CFR Cluj a învins-o dramatic pe Petrolul, scor 2-1, în etapa 28 din Superliga. Elevii lui Daniel Pancu continuă forma de vis și au ajuns la NOUĂ victorii consecutive în campionat! Sunt pe locul 5, cu 47 de puncte, iar play-off-ul e mai aproape ca niciodată.
De cealaltă parte, Petrolul rămâne pe 12, cu 28 de puncte.
Cronică de Sebastian Culea după CFR Cluj - Petrolul 2-1
Primul semn de viață se naște după ce Mihai Popa (6) iese bezmetic pe sub minge, dar e salvat de Sinyan. Deși n-ar fi indicat asta, avea să fie repriza sa.
Prima ocazie vine în minutul 11, când Mihai Popa scoate de lângă bară șutul expediat de Chică-Roșă de la distanță. Deși ardelenii încearcă poarta din absolut orice poziție, aceiași protagoniști se regăsesc și la următoarea mare ocazie: Chică-Roșă îl depășește excelent pe Matei Ilie, iar Mihai Popa scoate de lângă aceeași bară.
Ritm există, dar jocul nu e tocmai plăcut. Îți displace, dar nu l-ai mai revedea încă o dată ca să-ți explici de ce. În multele fragmentări, poți întreprinde jocuri de atenție, cum ar fi să numeri casele de pariuri de pe arena din Gruia: am găsit șapte!
Deși în controlul jocului, celor de la CFR pare că le lipsește imaginația și se rezumă la aceleași încercări tardive de la distanță, pentru ca oaspeții să bifeze și a treia ocazie, cea mai mare a primei părți: centrare în careu, Roche plasează mingea pe colțul lung, aproape de vinclu, dar Mihai Popa face o repriză perfectă și împinge balonul în transversală: 0-0 la pauză.
VIDEO CU GOLUL. Eroul de la Cluj - Mă numesc Boc. Biliboc
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
Ce putem observa încă din startul reprizei secunde e că CFR schimbă planul: ardelenii sporesc încercările de a desface defensiva prahoveană și pun o presiune constantă pe elevii lui Neagoe.
Și noul plan dă roade: străinii care i-au invadat țara lui Pancu îi pot betona drumul lui CFR către play-off. Schimburi rapide de pase, Păun îl servește excelent pe Korenica în interiorul careului, iar kosovarul îl execută pe Popa (62): 1-0.
Și, ce să vezi!, tot românul îl lucrează: neînțelegere între defensiva gazdelor la o centrare pe jos, mingea ricoșează la Papp, care profită de faptul că Matei Popa e ieșit și egalează cu precizie, la doar zece minute după ce ardelenii deschiseseră scorul.
Pentru ca mai apoi același Papp să îi refuze golul lui CFR: centrare, învălmașeală în careul prahovenilor, fundașul e din nou inspirat și scoate mingea de pe linia porții (79).
Abeid pasează în centru pentru Biliboc, mijlocașul își face mingea pe stângul și trage cu sete la colțul lung: CFR se desprinde încă o dată de Petrolul prin reușita lui Biliboc, acest gardian al destinului care a adus punctele și etapa trecută la Sibiu (81).
CFR închide partida - în pofida presiunii puse de ploieșteni - și are o perspectivă serioasă pentru play-off, la capătul unei reprize secunde care mi-a refuzat șansa de a găsi o a opta casă de pariuri pe stadion.
FINAL » CFR Cluj - Petrolul 2-1
- Marcatori: M. Korenica 62', L. Biliboc 82' / P. Papp 71'
- AICI LIVE + Statistici
- 3.117 spectatori (cifră oficială)
VIDEO | Reușita lui Lorenzo Biliboc a decis CFR Cluj - Petrolul
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
CFR Cluj - Petrolul, echipele de start
CFR Cluj (4-3-3): M. Popa - Abeid, Sinyan, M. Ilie, Camora - Muhar, D. Djokovic, A. Păun - Biliboc, A. Aliev, Korenica
Rezerve: O. Vâlceanu, Kun, Braun, Huja, Masic, Keita, Fica, Deac, Kamara, Șfaiț, Zahovic, Slimani
Absent: Cordea (suspendat)
Antrenor: Daniel Pancu
Petrolul (3-4-3): Bălbărău - Roche, Papp, Prce - Ricardinho, Dulca, Jyry, Dumitrescu - Boțogan, Chică-Roșă, V. Gheorghe
Rezerve: Krell - Rodrigues, Ignat, Soares, Mateiu, Boateng, Hanca, Dongmo, Grozav, Hermann, R. Pop, D. Paraschiv
Antrenor: Eugen Neagoe
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu” (Cluj-Napoca)
Arbitru: Marcel Bîrsan // Asistenți: Ionuț Neacșu, Nicușor Marin
Arbitru VAR: Iulian Călin // Asistent VAR: Vasile Marinescu
{{text}}