Sporturi   •   Altele   •   AUSTRIA

Un caz care schimbă tot! Alpinist condamnat pentru omor, după ce și-a abandonat iubita pe cel mai înalt vârf din Austria: „Nu vă consider un criminal. Nu vă consider un om fără inimă”

Ghețari de pe Grossglockner

Articol de Oana Dușmănescu   —  vineri, 20 februarie 2026

Tribunalul din Innsbruck l-a condamnat pe cetățeanul austriac Thomas P. la 5 luni de închisoare cu suspendare și la o amendă de 9.400 de euro pentru moartea femeii identificate drept Kerstin G. Ce s-a întâmplat, de fapt, într-un caz care a făcut înconjurul presei din Europa?

Femeia în vârstă de 33 de ani și iubitul ei, acum în vârstă de 37 de ani, urcaseră pe Grossglockner, cel mai înalt munte din Austria, în ianuarie 2025.

Femeia, complet epuizată, a murit în timpul nopții din cauza vântului înghețat, chiar sub vârful de 3.798 de metri, în timp ce bărbatul s-a întors și a încercat să ceară ajutor. Dar cazul are mai multe fațete de atât.

„Dintr-odată, a dispărut. Era miezul nopții, lanterna mea frontală s-a stins, eram la capătul puterilor”


Procurorul l-a acuzat pe bărbat că și-a lăsat partenera „neprotejată, epuizată, în stare de hipotermie și dezorientată”. Thomas P. a fost acuzat că a planificat prost cățărarea, că ar fi avut echipament inadecvat și de faptul că serviciile de salvare au fost alertate mult prea târziu în timpul nopții.

Conform Der Spiegel, o fostă iubită a inculpatului a depus mărturie, afirmând că acesta a lăsat-o și pe ea singură, cu o altă ocazie, pe un alt traseu de pe Grossglockner, deoarece ea înainta prea greu și pentru că cei doi se certaseră din cauza rutei. „Apoi, dintr-odată, a dispărut”, a declarat ea. „Era miezul nopții, lanterna mea frontală s-a stins, eram la capătul puterilor”, a relatat martora.

De ce nu a acoperit-o nici măcar cu pătura de urgență?

De cealaltă parte, alpinistul amator a pledat nevinovat și a declarat în fața instanței că îi pare „nesfârșit de rău” pentru moartea iubitei sale și că ascensiunea a fost una „foarte stresantă”. Avocatul său a descris incidentul drept un „accident tragic”.


Thomas a recunoscut că a lăsat-o pe Kerstin G. pe o creastă expusă vânturilor puternice pentru a merge să caute ajutor. Acesta nu a putut explica de ce nu a învelit-o nici în pătura de urgență pe care ea o avea la ea, nici într-un sac de dormit. Când trupul ei a fost recuperat ulterior, aceste echipamente au fost găsite în rucsacul ei.

Acuzatul, cățărător cu experiență acumulată pe munte, mult mai multă decât iubita sa decedată, a primit o sentință de cinci luni de închisoare cu suspendare și a fost obligat să plătească o amendă de 9.400 de euro, deși infracțiunea de neglijență gravă se pedepsește cu până la 3 ani de închisoare.

Judecătorul Norbert Hofer, el însuși un alpinist experimentat, a decis că acuzatul a dat dovadă de neglijență, deoarece ar fi trebuit să realizeze mult mai devreme că partenera sa nu va putea finaliza ascensiunea. „Nu vă consider un criminal. Nu vă consider un om fără inimă”, i-a spus acesta la citirea verdictului.

Cazul poate schimba regulile

Guadian notează că procesul, care a durat o singură zi la tribunalul din Innsbruck, în vestul Austriei, a captat atenția comunității internaționale de alpinism, fiind un caz extrem de rar de urmărire penală în urma unui accident montan. Experții consideră că acest caz stabilește un precedent și va influența de acum înainte standardele internaționale privind răspunderea în sporturile montane.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.