Fotbal   •   Liga 1   •   JOSE MOURINHO NU SE GRĂBEŞTE SĂ-L IA PE STELISTUL RĂDOI

"Chivu şi Cordoba îşi vor reveni. De ce să mai luăm fundaşi?"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 04 august 2008

Antrenorul Interului, Jose Mourinho, spune că achiziţionarea lui Rădoi ar trebui gîndită mai bine, deoarece în curînd vor fi recuperaţi Cordoba şi Chivu, iar stelistul ar risca să rămînă în afara lotului şi aşa numeros al italienilor:



"Trebuie să ne gândim bine. Situaţia noastră este cea a unei echipe în care cinci jucători vor fi excluşi de pe lista de Liga Campionilor dacă în acest moment decidem să cumpărăm un fundaş, deoarece în această fază mulţi dintre cei pe care îi avem sunt accidentaţi, jucătorii ce vor fi excluşi vor fi şase. Ar fi o situaţie imposibilă pentru o echipă ca a noastră, cu jucători de calitate şi care au ambiţia să joace în Liga Campionilor. Din acest motiv trebuie să ne gândim bine şi în linişte.



Ivan Cordoba, Cristian Chivu şi Nelson Rivas se recuperează uşor, cred că va fi dificil să-i avem la Supercupă şi la prima etapă, cu Sampdoria, dar apoi îi vom avea la dispoziţie. Credem că fundaşii Chivu şi Cordoba vor disponibili pentru a doua etapă a campionatului şi pentru prima etapă din Liga Campionilor. Dacă totul va merge aşa, de ce să intervenim pe piaţa transferurilor?", a declarat Mourinho pentru inter.it, citat de Mediafax.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.