În ciuda incertitudinii legate de propriul viitor, Virgil van Dijk (34 de ani) l-a identificat deja pe Dominik Szoboszlai (25 de ani) ca un potențial viitor căpitan al lui Liverpool.
Fundașul olandez, al cărui contract expiră în vara lui 2027, vede în mijlocașul maghiar calități de lider, într-un moment în care un alt lider al echipei, Mohamed Salah (33 de ani), ar putea părăsi clubul pentru o echipă din Arabia Saudită la finalul acestui sezon.
Virgil van Dijk îl laudă pe Szoboszlai: „Poate face următorul pas”
Szoboszlai, sosit de la Leipzig în 2023, a fost una dintre figurile-cheie ale „cormoranilor” în acest sezon. Maghiarul a înscris deja 10 goluri în 35 de meciuri.
Van Dijk, căpitan din 2023, nu a ezitat să-și laude colegul, subliniindu-i potențialul: „Evident, a jucat foarte bine. Este, de asemenea, un jucător care, în opinia mea, poate face următorul pas pentru a deveni un lider pentru această echipă”, a declarat olandezul, potrivit abola.pt.
Fundașul central a adăugat că leadership-ul începe prin exemplu, lucru pe care maghiarul l-a demonstrat. „Începe prin a conduce prin exemplu și este ceva ce a făcut până acum în acest sezon.
Dar și în toate celelalte aspecte... mai sunt progrese de făcut, ceea ce este bine, în opinia mea. Sper că va fi foarte important pentru următorii ani la Liverpool”, a conchis el.
Selecționerul Ungariei l-a dat de gol pe Szoboszlai: „Vrea la Real Madrid!”
Cu doi ani rămași din contractul său, selecționerul Ungariei, Marco Rossi, a sugerat că mijlocașul visează la un transfer la Real Madrid: „Datorită relației foarte strânse și directe pe care o am cu Dominik Szoboszlai de când a început să joace fotbal, Real Madrid a fost întotdeauna visul său.
Nu știu dacă va reuși să facă acest pas, pentru că decizia depinde de el și, de asemenea, de clubul său”, a dezvăluit Rossi.
Cu toate acestea, același Marco Rossi nu a exclus posibilitatea ca jucătorul să rămână pe Anfield. „Nu exclud deloc posibilitatea ca el să rămână la Liverpool și să-și reînnoiască înțelegerea, mai ales că este foarte apreciat la club”, a adăugat.
La rândul său, agentul jucătorului, Matyas Esterhazy, a încercat să calmeze speculațiile. Într-o declarație pentru publicația maghiară NB1, a afirmat: „Este complet normal ca publicul, atunci când Dominik joacă la acest nivel, să vorbească despre ce urmează și dacă există ceva mai înalt.
Prin urmare, în acest moment, a vorbi despre ce se va întâmpla în vară nu este corect, în opinia mea. În plus, Liverpool este unul dintre cele mai mari cluburi din lume, iar Dominik se află într-o poziție în cadrul echipei cu multă greutate, așa că nu ne uităm în altă parte.”
{{text}}