație mai mică, apropiată de cea pe care o avea Stipe Perica înainte de a pleca în această iarnă. Croatul câștiga aproximativ 19.000 de euro pe lună, iar Pușcaș ar urma să primească în jur de 21.000 de euro, plus eventualele bonusuri de performanță.
Este printre cele mai mari salarii de la Dinamo.
Un rol important în decizia lui l-a avut și discuția cu tehnicianul Zeljko Kopic, purtată săptămâna trecută, precum și acordul unanim din conducerea clubului pentru transfer.
900.000 de euroeste cota de piață a lui George Pușcaș, conform portalului de specialitate transfermarkt. Cea mai mare valoare din carieră a atins-o în toamna lui 2019, în perioada petrecută în Championship, la Reading - 6 milioane de euro.
Dacă nu apar probleme de ultim moment, Pușcaș ar putea fi disponibil pentru Dinamo după barajul echipei naționale cu Turcia și ar urma să evolueze începând cu etapa a 2-a de play-off, acolo unde „roș-albii” s-au calificat deja matematic, după victoria la limită cu Unirea Slobozia, scor 1-0. La Dinamo, atacantul ar urma să poarte tricoul cu numărul 18, rămas vacant după plecarea lui Perica.
Dacă este apt fizic, Pușcaș are aproape garantat rolul de titular în „haită”. Celelalte opțiuni pe care le are Kopic la dispoziție pentru centrul ofensivei sunt Mamoudou Karamoko, Alex Pop și, la nevoie, Alberto Soro, în postură de „9” fals. Primii doi ar reprezenta, mai degrabă, opțiuni pentru bandă, de unde au dat și cel mai bun randament.
262 de zileau trecut de la ultimul joc oficial al lui Pușcaș: a fost titular, schimbat la pauză, în Bodrum - Beșiktaș 0-4, partidă disputată pe 1 iunie 2025.
Aseară, în direct la Prima Sport 1, Andrei Nicolescu nu a dorit să divulge suma exactă pe care Pușcaș o va încasa lunar la Dinamo: „Cred că e un contract corect pentru ambele părți”.
Pușcaș se tratează de pubalgie, poate juca abia peste 3 săptămâni
Avem acorduri verbale, scrise, cu Pușcaș și va trebui să vină să semneze. Contract un an și jumătate.
Are nevoie de trei săptămâni minimum. Făcea o procedură medicală, vizavi de o mică boală a fotbalistului, pubalgia. Mai avea o ședință-două de terminat și rămâne să semnăm.
A fost o variantă mai demult, dar era foarte greu accesibilă, din decembrie.
După care am urmărit evoluția, am văzut că nu se întâmplă nimic și am mai insistat. Contează foarte mult că Zeljko Kopic l-a plăcut foarte mult, crede în el, a vorbit cu el, a înțeles care sunt problemele. Sper ca noi să-l ajutăm pe el și el să ne ajute pe noi.
- Andrei Nicolescu, președinte Dinamo, la Prima Sport 1
{{text}}