Mircea Lucescu, ajuns la 80 de ani, revine în această seară în țară după investigațiile medicale efectuate în Belgia, iar verdictul este unul sensibil. Din informațiile obținute de Gazeta Sporturilor, diagnosticul stabilit inițial la București ar fi fost reconfirmat și i s-ar fi recomandat să spună stop.
Totuși, dată fiind atitudinea generală a lui „Il Luce”, nu ar fi exclus ca selecționerul să vrea să stea pe banca tehnică la barajul pentru Campionatul Mondial cu Turcia, în ciuda tuturor recomandărilor negative.
Ce se întâmplă cu Mircea Lucescu. Cine va pregăti naționala la baraj
Decizia finală îi aparține însă exclusiv selecționerului. Lucescu trebuie să hotărască dacă își asumă riscurile pentru meciurile din această perioadă sau dacă va face pasul în spate. Șansele ca el să continue sunt, în acest moment, considerate reduse, însă nimic nu va fi clar până după discuția decisivă pe care o va avea în acest weekend, la București, cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, imediat după revenirea din Belgia.
În paralel, Federația încearcă să pregătească terenul pentru orice scenariu. Federația Română de Fotbal a reluat tatonările cu Gheorghe Hagi și Edi Iordănescu, însă niciunul nu pare dispus să preia echipa națională imediat. Hagi este rezervat mai ales din cauza experienței din 2001, când a fost chemat în grabă într-un context similar, înaintea barajului cu Slovenia.
Gică Hagi, vorbind despre meciurile de baraj ale naționalei pentru calificarea la Campionatul MondialÎn aceste condiții, varianta de avarie rămâne una internă: Mihai Stoichiță, actualul director tehnic al primei reprezentative, alături de actualul staff, ar putea asigura interimatul până la stabilirea unei soluții pe termen mai lung.
Cel mai probabil, o decizie clară va fi luată luni, după discuția directă dintre conducerea Federației și Mircea Lucescu, la București. Până atunci, toate opțiunile rămân deschise, iar situația selecționerului se află într-un punct de maximă incertitudine.
Mircea Lucescu a preluat cârma primei reprezentative pe 6 august 2024, după aproape patru decenii de la terminarea ultimului mandat, între 1981 și 1986 (perioadă marcată de calificarea la Euro 1984 și de deziluzia cu Irlanda de Nord). De atunci, au trecut 563 de zile, perioadă în care „tricolorii” au disputat 16 meciuri, palmaresul fiind pozitiv: 11 victorii, o remiză și 4 eșecuri.
România a avut un parcurs fără greșeală în grupa de Liga Națiunilor, 6 victorii din 6, acesta permițând alor noștri să aibă posibilitatea de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026, disputat în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, după ce campania din grupa principală de calificări a fost ratată.
Turcia - România se va disputa pe 26 martie, de la ora 20:00, la Istanbul, pe stadionul celor de la Beșiktaș.
În cazul unui succes, prima reprezentativă ar urma să înfrunte fie Kosovo, fie Slovacia, pe 31 martie, în deplasare.
{{text}}