Coborând din turnul de fildeș, sau poate din avionul de Salonic, Kyros Vassaras a analizat public erorile comise de cavalerii fluierului în etapa 27 a Superligii.
Nu s-a grăbit să se pronunțe, dar oricum e mai bine mai târziu decât niciodată. Sigur, n-a permis desecretizarea pentru toată lumea a dialogurilor purtate între arbitrii din teren și cei din camera VAR, cum i s-a cerut. Tot e însă ceva, și nu puțin, că a ieșit din muțenia superioară cu care ne obișnuise.
Concret, grecul care conduce CCA a văzut ce-am văzut toți. Că Radu Petrescu a gafat grav în două rânduri în finalul meciului Petrolul - FC Argeș, căruia i-a viciat rezultatul. A încurcat borcanele când, în minutul 86, la scorul de 1-1, i-a acordat Argeșului un fault care n-a fost. Dar și în faza următoare, când a fluierat ceva, numai el știe ce!, refuzându-le piteștenilor un gol perfect valabil.
Întrucât A. Dumitrescu a marcat pentru Petrolul în minutul 88, partida de la Ploiești s-a încheiat 2-1 în loc de 1-2! Astfel, Argeșul poate reclama că a pierdut pe mâna arbitrilor încă o întâlnire după cea din etapa 24 de la Mioveni, 0-1 cu UTA. În care trebuia, la 0-0, să primească penalty pentru faultul lui Poulolo asupra lui Moldoveanu, unul indiscutabil. Doar că Andrei Chivulete a avut altă părere. Una eronată.
Întorcându-ne la Ploiești, Vassaras a comentat că, oprind meciul pentru un fault inexistent și conștientizând asta, ori fiind informat de la VAR, "centralul" trebuia să reia jocul cu minge de arbitru. E un aspect asupra căruia șeful CCA s-a oprit miercuri, precizând că „Un arbitru nu poate corecta o decizie greșită printr-o altă decizie greșită„, adică repetând ce scriam eu aici 3 zile mai înainte în articolul „Petrescu plătește, Chivulete scapă?!”.
Andrei Chivulete. Foto Imago ImagesAnume că „O greșeală nu se îndreaptă niciodată cu o altă greșeală”. Cât despre Radu Petrescu, acesta a fost, logic, suspendat pentru 12 etape, deși nu-i exclus ca, la cum stau la noi treburile în arbitraj, să i se reducă pedeapsa și să-l revedem pe teren peste 7-8 etape.
Dacă grecul din fruntea CCA nu l-a iertat pe Petrescu, el s-a dovedit din nou înțelegător cu Andrei Chivulete. Despre care se spune, nu de ieri, de azi, că-i unul dintre favoriții săi, delegat la meciuri cu o frecvență demnă de cauze mai bune.
De data asta, referindu-se la prestația lui Chivulete de la Hermannstadt - CFR Cluj, 0-1, Vassaras nu l-a contrazis pe arbitru când a fluierat cu VAR penalty pentru Sibiu. A apreciat că Florescu a fost faultat de Keita (penalty irosit de același Florescu), dar n-a suflat un cuvânt, chiar niciunul!, despre cea mai importantă fază.
Petrecută în prelungiri, când Chivulete a indicat lovitură de la 11 metri pentru Hermannstadt, posibil fault al lui Sinyan la Ciubotaru, pentru a renunța la decizie după ce Hațegan și Dumitrache din camera VAR l-au trimis la monitor. Unde și-a schimbat rapid părerea!
Era de datoria lui Vassaras să lămurească lucrurile. Să explice dacă arbitrii VAR erau autorizați să se amestece și, mai ales, de ce el, Kyros Vassaras, s-a făcut că plouă și le-a ridicat mingea la fileu celor care-l acuză că îl cocoloșește și îl promovează la infinit pe Andrei Chivulete. Vassaras a avut prilejul să le demonstreze cârcotașilor că n-au dreptate și, din păcate, l-a ratat.
{{text}}