Marin Condescu, 69 de ani, fost sindicalist și conducător de club, omul care a trăit de la loja VIP mărirea și decăderea defunctei Pandurii, vorbește pe șleau, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor, despre anii petrecuți în fotbal, războaiele și oamenii care l-au marcat și prețul plătit pentru ascensiunea și prăbușirea clubului gorjean, cândva fruntaș în prima ligă.
Marin Condescu a fost, timp de aproape două decenii, una dintre figurile influente din zona Olteniei: lider sindical al minerilor, președinte al clubului Pandurii Târgu Jiu în perioada de glorie și personaj implicat în dispute juridice și confruntări de notorietate.
La finalul anilor 2000, devenise unul dintre „clasicii” unui fotbal românesc dominat de orgolii, influențe și bătălii purtate la comisii, transformând Pandurii dintr-o echipă de provincie în viitoare vicecampioană și participantă în cupele europene.
A traversat momente tumultoase, procese, s-a războit cu „greii” vremurilor și a ispășit și o condamnare cu suspendare înainte de a dispărea din prim-plan. A împrumutat clubul, s-a judecat pentru a-și recupera banii și spune că multe dintre episoadele care i-au marcat cariera au avut explicații dincolo de teren, în sfera politicului.
Mai incărunțit decât îl știam, dar cu aceeași vervă care trădează cei 70 de ani pe cale să-i împlinească, Condescu se teleportează în timp și reface secvențe relevante din epoca în care era „crai”. Și-a depozitat toate amintirile la parterul casei, pe pereți, în țiple prăfuite de vreme și fișe pe care adoră să le răsfoiască iar și iar, numai de-ar prinde din nou viață și timpul ar sta în loc.
Un dialog „pe contre” de aproape două ore, de lângă șemineul vilei sale din Târgu Jiu, despre influență, fotbal, justiție și bilanț personal.
Marin Condescu: „Expunerea din fotbal mi-a adus doar bucurie”
- Bună ziua, domnule Condescu! Ce mai faceți, cu ce vă mai ocupați astăzi?
- Bună ziua! Bine ați venit! Astăzi mă ocup cu vechea mea meserie. Sunt angajat al unei firme germane de construcții fotovoltaice și găsesc locuri de muncă pentru oamenii care nu au locuri de muncă.
- Dacă puteți să ne detaliați un pic, cum decurge întreg procesul acesta? Cum arată o zi din viața dumneavoastră?
- N-aș putea să spun că mi-am schimbat ceva de când lucram la mină. Mă trezesc în fiecare dimineață la ora 07:00, văd care este programul, întreb patronul ce avem de lucru. Ocupându-mă de legislația muncii, pregătirea profesională și contracte cu cei care lucrează pentru noi, lucrurile sunt normale și vreau cât mai mult ca toți cei care muncesc să primească banii la timp, să muncească în condiții de siguranță. Sunt probleme care apar zilnic, sunt inerente într-un proces de producție... Dar am o meserie frumoasă, lucrez tot cu oamenii, cum am lucrat și înainte. De fapt, eu chiar dacă am terminat o facultate, n-am practicat nicio zi ceea ce am terminat.
- Da?
- Am continuat cu studiile medii pe care le-am avut. Am fost maistru electromecanic. Dar m-a ajutat ceea ce am terminat pentru a putea lucra în domeniile acestea.
- Cu fotbalul ați încheiat-o oficial în urmă cu câțiva ani. Astăzi, în calitate de simplu spectator, vă mai uitați? Cum vi se pare fenomenul față de momentul în care l-ați părăsit definitiv?
- Eu, în lumea fotbalului, am apărut ca o notă aparte. N-am jucat în viața mea fotbal de performanță, nici n-am avut o altă meserie care este necesară în desfășurarea unui joc de fotbal. Dar am crezut în ceea ce fac. În 2004-2005, am fost artizanul acelei promovări, alături de toți oamenii pe care eu i-am reprezentat din minerit și energie și toți cei care țineau cu fotbalul în regiunea Olteniei și în Târgu Jiu. Mi-aduc aminte...
- Vă rog!
- Vreau să vă spun că, la un moment dat, site-ul nostru era urmărit de 35.000 de oameni zilnic... Dar acum n-ar mai fi posibil așa ceva, fiindcă în niciun domeniu, din punctul meu de vedere, un singur om nu poate să reușească să atingă anumite obiective, mai ales într-un fenomen care ține de mase, în care te adresezi oamenilor. Totuși, rămân cu satisfacția că am adus bucurie celor care le-a plăcut fotbalul și au ținut cu Pandurii Târgu Jiu.
- A fost proiectul dumneavoastră de suflet. Într-o perioadă, lumea identifica brandul Pandurii cu numele Marin Condescu. Uitându-ne înapoi, dacă ar fi să privim retrospectiv, ați rămas cu mai multe dezamăgiri și necazuri decât cu bucurii sau invers?
- Nu. Mie, expunerea aceasta din domeniul fotbalului mi-a adus numai bucurie. L-am cunoscut, dacă vreți, pe cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, pe Pelé. Am avut onoarea să fiu șapte zile alături de el. Am cunoscut marii fotbaliști din România, pe Sandu Boc, Adrian Ilie, Sorin Cârțu. Am promovat, să zic așa, antrenori care și acum activează foarte bine. Mă gândesc la Eugen Neagoe, care a venit, a antrenat și clubul i-a plătit Școala de Antrenori. Încă se mai putea pe atunci și să antrenezi și să promovezi cursurile de antrenori la Federația Română de Fotbal. Dar satisfacțiile au fost așa cum se întâmplă și în lumea sindicală. Ești împlinit când aduci bucurie oamenilor. Dar eu nu am fost un patron care să investesc bani, cum au făcut alți oameni care au suferit și mai mult.
- Dumneavoastră ați fost...
- Eu am gestionat niște bani și am avut sarcina să aduc cât mai multe resurse financiare din sponsorizări, din vânzare de jucători. În 2013, ca să dau un singur exemplu, am vândut jucători de 5 milioane de euro iar contribuția tuturor care erau membri fondatori, fiindcă am fost un ONG, nu am fost o societate comercială, știți care a fost? Primăria Târgu Jiu a venit cu 10.000 de lei, dar era lângă noi. Era un colectiv... Stadionul din Târgu Jiu s-a construit pentru Pandurii. N-aș putea să spun că am vreo dezamăgire, chiar dacă, din cauza fotbalului, am trecut printr-un proces penal în care, până la urmă, am ieșit în avantaj.
- De ce spuneți că ați ieșit în avantaj?
- Eu nu încasasem, ca președinte de club, niciun ban din activitatea mea până în 2013. Întotdeauna când voiam să-mi iau și eu ceea ce era prevăzut în contractul meu de președinte, ziceam că mai sunt alte cheltuieli de făcut. Și le tot amânam până când urma să vină o situație nemaipomenită. În 2013, odată cu trimiterea în judecată, lucrurile s-au împărțit. La un moment dat, s-a spus foarte mult că n-am dreptul la niciun ban, că de ce să iau eu bani. În procesul penal s-a hotărât o expertiză contabilă. În urma expertizei contabile, s-a văzut că am adus bani din împrumuturi de la bănci de peste două milioane de euro și nu încasasem decât o mică parte din sumele pe care trebuia să-mi le datoreze clubul. Cred că luasem, pe toată perioada asta, vreo 20.000 de lei. Și atunci, în urma acestei expertize, s-a demonstrat că am și contract civil de președinte, dar și că am dreptul la o anumită sumă de bani care trebuie să mi se dea.
- Așa.
- Nu știu cum s-ar fi sfârșit dacă n-ar fi fost momentul ăsta... Nu intrăm în alte domenii, dar nu avea nimeni interesul să se distrugă fotbalul. Având în vedere activitatea mea pe plan sindical... Dumneavoastră știți că Uniunea Europeană și lumea întreagă, de foarte mult timp, a spus să nu se mai producă energie electrică pe cărbune, că poluează foarte mult. Găsisem, împreună cu instituțiile de specialitate din România, o soluție ca tot ceea ce este producție de energie electrică pe cărbune să funcționeze fără să polueze. Era programul «Getica», cel care capta tot CO2-ul, îl înmagazina și tu produceai energie electrică curată, cum fac foarte mulți. Dar s-au acumulat...
- Ce s-a întâmplat?
- Pe urmă, au existat anumite partide politice care au spus că au pierdut alegerile din cauza minerilor și din cauza mea. S-a hotărât să mi se însceneze acest proces, dar am trecut prin el. Nu spun că din punct de vedere al confortului și psihic nu au fost și momente mai grele, dar din punct de vedere material am ieșit foarte bine. Îmi pare rău că echipa nu a mai rezistat după un an și ceva, când eu am terminat cu procesul și puteam din nou să mă ocup de echipă, însă era deja era în insolvență.
- Practic, dumneavoastră ați împrumutat în nume personal clubul?
- Da. Am făcut credite bancare în perioadele critice, mai ales în perioada de iarnă... La noi, ca membri fondatori, erau societăți care aparțineau Statului: Primăria, Consiliul Județean, Complexul Energetic Oltenia. Neaprobându-se bugetele în prima parte a anului, eu mă duceam și făceam împrumuturi, riscând într-un fel, dacă am fi retrogradat, să nu mai primim acești bani. În același timp, am avut noroc, n-am retrogradat. Am primit drepturile de televiziune și am achitat creditele fără probleme. Puteam să fac aceste credite datorită unui sponsor special, Riviera, care credita împrumutul printr-un cash colateral: suma pe care tu o împrumutai de la bancă era într-un depozit, garantată de către sponsorul acesta. Și atunci, am putut să fac în perioadele critice aceste împromuturi și să nu pun clubul în pericol.
- Sperați că o să puteți recupera suma de bani pe care ați investit-o în club?
- De fiecare dată! Dar acum, dacă mă gândesc în urmă, n-am fost normal la cap. Puteam oricând să retrogradez sau să nu se fi aprobat bugetul. Întotdeauna când se aprobau bugetele pentru membrii fondatori, bugetele noastre se aprobau de către Guvern în interiorul companiilor care erau în minerit și energie, ca o responsabilitate a lor față de comunitățile unde îți desfășurau activitatea. Exploatarea minieră în Oltenia, în proporție de 99%, se face la suprafață. Tu, în fiecare an, expropriezi și muți sate întregi. Distrugi școli, distrugi biserici, distrugi terenuri de sport... Și atunci, ca o responsabilitate față de comunitățile acelea, se realoca o sumă specială pentru aceste activități. Cumva, dacă Guvernul n-ar mai fi aprobat aceste sume, este clar că n-aveam de unde să mai recuperez ca să pot să achit creditele de la bancă. Dar, în același timp, nici nu le făceam pe patru luni.
- Dar cum le făceați?
- Așteptam două perioade de primire a banilor de la Liga Profesionistă de Fotbal. Am avut noroc. Am crezut continuu. În contractul meu, ultimul pe care l-am făcut cu clubul ca președinte, am trasat obiective să nu retrogradez echipa, să dau echipei naționale patru-cinci jucători și în șapte ani să jucăm într-o cupă europeană. Când se uită acum cineva peste ele zice: «Bă, cum așa?». Am crezut că pot face lucruri la Târgu Jiu, dar n-am fost singur! Atât comunitatea locală, cât și instituțiile statului și minerii și energeticieni mi-au fost alături și au crezut în acest obiectiv. Aveam 7.500 de abonamente...
- Un număr important pentru un oraș mic.
- Tot stadionul era de zece mii de locuri. Gândiți-vă că noi lucrăm pe schimburi de câte opt ore. Omul știa că la anumite meciuri nu va veni, dar cumpăra abonament pentru toate meciurile. Am făcut multe sacrificii... Fiind din cinci bazine miniere, Motru, Rovinari, Berbești, Mătăsari, Mehedinți, toate voiau să aibă echipă. Am spus: «Bă, nu merge așa! Hai să lăsăm câte una în fiecare zonă, să promovăm una...» Și aceea a fost Pandurii.. Îmi doream ca toți cei care sunt la copii și tineret să aibă speranțe că, dacă vor putea să practice acest sport, vor merge la Pandurii Târgu Jiu. Pe urmă, în anul când am promovat, nu aveam nici teren pentru Liga 1, era Duru la omologare (n.r. Viorel Duru) Și am făcut aceste investiții. În 2013, deja aveam un teren sintetic, câte unul în fiecare bazin minier, Motru și Rovinari, unul de antrenament, plus stadionul mare.
- Revenind la proces, care este stadiul lui în momentul acesta?
- L-am terminat de mult.
- Și recuperarea datoriilor? Înțelesesem că sunteți undeva la 71%.
- Dacă mai am bani de recuperat? Da. La fel ca și ceilalți jucători. Ei nu primesc mai mult sau mai puțin, primesc același procent din suma care se distribuie... Până acum, am reușit, pentru toți cei care sunt la masa credală, să distribuim 41%. Dar mai avem încă proprietăți ale clubului, cum ar fi hotelul de la Rânca, plus alte terenuri de vânzare. Eu cred că, după ce lichidatorul judiciar va putea să vândă tot ceea ce are clubul, vom ajunge undeva la 70-80% pentru toți cei care sunt la masa credală. Am făcut un lucru, în înțelegerea pe care am făcut-o cu jucătorii...
- Ce anume?
- Cred că a fost posibil și datorită meseriei pe care am avut-o, de lider de sindicat. Nu am trecut jucătorii de fotbal și salariații la chirografari. I-am lăsat la salariați cu dreptul salariale. Și atunci au fost primii, cu excepția împrumuturilor care s-au făcut pe perioada asta, care primesc bani.
Ne-am judecat din 2016, am ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, și nimeni n-a crezut că vom câștiga acest proces, mai ales că lucram împotriva Primăriei, Consiliului Local, Consiliului Județean. Erau instituții care, cel puțin în lumea dinafară, credeau că au anumite influențe. Nu! Față de noi, Justiția a fost corectă până la capăt! Cât au încercat să întoarcă procesul la Înalta Curte, nu au reușit!
- Marin Condescu, fost președinte Pandurii Târgu Jiu
Marin Condescu, despre anii de la Pandurii: „Eu trebuia să asisgur fondurile și să conduc structura”
- Revenind la profilul dumneavoastră de conducător, vă caracterizați ca fiind un sindicalist în fotbal? Astăzi e foarte greu de conceput pentru generațiile mai tineri care urmăresc fotbalul și cei care activează în fotbal ca un sindicalist să conducă un club de fotbal. Considerați că a fost o anomalie?
- Nu. Consider că a fost ceea ce se întâmplă cu patronii de fotbal. Dar aici n-a fost un patron, fiindcă noi n-am avut o societate comercială, am avut un ONG. Eu am venit și am administrat din punct de vedere organizator și financiar. Eu n-am avut latura de specialitate pe fotbal, dar am avut lângă mine, pe posturile care erau necesare, oameni pricepuți. L-am avut pe Eugen Părvulescu, i-am avut pe alții care au jucat în diferite sporturi, ei erau cu partea de specialitate. Eu trebuia să asigur fondurile și să conduc structura. Era ceva ca în orice societate.
- Spuneți că...
- Oricât ar fi de capabil un director, dacă n-are oameni de specialitate pe care să-i asculte, nu va reuși nici în domeniu. Dar m-a ajutat funcția mea de la sindicat, fiindcă oamenii m-au mandatat și au veni după mine într-un proiect care nu ținea de producție. Am făcut în așa fel încât și oamenii, la locurile lor de muncă, să fie recompensați într-un fel pentru toată munca pe care au depus-o. Și atunci, mi-a fost foarte ușor să reușim în acest domeniu.
- Credeți că va mai fi fotbal de performanță la Târgu Jiu în anii următorii? O vedem pe CSM Târgu Jiu, echipa municipalități în Liga 3, unde e codașă. Vedeți posibil un reviriment al fotbalului din oraș pe modelul Pandurilor de acum 20 de ani?
- Atât timp cât sportul din Târgu Jiu se va baza nu pe resursele financiare de la comunitatea locală, nu se va reuși. Eu cred că, la un moment dat, se va crea fereastra necesară să se adune un colectiv de oameni care să poată să asigure resursele financiare pentru saltul calitativ. Dar timpul? Eu sper să fie cât mai curând.
- Credeți că mai e fotbalul o piață atât de atrăgătoare pentru investitori? Să vină și să-și riște finanțele la un club mic de provincie, unde toată afacerea se poate transforma într-un sac fără fund?
- Depinde de ce își dorește fiecare. Noi am fost un club care am luptat și am lucrat pentru comunitate. Noi voiam să satisfacem nevoile comunității. Niciunul dintre noi nu avea intenția să câștige personal din această acțiune. În același timp, depinde și de ce îți propui. Noi întotdeauna am hotărât - și am și realizat în mare parte - să fim o echipă care să formăm jucători, să putem să-i vindem și, după aceea, grupele de copii și juniori să fie pepiniera. Nu ne-am stabilit la început un anumit obiectiv, n-am vrut locul 1 cu orice preț. Nu aveam nici puterea și nici... Dar dacă se întâmplă, cum s-a întâmplat să fim pe locul 2, să jucăm și în cupele europene, a fost foarte bine. Dar, pentru cei care vor să practice fotbalul, o echipă în primele eșaloane este atractivă. Te duci cu plăcere! Ce este bine, cel puțin în momentul ăsta, pentru cei la Târgu Jiu, este că am creat baza sportivă...
- Baza de la stadion.
- Tot ce ați văzut la stadion, toate terenurile inclusiv Centrul de Copii și Juniori, este făcut din investițiile clubului Pandurii. Am avut norocul să accesăm prin 2008 niște fonduri de la UEFA. Când au văzut, prin controalele pe care le făceau, că suntem bine intenționați și am reușit să facem acea bază sportivă cu 60 de locuri de cazare, cu tot ceea ce este jos, sală de forță, recuperare... Am creat ceea ce noi nu găsiserăm când am venit în 2003-2004. Sper să vină și oameni care să aibă ca obiectiv același lucru. Dar, încă o dată...
- Spuneți!
- Eu cred, că atâta timp cât nu se vor găsi resursele politice, economice și strategice, fiindcă strategie există pentru ca energia electrică pe cărbune să funcționeze, va fi foarte greu, în Gorj, să vină un investitor care să investească în fotbal.
- Voiam să vă întreb un lucru. Aveți foarte mulți ani în fotbal și ați prins acea epocă a celebrilor investitori din fotbalul românesc: cei de la Dinamo, Becali, Copos, Sechelariu, Porumboiu... Credeți că există vreun termen de comparație cu acest nou val de investitori pe care îi vedem astăzi și pe care dumneavoastră nu i-ați mai prins? Mă refer la Rotaru, care a venit mai târziu, deja Pandurii începuse să treacă în plan secund, Mă refer la Dan Șucu, mă refer la Valeriu Iftime, Varga de la CFR Cluj. Ce părere aveți despre acest nou val de investitori?
- Eu v-aș spune un singur lucru. Înainte, aveai și cu cine te certa, dar și cu cine te împăca! Și la Ligă, și la Federație, și cu cluburile. Acum, nu cunosc situația. Dar, atâta timp când n-ai cu cine te certa, nu e bine... Că n-ai cu cine te împăca! Atunci, erau oameni de prim rang. Încă o dată o spun, eu nu eram din punct de vedere profesional la înălțimea lor. Dar i-am văzut și i-am cunoscut. Și pe Porumboiu, și pe toți care erau, Badea la Dinamo, și pe, Dumnezeu să-l odihnească, Jean Pădureanu de la Bistrița. A rămas Horoba, dar văd că nici el n-a mai făcut absolut nimic, că n-a mai putut, Gloria Bistrița e dusă, mai era primarul de la Piatra Neamț (n.r. Gheorghe Ștefan) Deci, au fost oameni cu care de multe ori te certai, dar aveai și cu cine te împăca.
- Mulți dintre ei au ajuns în spatele gratiilor.
- Se întâmplă! Eu, când mă judecam, eram mai mulți acolo care eram din minerit. Și ziceam: «Băi, asta e viața!» Și unul mi-a zis: «Lăsați! Că într-o epocă viitoare, noi o să fim eroi!». Și ne-au închis. Deci, lucrurile se întâmplă în fiecare meserie. Au fost greșeli, fiecare le facem. Sunt într-o anumită poziție, s-ar putea să greșesc, plătesc pentru ceea ce am greșit. De aceea este și posibilitatea aceasta în care poți să redevii cu cazierul curat (n.r. reabilitare) Se spune că toți putem să cădem, dar contează cum ne ridicăm.
- Revenind la ce v-am întrebat, există vreun model de business care vă place astăzi în Liga 1?
- Ce pot să spun? Oameni ca Gigi Becali au făcut bine fotbalul românesc, fiindcă e unul din cei mai mari investitori! Numai Pandurii Târgu Jiu i-a vândut de vrut de vreo 6-7 milioane. Ați văzut cât costa Chiricheș când l-am luat de la Internațional Curtea de Argeș și cât costa când l-am vândut?! Noi, inclusiv când s-a mutat din Anglia în Italia, am mai luat încă 70.000 de euro. Deci, investiția a fost foarte bună pentru noi, dar dacă nu pleca la Steaua (n.r. FCSB), n-am fi putut niciodată face asta. Cele mai bune vânzări ale noastre au fost cu Maxim, prima dată când l-am dat în Germania. După ce-ți formezi piața, lumea are încredere în tine. Dar în Anglia nu putea să ajungă decât la o echipă ca Steaua! Pandurii, pe atunci, încă era undeva la «și alții».
- Dar după aceea...
- După ce am jucat în cupele europene, când lucrurile s-au îndreptat și lumea era cu ochii pe noi, din păcate a venit colapsul și lucrurile s-au stricat rău de tot. Dar Steaua (n.r. FCSB) a fost un izvor de investiții pentru celelalte echipe! Pintilii... Sunt mulți care au plecat și ne-au adus resurse financiare. În rest, sunt oameni care au cheltuit foarte mulți bani. Pe mulți, conflictul cu comunitatea locală i-a făcut să nu mai poată să susțină o anumită echipă. Câteodată, ai și mari decepții și mă uit la domnul Mititelu. Și-a irosit aproape toți banii pe care i-a avut de cheltuit... Și, totuși, se ducea pe stadion și lumea nu îi recunoștea acest merit al lui de a încerca să țină o echipă în care i-a crezut. E o decepție foarte mare. A fost un om foarte puternic că a rezistat atâta timp!
- Vi se pare că...
- La un moment dat, apare acea mentalitate, omul nu mai e mulțumit că muncește, că primește salariul, ci se gândește de unde are patronul bani, se întreabă: «De unde câștigă ăsta banii?» Lumea are această antipatie care a rămas de pe timpul luptei între clasele muncitoare și patroni.
- Spuneați că ați făcut transferuri la actuala FCSB. Ce fel de relație ați avut cu Gigi Becali?
- Ce fel de relație am avut? Una profesională! Nu a fost niciodată o altfel de relație și nicio altă obligație. Dar nici n-a existat vreodată vreo tentativă să fie și altfel de relație. Din contră! Am vorbit mai înainte, eu pe Chiricheș l-am dat acolo din vară, ca să adunăm și noi puncte în tur, ca să-ți mai permiți și în retur o anumită relaxare. Și am bătut Steaua folosindu-l pe Chircheș!
- Cum ați gestionat acea presiune? Presiunea de a miza pe un jucător care deja e vândut.
- Ce pot eu să vă spun concret la cazul cu Chiricheș... Jucam la Ploiești, pe stadionul Astrei. Bineînțeles că domnul Becali a ieșit înainte în presă și a spus: «Pandurii?! Dacă e nevoie, Chiricheș face și 11 metri și nu mă bat!». Mi-am dat seama de pericolul ăsta și am avut o discuție. Pintilii era căpitan de echipă... Am văzut clar pericolul de a se întâmpla un «11 metri» făcut de Chiricheș, iar toată cariera lui profesională putea fi pusă în pericol. Și atunci, am marșat pe ceea ce mobilizează mai mult un om.
- Pe ce anume?
- E ca în domeniul dumneavoastră, dar și ca în domeniul sportului... Omul, la un moment dat, se mulțumește cu salariul, dar, când vine și o primă, are o altă tragere de inimă să facă și mai mult efort ca să câștige prima respectivă! Și i-am întrebat [pe jucători]: «Cât vreți ca să câștigăm cu Steaua?» Pintilii, după un anumit moment, s-a consultat cu echipa și mi-a spus: «3.000 de euro primă!». «Bine, 3.000 vă dau dacă bateți Steaua, dar, dacă luați bătaie acasă în următorul meci, vă opresc banii!».
- Ați câștigat meciul.
- Și așa s-a întâmplat atunci! A început meciul... Greșeală de apărare a lui Chiricheș, 1-0 pentru ei! Oricine ar fi văzut meciul ăla - și acum, când te uiți la el - ai spune : «A, e clar, se duce la Steaua!» Deși era nevinovat! Chiricheș a fost un om cu un caracter foarte puternic și corect. I-am bătut până la urmă cu 2-1 și lucrurile au fost în regulă. Banii oricum ni-i plătise Gigi Becali, iar diferențele pentru bonusuri ni i-a dat în iarnă și în anii următorii. Păstrasem inclusiv un anumit procent dintr-o viitoare vânzare a lui, ne-a dat și banii aceia.
- Echipa a câștigat apoi și meciul de acasă? Și-au primit jucătorii banii, până la urmă?
- Da, am câștigat și acasă
Vlad Chiricheș, Mihai Pintilii, Gabi Matei, Novak Martinovic, Marko Momcilovic, Marian Pleașcă, Răzvan Stanca, Alex Păcurar și Nicandro Breeveld sunt fotbaliștii care au trecut de la Pandurii la clubul lui Becali.
„N-am dușmănie cu niciun om de fotbal!”
- Ați rămas cu mai mulți prieteni sau cu mai mulți inimi din experiența îndelungată pe care ați avut-o în fotbal? Putem s-o luăm defalcat, de la jucători și până la conducătorii cu care vă duelați în campionat.
- Nu, niciodată! Au fost contre dure, dar niciodată altceva. De asta și spun că au fost oameni cu care te puteai certa, dar cu care te puteai și împăca. Este inevitabil, la un anumit moment, într-o criză de nervi, să mai spui lucruri care nu sunt întotdeauna cele mai potrivite. De aceea se și spune: «Nu fă un pas înainte, fă unul înapoi!» Iar la orice problemă trebuie să ai două soluții. Că dacă n-ai două soluții, nu prea e bine.
- Deci n-ați rămas cu divrgențe.
- Nu, n-am dușmănie cu niciun om din fotbal și, din contră, ne întâlnim, putem să vorbim. Din lumea sportivă, m-a ajutat de multe ori Victor Pițurcă în consultările pe care le făceam atunci, când era vorba de antrenori. La fel și cu Adrian Ilie atunci când era vorba de jucători, mi-a și adus jucători foarte importanți, care mi-au adus apoi o sumă frumușică. Pe urmă, lucrurile s-au deschis. Când te duci cu un jucător în Germania (n.r. Alexandru Maxim), iar acel jucător nu decepționează, echipa respectivă are o numită trecere. Singurul cu care n-am reușit noi, când n-a vrut să mai stea și a plecat de la Evian...
- Dan Nistor.
- Dar au fost corecți, au plătit jumătate din salariu. Din păcate, cei care au rămas în club după mine nu i-au dat [lui Nistor] anumiți bani. S-a înscris la masa credală și a recuperat acum o parte din ei.
Am avut parte de jucători care au realizat ceva în viață. Am reușit să aducem la Târgu-Jiu și Facultatea de Sport, mulți au urmat-o și au ieșit profesori. Alin Chibulcutean e unul dintre ei. Până la urmă, nu toți devin antrenori sau conducători de club. L-am văzut și pe Paul Anton, a spus că cea mai bună perioadă lui a fost la Pandurii.
- Marin Condescu, fost președinte Pandurii
- În acea perioadă, ați făcut și transferuri importante de jucători străini. Cum i-ați convins să vină la Târgu Jiu?
- Cel mai mare merit l-a avut sponsorul nostru din Portugalia, Riviera. Știți și dumneavoastră traseul celor mai buni jucători din Brazilia: se duc în Portugalia, primesc cetățenia europeană, relația dintre Brazilia și Portugalia este una foarte bună, vobind și aceeași limbă.
- Cam acesta era circuitul.
- Și atunci, în cantonamentul pe care noi l-am făcut în Portugalia, am reușit să facem transferurile necesare și am venit cu un nou suflu, de la portari și până la atacant. Eram pe ultimul loc. După aceea, cu acei jucătorii ai mei pe care-i aveam aici, lucrurile s-au îndreptat și am evitat retrogradarea. După ce faci primul transfer, primul lot de jucători străini, e clar că ei vorbesc între ei. Aud și impresarii și lucrurile au fost mult mai ușoare. La vânzare, tot așa a fost. Deja fiecare se asigură. Pe urmă, după ce am început și noi să fim un nume în fotbal, lucrurile erau mai ușor de făcut. Cel mai rău mi-a părut rău când Maxim a plecat în Germania, chiar dacă a fost în anul în care am ajuns vicecampioni.
- Considerați că mai putea aduce multe lucruri echipei?
- Da, dar am luat doi jucători care au acoperit postul respectiv. Mai sunt și jucători, atunci când îi vezi la antrenament, zici că ai dat lovitura! Sunt așa-numiții jucători de antrenament. Când îi bagi... Stromajer, de exemplu. (n.r. Jaka Stromajer). Când l-au văzut prima dată în cantonamentul din Austria, l-am închis în camera de hotel ca să nu plece, până am reușit să fac toate actele. Doi ani de zile am tras de Stromajer, dar nu și-a revenit. Abia în al treilea și al patrulea an și-a revenit și a început să joace fotbal. La antrenament, mi-a spus Neagoe: «Mamă, dacă dacă îl pierdem pe ăsta...».
- Stromajer, Vranješ, „Voika” Vranjkovic, Constant Djakpa... Ați avut fel și fel de străini interesanți, nu mai zic de Eric, de Erico.
- La Eric n-am avut niciun fel de... Cred că singurul antrenor care poate să-l controleze pe Eric a fost Pustai. Marea lui defecțiune, în afară de talentul lui extraordinar, este că îi plac foarte mult dulciurile. La masă, toți brazilienii se puneau pe lângă el. Dar este un om nemaipomenit. Iar pentru sârbi, l-am avut pe Zvonko.
- Zvonko Milojkovic.
- Da. La fel și Novak Martinovic, și el a fost foarte bun, și pe el l-am dat la Steaua. Toți cei pe care i-ați amintit au fost jucători foarte buni pentru noi. Am avut o piață bună în Serbia. Dar Zvonko a fost artizanul principal, el ne-a adus jucătorii și tot el și-a asumat responsabilitatea dacă nu reușeau. Iar Vranjkovic, dacă nu s-ar fi accidentat în iarna aceea în care l-am transferat la Dinamo... Știți, a suferit ceva la tendon. A fost, la fel, un jucător care la noi a dat randament. Am luat și eu banii pe care mi i-a oprit apoi Borcea, pentru Ilie Iordache.
- A fost o telenovelă de notorietate prin anii 2005-2006-2007 cu Ilie Iordache. Era dorit de toată lumea. Ba, pleca, ba venea...
-Eugen Neagoe l-a dorit foarte mult. Și atunci, l-am luat de la Dinamo pentru un milion de euro. Nu contează că n-am fost eu atunci la actele de transfer... Dar în stilul lor, pe care îl aveau atunci, au băgat un punct că dacă jucătorul pleacă în patru ani de la tine, tu plătești un milion de euro. Ce treabă mai aveau ei când el era jucătorul meu?
- Cum s-au derulat lucrurile?
- Și atunci, făceau tot ce este posibil pe perioada celor patru ani să plece jucătorul de la tine. Într-un cantonament, în Turcia, Iordache al meu și-a luat bagajul și a plecat, că nu se mai înțelege cu Sorin Cârțu. M-am dus la Comisii: «Ai de plată un milion de euro!» N-am vrut să plătesc și nu ne-am prezentat la meciul cu Oțelul, am pierdut cu 3-0. Apoi aveam cu Dinamo și, dacă nu ne prezentam și la al doilea meci, ne eliminau din campionat. Părerea mea că n-a procedat bine Dinamo. Până la urmă, am făcut rost de bani prin împrumut, l-am achitat și am jucat meciul cu ei. Și am făcut egal. Am fost, din punctul meu de vedere, sancționați pe nedrept. L-au dus imediat la AEK Atena, ca să nu îl mai prinzi pe niciunde, pe unde o fi. Eu n-aveam bani să-i dau lui Iordache. El a recunoscut că a luat toți banii de la mine, dar a profitat de conjunctură. A fost o șmecherie care le-a reușit celor de la Dinamo.
- Ați menționat mai devreme de pasiunea lui Eric pentru dulciuri, voiam să vă întreb dacă în anii în care ați fost la Pandurii și ați interacționat cu zeci, sute de jucători, atât români cât și străini, v-a mai șocat un jucător?
- Voiculeț! (n.r. fostul mjlocaș Claudiu Voiculeț, a nu fi confundat cu ex-atacantul Adrian Voiculeț). Și dacă bea apă se îngrășa! Bine, el era și un talent înnăscut. Am bătut CFR-ul cu 3-2 la ei după un gol dat de el de la nu știu câți metri! Voiculeț, dacă ar fi avut ambiția lui Chiricheș, ar fi fost unul dintre cei mai mari jucători! Mai era Păcurar...
Retras din activitate în 2017, Claudiu Voiculeț, acum în vârstă de 40 de ani, și-a încheiat cariera cu 288 de meciuri și 25 de goluri pe prima scenă. A jucat la FCM Târgoviște, Farul, Internațional Curtea de Argeș, FCSB, Pandurii, CFR Cluj, ASA Târgu Mureș și, din nou, Pandurii.
Condescu: „Există un anumit club, care, într-o anumită perioadă, a forțat artificial limitele unor jucători”
- Alexandru Păcurar.
- Există un anumit club, care, într-o anumită perioadă, a forțat artificial limitele unor jucători. Masa musculară s-a dezvoltat mai mult decât putea să susțină osul. Atunci, apăreau aceste fisuri exact când îți era lumea mai dragă. El nu se rupea definitiv. Dar fisura, dacă aveai grijă de ea... Iar Păcurar al meu, care era un jucător de excepție, nu putea să joace mai mult de 60-70 de minute, fiindcă apăreau aceste fisuri pe care n-aveai cum să le controlezi. Mai era chestia aia cu medicul ăla sârb, te mai duci pe acolo...
- La Marijana.
... Dar lucrurile nu se mai refac. Ca talent, da, Pandurii a avut jucători buni.
- Dinamo e clubul la care faceți referire?
- Nu. Nu fac referire la niciunul. Eu spun că au existat de-a lungul timpului [cluburi] care au practicat acest lucru și poate ei, jucătorii, la o anumită vârstă, vor spune «Dom'le....». Sau poate au luat ei (n.r. suplimente), fără să le sugereze nimeni. Ne-am dus cu el la toți cei care erau de specialitate și ne-au spus: «Osul nu poate să suporte!»... În rest, bun jucător!
*Condescu nu a dorit să numească echipa la care face referire că și-ar fi „forțat artificial jucătorii”. Înainte să ajungă la Pandurii, Păcurar trecuse pe la U Cluj, Dinamo și Gloria Bistrița
- Întorcându-ne un pic către prezent, considerați din ceea ce mai vedeți astăzi, din postura de spectator neutru, că mai sunt jocuri de culise, aranjamente în Liga I sau intervenții pe la arbitri? Am avut recent o etapă tumultoasă de-a dreptul în campionat.
- Nu cred. Nu cred că există un conducător care să se ducă la o echipă să-i spună: «Bun, facem aranjamentul în momentul ăsta pentru un anumit rezultat.». Că dacă eu cu tine, astăzi, vrem să-i dăm meciul lui, și el, mâine, va vrea să-i dea meciul celuilalt... Nu cred. Sunt întâmplări...Din păcate, când ești în necaz, orice este împotriva ta, bănuiești pe toată lumea. Nu cred că este posibil. Eu n-am făcut parte din lumea lor... Și te doare sufletul, mai ales că, în ultimele cinci-șase etape, orice s-ar întâmpla rău, mintea face anumite conexiuni. Dar nu cred!
Orice joc are și greșelile lui, arbitrii sunt și ei oameni. Nu cred că cineva o face intenționat. E ca atunci când comiți o altă infracțiune în alt domeniu... Rămâi marcat.
- Marin Condescu
- Revenind puțin la perioada de glorie a echipei Pandurii, cum a fost perioada aceea când jucați cu Fiorentina, cu Braga? Cum ați reușit să mobilizați tot clubul pentru organizarea unor astfel de meciuri?
- Am vorbit cu Cristi Pustai că, dacă vrem să avem rezultate... Jucătorii mei, atunci, au primit 50.000 de euro pentru tot parcursul, de la primul meci din preliminarii și până s-au calificat în grupele Europa League, cu rezultatele pe care le-au făcut. Și, în funcție de minutele pe care le-au jucat, sub semnătura antrenorului, fiecare a primit o anumită sumă de bani pe care am și dat-o. Dar altă mobilizare? O spun din propria mea experiență sindicală: la un moment dat, omul se învață cu salariul pe care i-l dai. Nu contează pe ce post și cât. N-am dat salarii foarte mari, dar am dat bonusuri și prime care să-i atragă și să-i țină în priză. Și am știut drumul ăsta și când am jucat la Braga, după ce ne bătuseră cu 1-0 la Cluj. Eram la antrenamentul de acomodare pe terenul Bragăi...
- Ce ați făcut?
- Și am strigat: «Pustai, vezi că eu pierd o zi din viața mea, dar tu mâine seară ești calificat!». Pe urmă, lucrurile așa s-au întâmplat. Am crezut, am crezut și am crezut. A fost un episod atunci, cu Braga, în care s-a câștigat foarte mult și la pariuri sportive. Și mai e ceva...
- Ce anume?
- În grupe, era perioada când la club se făceau controale penale din trei în trei zile (n.r. din cauza problemelor financiare ale clubului). N-am putut să completăm nici actele care se cereau la UEFA să participăm. A trebuit să mă duc la CFR Cluj, ne-a ajutat domnul Mureșan foarte mult. Pentru noi, era prima dată, nu puteam, n-aveam acces la propriile noastre aparate ca să transmitem datele care ni se cereau. Puteam să facem mai multe puncte. Dar noi, din trei în trei zile, nici nu puteam să intrăm în sediu că veneau cei de la Procuratură, mai voiau niște acte. În momentul când s-a terminat expertiza în procesul care s-a demarat, procurorul s-a dedicat în sală și a spus: «Cer achitarea!». Fără chestia aceasta, cred că aveam mai multe posibilități să ne ducem în primăvara europeană. Așa că am trăit perioada aceasta cu două măsuri, dar n-am suferit, n-am căzut în depresie fiindcă știam care e adevărul.
- La ce vă refereați mai devreme? Ce episod cu pariurile a fost atunci?
- Atunci a fost o cotă foarte mare și nimeni nu credea că noi batem cu 2-0 la Braga. E unul în oraș care, la un moment dat, întreba: «Pe unde mai jucați?. Îl întreb: «De ce?». Și-mi zice: «Băi, vreau să vă dau și eu, să vă ajut, tu știi câți bani am câștigat eu din meciul de la Braga?» Fusese cota 7 sau 9, nu mai știu, nimeni n-a crezut că noi batem la Braga. Pentru cine a crezut și a avut curajul să meargă orbește cu Pandurii, lucrurile au fost bune.
2013e anul în care Pandurii a ieșit vicecampioană în Liga 1. Nouă ani mai târziu, clubul s-a desființat
- Revenind la problemele acestea penale, considerați că ați avut un dușman sau pe cineva care v-a vrut răul?
- Nu consider, știu! Dar nu-l consider dușman. Eu am câștigat pe linie financiară și în instanță, dar e clar că a fost o prostie și toată lumea vorbește de lucrul acesta. Băi, unde este delapidarea, până la urmă? Dar sunt lucruri trecute.
- Dar cine v-a vrut răul? Factorul politic?
- Da. La mine a venit... Din păcate, nu mai trăiește. Îmi permit, cerându-i scuze, fiindcă a murit acum patru luni de zile, e vorba despre primarul Cârciumaru, care era primarul municipiului Târgu Jiu... A venit și mi-a spus: «Băi Marine, am fost la București...» Mi-a spus: «Pleci? Te arestează, indiferent ce ai face!». Bineînțeles că n-am crezut. Presa a scris, lucrurile așa s-au întâmplat. Ambițiile lor de atunci, din păcate, au distrus clubul. Nu numai pe mine, ci un sistem care credea în mine. Din păcate, aici s-a dărâmat tot sistemul.
- Dar de ce credeți că ați fost o amenințare pentru persoanele acestea, pentru clasa politică?
- Din cauza activității sindicale. Nu, fotbal nu era o problemă. Vezi, în 1990, când m-au ales în mișcarea sindicală, eu n-am rămas angajatul unităților din minerit ca salariat al lor. Am plecat la structura sindicală și am trăit din cotizațiile oamenilor. Și aveam o libertate mult mai mare față de cei care lucrau în domeniul respectiv. Ajunseserăm o mișcare sindicală atât de puternică încât aveam finanțele și puteam să trăim fără să apelăm la resurse exterioare. Din federația pe care eu o conduceam, făceau parte toate sindicate din minerit și energie din România, fără Valea Jiului. Acolo, nu luasem decât Institutul de Proiectări și Salvarea Minieră. Eram o structură care conta. Cel puțin pentru problema cu mineritul și energia, am susținut continuu că România are nevoie de producție de energie electrică pe cărbune.
În 2014, Condescu, fost lider sindical, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind acuzat de delapidare, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. În 2018, Marin Condescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare.
- Alfel spus, vă considerați o victimă a sistemului energetic?
- Nu. Nu sunt victimă. Sunt un om care a făcut ceea ce trebuia să fac și ceea ce am fost mandatat de către oamenii pe care îi reprezentam. Fiindcă reprezentam industria minieră pe cărbune, auriferă și tot ce se întâmplă în toată partea aceea din Ardeal.
Cineva din Valea Jiului spune că, după ce am dispărut eu, s-a terminat de tot mișcarea sindicală.
Eu cred că sindicatele se vor revigora. Dacă aș putea să dau un sfat, fără să se supere cineva pe mine, ar trebui ca toți cei care au vârsta de pensionare să lase locul altora. Eu, în momentul când am ieșit la pensie din minerit, am plecat și mi-am găsit loc de muncă foarte bun. N-am mai ocupat postul, ajungi să îl blochezi la un moment dat. Am stat din 1990 până în 2016. Am spus încă din 2013 că vreau să fac un pas înapoi.- Marin Condescu
Pensie de 10.000 de lei: „Mi-am mai luat un serviciu”
- Că tot e un subiect la modă în zilele noastre, dumneavoastră ce pensie aveți?
- Zece mii de lei, net! Ne-au oprit acum din nou impozit, dar noi sperăm să-l câștigăm. Nu e normal, fiindcă noi, toți cei care suntem la pensie, am plătit deja Statului o dată. Ăia sunt banii noștri! El ar trebui să ne dea nouă înapoi, dar acum ne și oprește din ei, ne mai impozitează o dată, deși ne-a impozitat 43 de ani, cât am cotizat acolo. Acum, au pus dintr-odată cotizația asta, impozitul acesta de 10% pe o clasă despre care au spus ei că nu reacționează, să dea exemplul și la ceilalți. S-au lovit de un zid. Ne-au luat nouă banii și restul... Vedem ce se mai întâmplă. Eu am avut grupă de muncă. Noi, cei care am lucrat în industria minieră, avem grupe de muncă, eu am avut grupa doi. Și am avut 45 de ani.
- Vă ajunge suma aceasta de 10.000 de lei pe lună?
- Păi, mi-am luat și al doilea serviciu. Am avut norocul să lucrez la firma asta, tot cu contract de muncă... Plătesc tot ceea ce trebuie la statul german. Plătesc în baza contractului și sănătate, și pensie, și banul curat în mână. Așa că am reușit, cumva, să găsesc soluții. Și e foarte bine. Dar, atâta timp când mulți nu vor înțelege că structurile nu mai reacționează cum trebuie și că ar trebui sânge proaspăt... Cu cât treci prin viață, cu atât devii mai precaut. Eu fac parte dintr-o structură a sindicatului care n-a participat la Mineriade. Nici în '90! Am avut înțelepciunea necesară să spunem că noi nu putem să impunem altora ceea ce vrem noi. Niciodată n-am participat! Bun, ne-au criticat în timpul ăla...
- Cine a făcut-o?
-Cei care erau în vogă. Era un ziarist, care avea „Milionarul de la miezul nopții», Tucă. Și povestea: «De ce nu participați?» Fiindcă nu e lupta noastră! Îți închipui... Dacă am fi coborât și noi, de la Maramureș, de sus din Bucovina, venea și Oltenia, ce se alegea de țara asta?
- Cum vedeți direcția în care se îndreaptă România din punct de vedere politic, din punct de vedere social? Sunt vremuri agitate, tumultoase, cu societatea divizată din ce în ce mai mult. Vedeți posibilă vreo ameliorare?
- Părerea mea este că clasa politică din România nu mai poate fi resetată. Este imposibil! Voi spune acum ceva și și n-aș vrea să dau naștere la prea multe comentarii. Este clar că cei care luptă împotriva sistemului judecătoresc luptă împotriva unui pilon al democrației. Eu cred că în această luptă, în momentul ăsta, trebuie găsită altă metodă de a fi dusă. Cum văd eu din afară justiția? Eu am avut parte de o judecată dreaptă. Nu am ce să reproșez că mi s-ar fi întâmplat mie personal. Vorbesc acum din ce spun alții...
- Așa.
- Faptul că a fost o perioadă când cei care aveau inițiativă trebuiau loviți, cum m-au scos pe mine din traiectorie, s-a mai întâmplat... Și există fenomene. Le-am spus-o multora, eu am văzut puterea juridică în ansamblul ei, comparată în alt domeniu ca un brad. Bradul este unul din cei mai respectați pomi din România. Îi folosești la nuntă, frumos... Unul, doi, trei brazi, dacă îi găsești, patru, cinci, sunt extraordinar de frumoși. Din păcate, ei sunt o pădure de brazi. Cea mai urâtă pădure din lumea asta este pădurea de brazi. Ați fost vreodată în pădurea de brazi? N-ai unde să respiri. Toată pădurea de la jumătate în jos este uscată. Nu crește nimic, nu crește iarbă pe jos, absolut deloc, deloc! Pe când, dacă luăm Parlamentul și îl comparăm... Mai găsești un stejar, mai găsești o poieniță în care să mai crească și flori, să mai fie și altceva, mai sunt speranțe. Dar părerea mea e că ei trebuie să găsească acea soluție să rămână oamenii puternici care sunt deja și să vadă de ce în interiorul lor nu crește nimic și este numai uscăciune.
- Ați vorbit despre justiție...
- Toată societatea românească trebuie să-și dea seama că fără puterea judecătorească nu mai e democrație! Sunt oameni de ispravă, oameni adevărați, dar care se pare că au fost prinși în așa fel încât nu mai poată să mai miște absolut nimic. Eu spun un singur fenomen, indiferent de consecințele care vor fi... Dar o spun din exterior, e ceva care s-a întâmplat și i-a făcut să fie atât de divizați. Se spune că, la un moment dat, cineva a hotărât că anumite structuri să fie integrate, prin oamenii care le reprezintă, în sistemul judiciar. Și, atunci, s-a format antagonismul dintre oameni care erau de profesie în acest domeniu și cei care au venit din exterior, care au avut mai multe drepturi decât au cei care sunt în sistemul de drept normal. Un exemplu...
- Spuneți.
- Dacă eu, care sunt în domeniu, mă duc și dau examen pentru un post și media minimă de intrare este 9.50, iar eu iau 9.45, nu iau examenul. Cei care au venit din afara sistemului și au intrat cu forța, prin anumite decizii ale anumitor structuri, în acest sistem, țin examen separat și, pe postul pe care eu am candidat, el intră cu 6.00 cu 7.00... Iar corpul acela, care era un brad solid, frumos, stâlpul democrației, s-a simțit infectat.
Toți suntem în pericol și nu este bine că toată lumea a fost îndrumată să culpabilizeze tot ce se întâmplă în justiție. Fără justiție, nu este democrație!
În același timp, și justiția trebuie să aibă puterea să găsească ce este bolnav, să găsească antidotul...Iar guvernanții și politicienii să înțeleagă că nu pot, cu forța, supună acest stâlp al democrației. Unde ne mai ducem? Dacă nimeni nu mai crede în justiție, cine se mai duce să ne judece? Cine mai face dreptate între noi? Cine?
Sunt greșeli și în justiție, nu numai în cea din România. Dar societatea românească, în momentul ăsta, nu poate să se mai reseteze!
- Marin Condescu
„Niciodată inteligența artificială nu va înlocui omul”
- Aș mai fi avut o curiozitate... Cum vă raportați dumneavoastră la expansiunea inteligenței artificiale și la tot ceea ce vedem astăzi? Considerați că, peste un anumit număr de ani, inteligența artificială va „topi” foarte multe dintre joburi?
- Întotdeauna, în momente de răscruce, ne-a fost frică de ce a venit nou. Nu uita ce a fost când au apărut mașinile pe abur, când a apărut tiparnița. Dar niciodată inteligența artificială nu va putea să depășească o capacitate a noastră de anticipare! Vorbesc din punctul meu de vedere, nu sunt în meserie.
- Vă rog.
- Eu sunt electromecanic de meserie, spun ce văd din afară. Întotdeauna, inteligența artificială va acționa cu un program... Bineînțeles că depinde de energie, dar niciodată nu va face ceva ce nu-i prevăzut în programul lui! Pe când omul este capabil, în anumite situații, să găsească altceva decât ce l-a învățat rutina. Niciodată n-o să poată să înlocuiască omul! Eu cred că este o frică generalizată, cum s-a întâmplat în fiecare etapă în care s-au produs lucrurile acestea (n.r. schimbări). Dacă ne uităm în istorie...
- Așa.
- Marx, când a spus că va apărea comunismul, a spus că se va întâmpla într-o țară foarte dezvoltată industrial. A apărut într-o țară care nu era nici la sfertul Germaniei sau la sfertul Angliei (n.r. Rusia). Lucrurile nu s-au întâmplat așa. Au mai spus ceva comuniștii. Au spus că statul va dispărea când lupta dintre clase se va sfârși. Care stat a dispărut pe timpul comuniștilor? Niciunul! Ca să revin la ce m-ai întrebat tu...
- Continuați!
- Ori în 1990 n-a fost Revoluție și n-am făcut saltul calitativ, ori, în momentul ăsta, clasa politică din România nu mai poate fi resetată. Ce găsim în loc? Nu știu. Alegeri din șase în șase luni de zile, cum s-a întâmplat în Bulgaria? Nu știu! Întotdeauna, politica e făcută de marile puteri. Noi, ca țară, de mijloc, trebuie să găsim oportunități în ferestele care se creează. De-a lungul timpului, s-au creat ferestre pe care oamenii politici din România au știut să profie. Așa s-a făcut și Unirea de la 1859, așa a apărut și Unirea de la 1918.
- În final, am dori să vă întrebăm și despre războiul de la graniță, în contextul mineralelor pe care le posedă Ucraina. Având această experiență, credeți că asta e principala miză a războiului?
- Mă bagi într-un domeniu pe care nu-l stăpânesc. Dar e clar că războaiale întotdeauna au fost cu pierderea unora și cu câștigurile altora. României nu cred că trebuie să-i fie frică să facă o anumită politică și a făcut foarte bine că a fost alături de poporul ucrainian. Dar România are, în acest moment, toate elementele din tabloul lui Mendeleev. O politică înțeleaptă o va face cea mai puternică pe piața aceasta. Dacă ești într-un anumit domeniu și ai o anumită politică, oamenii te respectă. Sigur, dacă o spui direct. Dacă tot te fofilezi... Cine să o facă?
{{text}}