Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, a comentat recentele controverse privind arbitrajul din fotbalul italian amintind de Diego Maradona, iar comparația nu a fost bine primită de fiul fostului mare fotbalist al lui Napoli.
Diego Maradona Jr. l-a atacat pe Chivu, după ce antrenorul lui Inter a folosit numele fostului internațional argentinian pentru a comenta cele mai recente controverse din fotbalul italian, în special erorile de arbitraj din victoria nerazzurrilor împotriva lui Juventus.
Cristi Chivu, atacat de fiul lui Diego Maradona
„Trebuie să încetăm să ne mai plângem de episoade care se întâmplă în fiecare duminică, încă de pe vremea lui Maradona, care a marcat un gol cu mâna și nimeni nu l-a criticat”, a declarat Cristi Chivu.
Cuvintele antrenorului român au venit în contextul fazei controversate de la Inter - Juventus 3-2, când arbitrul i-a arătat lui Kalulu cu al doilea cartonaș galben după un fault pe care nu l-a comis asupra lui Bastoni, care a simulat.
Fiul lui El Pibe a reacționat la comparație. „Am ascultat cu atenție cuvintele antrenorului lui Inter și nu avea niciun sens să-l aducă pe tatăl meu în discuție. Asta demonstrează micimea sa și micimea celor care încă vorbesc despre acel gol cu mâna, uitând de golul secolului pe care l-a marcat la scurt timp după aceea.
„Indiferent de club, Chivu să-și spele gura când vorbește despre tatăl meu. Ca jucător, dacă ar fi realizat 1% din ceea ce a făcut tatăl meu, aș fi acceptat, dar nu este cazul”, a spus fiul lui Diego Maradona, la radio Kiss Kiss Napoli, citat de A Bola.
Diego Maradona Jr./ foto Imago Images
{{text}}