International   •   Campionate   •   ANGLIA

Mesajul transmis de noul antrenor al lui Radu Drăgușin: „Nu am venit să mă distrez. Dar de un lucru sunt sigur!”

Igor Tudor era liber de patru luni, după despărțirea de Juventus, și a semnat până pe 30 iunie 2026 cu Tottenham / Foto: X Tottenham

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 20 februarie 2026

Igor Tudor (47 de ani) are planuri mari la Tottenham. Managerul croat, care a semnat până în vară, a anunțat că nu are nicio îndoială că Spurs vor evolua și în sezonul următor în premier League.„Acest club și fanii săi au nevoie de mine să fac ceea ce trebuie și să rezolv problemele cât mai repede posibil”, a declarat fostul antrenor al lui Juventus.

Radu Drăgușin are antrenor nou la Tottenham și debutul acestuia va fi unul de foc: duminică pe teren neutru, în derby-ul Nordului Londrei, cu Arsenal. Igor Tudor este foarte optimist, deși Spurs se află pe locul al 16-lea după 26 de etape, la cinci puncte deasupra liniei retrogradării.

Igor Tudor: „Este o situație stranie, cauzată de numeroasele accidentări. Nu am avut decât 13 jucători la antrenamente!”

La prima conferință de presă ca succesor al lui Thomas Frank, fostul antrenor al lui Hellas Verona, Marseille, Lazio și Juventus a transmis un mesaj puternic, după cinci zile de pregătire în baza de pregătire de la periferia Londrei: „Nu am venit aici să mă distrez, ci să muncesc,


Radu Drăgușin, în Tottenham - Newcastle // FOTO: Imago Images

Acest club trece printr-un moment ciudat, este o situație stranie, cauzată de numeroasele accidentări. Am antrenat doar 13 jucători", a declarat într-o engleză aproape perfectă, lăsând impresia că dorește să se concentreze exclusiv pe a scoate pe Tottenham din situația periculoasă.

Igor Tudor a venit la Londra cu reputația tehnicianului care rezolvă crizele. Croatul a obținut 18 puncte în 8 meciuri, atât cu Lazio în 2023-2024, cât și cu Juventus în 2024-2025.

„Nu contează clasamentul, obții ceea ce faci în timpul săptămânii. Nu vorbesc despre rezultate sau obiective”


„Nu fac nimic special, doar lucrurile pe care le consider importante. Trebuie să înfrunți problemele cu care te confrunți, chiar și cele pe care le au cele mai bune cluburi din lume, și apoi să găsești o soluție cât mai rapidă.

Mă concentrez pe a face lucrurile corecte, pentru că acest club și fanii lui au nevoie de mine să fac lucrurile corecte. Nu contează clasamentul. Pentru mine, obții ceea ce faci în timpul săptămânii. Nu vorbesc despre rezultate sau obiective: nu cred în ele”.

Cred în antrenament și acesta e singurul lucru la care vreau ca jucătorii să se gândească. Trebuie să ne concentrăm pe noi înșine, pe ceea ce trebuie să facem pentru a deveni o echipă și, ca antrenor, pe modul în care pot ajuta jucătorii. Poziția noastră în clasament este o consecință a acestui lucru

- Igor Tudor, managerul lui Tottenham

Igor Tudor a mobilizat suporterii înaintea derby-ului cu Arsenal și le-a făcut o promisiune: „Jucătorii au nevoie de sprijinul vostru. Sunt 100% sigur că Tottenham va rămâne în Premier League și în sezonul viitor”,

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.