Fotbal   •   Liga 1   •   CCA

Le-au prezentat înregistrările! Iată ce i s-a zis în cască lui Radu Petrescu, înainte de gafa de la Ploiești

Radu Petrescu a făcut praf meciul Petrolul - FC Argeș. Foto: sportpictures.eu

Articol de Adrian Duţă   —  joi, 19 februarie 2026

Oficialii clubului FC Argeș s-au dus la Casa Fotbalului pentru o întâlnire cu reprezentanții CCA. Piteștenilor le-au fost prezentate înregistrările audio cu discuțiile dintre arbitri la fazele controversate din meciurile cu Petrolul, scor 1-2, și UTA, scor 0-1.

  • Din partea CCA au fost prezenți la discuție președintele Kyros Vassaras și vicepreședintele Marcel Savaniu. De la FC Argeș s-au prezentat președintele Dani Coman și directorul sportiv Sorin Boiangiu

După eroarea lui Radu Petrescu de la meciul cu Petrolul, când „centralul” a inventat un fault înainte ca mingea să fie băgată în poartă de FC Argeș, echipa piteșteană a emis un comunicat dur prin care a cerut să-i fie puse la dispoziție comunicările audio dintre arbitri de la duelul de la Ploiești, dar și de la meciul cu UTA, din ianuarie.

CCA a organizat o întâlnire cu reprezentanții clubului. La sediul FRF, piteștenii au ascultat dialogurile. Comisia Centrală a Arbitrilor NU a făcut publice înregistrările, ci doar a explicat ce s-a auzit pe acestea prin intermediul unui comunicat.


Care a fost discuția dintre arbitri la Petrolul - Argeș

La partida de la Ploiești, Radu Petrescu i-a întrebat pe cei din camera VAR dacă jucătorul lui FC Argeș a dat cu piciorul în pământ, atunci când piteștenii au primit o lovitură liberă laterală. Centralului i s-a răspuns simplu: „Da!”.

Apoi, pentru a-și repara eroarea de a dicta o lovitură liberă care nu a fost, a fluierat înainte ca mingea să intre în poartă după lovitura de cap a lui Sierra, dictând un fault care nu a existat în careu.

„În cazul audierii fișierelor audio originale ale discuției dintre arbitru și camera VAR pentru faza din minutul 86 al meciului Petrolul Ploiești - ACS Campionii FC Argeș (abatere inexistentă înainte ca mingea să intre în poarta echipei FC Petrolul), CCA a punctat următoarele:


Înregistrarea arată că arbitrul VAR, domnul Iulian Dima, nu a comunicat deloc cu arbitrul înainte ca faultul să fie acordat. Înainte de reluarea jocului, VAR a fost întrebat de arbitru dacă jucătorul ar fi dat cu piciorul în pământ, fapt confirmat de acesta, fără a exprima însă vreo opinie cu privire la existența sau nu a unui fault.

Arbitrul, după reluarea jocului, a fluierat imediat, fără a-i da VAR posibilitatea de a verifica, revizui și interveni, dacă era necesar, deoarece fluierul arbitrului a dus la oprirea jocului înainte ca mingea să fi intrat în poartă”, a transmis CCA, pe site-ul FRF.ro.

VIDEO cu gafa făcută de Petrescu la Petrolul - FC Argeș

  • sursă video: Prima Sport 1

Explicații pentru controversa de la meciul cu UTA

S-a analizat și posibilul penalty pe care Argeș nu l-a primit cu UTA, atunci când Poulolo l-a lovit cu capul pe Moldoveanu.

„În cazul audierii fișierelor audio originale ale discuției dintre arbitru și camera VAR pentru faza din minutul 39 al meciului ACS Campionii FC Argeș - UTA Arad, atunci când a existat o posibilă lovitură de pedeapsă neacordată, punctul de vedere al CCA a fost următorul:

Informația prezentată în solicitarea clubului ACS Campionii FC Argeș conform căreia arbitrul Andrei Chivulete ar fi fost avertizat din camera VAR să revadă faza, dar a refuzat comunicarea sau vizionarea monitorului, luând decizia pe cont propriu în detrimentul evidenței video, se dovedește a fi eronată și falsă.

Arbitrul și-a comunicat decizia de a permite continuarea jocului către camera VAR, prin intermediul sistemului de comunicare (conform procedurilor standard de comunicare), iar VAR-ul, după revizuirea incidentului, a confirmat că faza a fost verificată și că meciul trebuie reluat corespunzător.

VAR a constatat că nu a existat o abatere clară și evidentă pe teren”, a transmis CCA.

Faza reclamată de Argeș cu UTA. Moldoveanu e lovit cu capul de Poulolo/ foto: captură Prima Sport

De ce nu a făcut CCA publice dialogurile dintre arbitri

Având în vedere că răspunsul la solicitarea ACS Campionii FC Argeș de a primi transcrierea dialogurilor dintre arbitri și camera VAR pentru ambele meciuri a fost considerat în afara oricăror protocoale și regulamente aplicabile, ambele părți au convenit să se întâlnească joi, 19 februarie, la Casa Fotbalului, pentru a audia fișierele audio originale aferente minutelor solicitate.



- comunicat CCA

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.