După eșecul cu Bodo/Glimt (1-3), din play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor, doi foști mari jucători italieni, Paolo Di Canio și Alessandro Costacurta, au analizat jocul lui Inter în Norvegia.
Di Canio a fost cel mai vehement critic al nerazzurrilor. După ce a ascultat o declarație a mijlocașului Matteo Darmian, „nu avem nicio scuză”, fostul atacant al lui Napoli, Lazio, Juventus și Milan a reacționat: „Darmian nu a găsit nicio scuză? Ce scuză vreți să găsiți? Mijlocul terenului a fost groaznic. Acelea două goluri au fost rezultatul neatenției”.
Paolo Di Canio, critic cu strategia lui Cristi Chivu: „Nu te poți apăra așa cum ai făcut-o”
Apoi a pus punctul pe „i”: Nici nu te poți apăra așa cum ai făcut-o. Așa cum te-ai comportat în repriza secundă, cu un ritm diferit, mai puțin agresiv, pe fondul unei stări de oboseală, nu pierzi așa două mingi. Ar fi trebuit să fii mai puțin deschis.
Juve a câștigat împotriva lui Bodo pentru că s-a apărat mai întâi și apoi a creat spații. 2-1 ar fi fost altceva. În prima manșă, Inter ar fi trebuit să marcheze imediat. În meciul retur, va fi o bătălie”.
Paolo Di Canio / Foto: ImagoPe de altă parte, Di Canio a remarcat faptul că „Chivu a demonstrat că nu are 13 titulari, nu folosește mereu aceiași jucători. Inzaghi i-a făcut pe rezerve să se simtă ca rezerve, folosiți doar atunci când titularii aveau nevoie de odihnă. Chivu are 17 titulari, iar când schimbă, patru dintre ei sunt titulari pentru el. Darmian a jucat astăzi și a făcut-o cu încredere. Vom vedea”.
Alessandro Costacurta: „Terenul a avut un impact în seara, dar nu vreau s-o apăr pe Inter”
Billy Costacurta
Fostul mare jucător al Milanului, Alessandro Costacurta, s-a referit și la suprafața sintetică pe care s-a disputat partida. „Nu aș insista prea mult asupra rezultatelor din prima manșă. Au fost trei meciuri destul de ciudate. Sunt echipe mai puternice, care joacă într-un ritm diferit.
Terenul a avut un impact în seara asta, dar nu vreau s-o apăr pe Inter. Au comis mai multe greșeli. Juve a câștigat aici, dar n-a jucat așa cum a făcut-o Inter”, a comentat Costacurta, Întrebat dacă Inter poate să zâmbească după ce rivala Milan s-a încurcat în campionat cu Como (1-1), fostul internațional a replicat: „Își poate permite un zâmbet larg, aș spune”.
{{text}}