Jayson Papeau, fotbalistul celor de la Unirea Slobozia, a suferit o accidentare în meciul disputat pe Arena Națională cu Dinamo București, câștigat de „câini” cu scorul de 1-0. Francezul, venit în luna octombrie a anului trecut, a părăsit terenul în prima repriză, în lacrimi.
În locul său a intrat Nicolae Carnat (27 de ani), aflat la debut după transferul de la Concordia Chiajna.
FOTO. Jayson Papeau, accidentat grav în Dinamo - Slobozia
Imediat după accidentare, acesta a părăsit terenul, dar a reintrat în joc pentru scurt timp. În minutul 41, francezul s-a întins din nou pe gazon și a făcut semn că nu mai poate continua partida. Vizibil afectat și frustrat, a izbucnit în lacrimi pe banca de rezerve, după ce a lovit cu pumnul copertina.
Din primele investigații, Jayson Papeau a suferit o ruptură de ligament colateral și de menisc, însă a cerut opinii și medicilor din Franța.
În ultimul meci de campionat, victoria de pe teren propriu cu Farul Constanța, scor 2-1, Papeau a reușit o „dublă”.
La scut timp după, Jayson Papeau a oferit o reacție pe pagina sa de Instagram, vorbind despre accidentarea suferită și despre faptul că va trebui să fie operat, ceea ce face ca actualul sezon să fie compromis:
Probabil a fost ultimul meu meci din acest sezon.
Într-adevăr, ligamentul meu colateral medial este rupt, printre altele, așa că voi avea nevoie de o intervenție chirurgicală. Ar trebui să lipsesc aproximativ 3-4 luni.
Desigur, este o veste foarte proastă pentru mine, dar voi face tot posibilul să revin mai puternic ca niciodată.A fost o plăcere să revin în România, ne vedem!
- Jayson Papeau, în postarea de pe Instagram
Jayson Papeau a suferit o accidentare gravă și în perioada în care evolua la Rapid
Nu este la prima accidentare gravă. În sezonul competițional 2022/2023, la Rapid București, francezul a lipsit 133 de zile după o accidentare suferită într-un meci cu FC Botoșani, încheiat 1-1. La acel moment, a fost diagnosticat cu fractură de peroneu și ruptură a ligamentelor de la gleznă, ratând 16 meciuri oficiale.
În actuala stagiune, francezul a bifat 14 meciuri pentru formația ialomițeană, perioadă în care a marcat 3 goluri și a oferit 2 pase decisive. Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 450.000 de euro.
{{text}}