Dan Nistor (37 de ani) a atins în weekend o bornă impresionantă: 500 de meciuri în prima ligă. Și a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre cariera sa, inclusiv perioada nefastă din Franța.
Trecut pe la Pandurii, Dinamo, Universitatea Craiova și U Cluj, mijlocașul aflat acum sub comanda lui Cristiano Bergodi a avut și o experiență nereușită, în Franța. În vara lui 2013, se transfera de la Pandurii la Evian (Ligue 1), dar nu s-a adaptat în Franța, unde a jucat doar 9 meciuri. După 6 luni revenea la Pandurii, ca împrumut, și a rămas definitiv.
Acum, într-un interviu acordat GSP.ro, a vorbit despre perioada petrecută în Franța, explicând ce probleme a avut și care e marea diferență dintre cele două campionate.
VIDEO. Dan Nistor explică diferența dintre România și Franța: „Nu am făcut față, e foarte simplu”
- Vicecampion cu Pandurii. Perioada aia fabuloasă a ta de la Târgu Jiu, chiar dacă era o echipă mică de provincie, te-a ajutat și mai mult? Nu era haosul Bucureștiului.
- M-a ajutat, dar în același timp am făcut și o greșeală foarte mare. Având un salariu destul de mic acolo, a venit acea ofertă de la Evian în Franța și, cum fac marea majoritate a fotbaliștilor, se gândesc la chestia financiară, ceea ce consider că am greșit. Practic, cred că aia e cam singura greșeală pe care am făcut-o de-a lungul carierei mele! Nealegând partea fotbalistică, că am avut și altă ofertă din Spania. Eram foarte bine la acel moment, eram convocat și la echipa națională foarte des, chiar jucam și titular și, din păcate, am ales partea financiară, ceea ce la momentul acela nu a fost bine. Am regretat ulterior, dar asta face parte din lumea sportului. Ce să facem...
- Ce a fost cel mai greu acolo în Franța?
- O să zică lumea că sunt rasist, că românii sunt nu știu cum. Dar eu știu ce s-a întâmplat acolo. Drept dovadă că echipa nu mai există. Era un fotbal foarte, foarte fizic, ceea ce pe mine nu m-a ajutat deloc, eu fiind un fotbalist tehnic. Era multă forță, multă alergare, deci erau toate elementele care nu prea mă ajutau pe mine. Probabil de aceea nu am reușit acolo, plus că nivelul era foarte, foarte mare. Nu mi-e rușine să recunosc sau să fiu penibil, să zic așa, că nu s-a acomodat, domne. Nu, erau ăia mai buni ca noi și ăsta era adevărul, nu trebuie să ne ascundem! Erau mai buni ca mine și nu am făcut față, e foarte simplu.
- În cazul tău, n-a fost vorba nici de fițele astea de fotbalist vedetă plecat din România: „Mă duc eu acolo, le arăt eu ălora cine sunt eu”?
- Nu, și nici n-am avut nici destule șanse. Practic, am jucat doar, dacă nu mă înșel, șase meciuri sau ceva de genul ăsta, foarte, foarte puțin. Pentru că băiatul antrenorului m-a adus acolo și era, să zic așa, înnebunit după mine: „Vino aici că o să joci, că nu știu ce”. Știți cum e, îți mai spală creierul unul, altul. Și spui că tot ce zboară se mănâncă, dar nu... de fapt nu este așa. Și asta a fost să fie. V-am zis, acest lucru îl regret foarte mult. Puteam să aleg partea fotbalistică, partea sportivă. Dar omul învață din greșeli și pe viitor sper să fie bine.
{{text}}