International   •   Campionate   •   REAL MADRID L-A PIERDUT PE SNEIJDER

Out 3 luni

Articol de Constantin Popescu   —  marți, 05 august 2008

Lovit dur de "tunarul" Diaby, mijlocaşul olandez are afectate ligamentele genunchiului stîng



Dublu eşec suferit duminică de Real la Londra. Nu doar că a cedat în faţa lui Arsenal (0-1), ratînd locul 1 al turneului de pe "Emirates", dar l-a pierdut şi pe Wesley Sneijder. Accidentat, la genunchiul stîng.



Introdus la reluare, mijlocaşul olandez a păţit-o în minutul 61. Lovit brutal din spate de francezul Abou Diaby, la o fază simplă, el s-a prăbuşit ţipînd de durere. N-a mai putut continua, a trebuit să fie scos pe targă. Ulterior, nu s-a mai putut deplasa fără cărucior, inclusiv în avionul revenirii la Madrid.



Primele estimări erau tare pesimiste: 6 luni de pauză. "E grav, ne temem", au admis oficialii Realului. Verdictul s-a dat ieri. Însoţit de antrenorul Bernd Schuster, Sneijder a fost supus unui test cu rezonanţă magnetică la spitalul madrilen "Sanitas".



Rezultatul a mai atenuat din îngrijorare: jucătorul de 24 de ani nu are afectate ligamentele încrucişate. Are numai o leziune la ligamentul lateral intern, ceea ce nu face obligatorie operaţia şi presupune o pauză de circa 3 luni. Schuster a răsuflat imediat mai uşurat: "Pot să spun că e o veste bună. Ba chiar pot să zîmbesc".



9 goluri a marcat Sneijder în cele 29 de meciuri disputate în sezonul trecut din Primera

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.