Americanii Matthew (28 de ani) și Brady (26 de ani) Tkachuk vor să cucerească o medalie mai strălucitoare decât tatăl lor, Keith (53 de ani), care în 2002 a cucerit un argint olimpic. Echipa SUA joacă finala împotriva Canadei, duminică de la ora 15:10, ultima competiție de la această ediție de Jocuri Olimpice.
Keith Tkachuk a fost unul dintre cei mai buni jucători americani din NHL, participant la patru ediții de Jocuri Olimpice și medaliat cu argint la cea din 2002 de la Salt Lake City. Ultima sa participare la o astfel de întrecere a fost în 2006, la Torino, când SUA au ocupat poziția a opta. Însă cea mai frumoasă amintire este faptul că i-a avut alături pe cei doi băieți ai săi, Matthew și Brady, care pe atunci aveau 8 și 6 ani.
Douăzeci de ani mai târziu, cei doi vor juca o finală olimpică, la fel ca tatăl lor în 2002. Canada a învins atunci SUA cu 5-2, iar acum frații Tkachuk au de înfruntat duminică tot echipa din țara vecină, campioană olimpică de nouă ori.
Înainte de marele duel, cei doi frați, care evoluează pentru Florida Panthers, respectiv Ottawa Senators, și-au povestit pentru The Athletic prima experiență olimpică trăită alături de tatăl lor în 2006. Cea mai pregnantă amintire este cea din Satul Olimpic.
Keith Tkachuk pe gheața olimpică în 2006 FOTO Gulier/GettyImages
„Am cutreierat tot satul și am încercat să facem poze cu toate persoanele pe care le cunoșteam, fie că erau jucători de hochei sau altcineva. Îmi amintesc că am făcut o poză cu Sasha Cohen, patinatoarea artistică. Nu știu de ce îmi amintesc asta. Ne-am dus direct la patinatorii de viteză și schiori, boberi, sănieri, jucători de curling și, bineînțeles, jucători de hochei.
Matthew Tkachuk: „Nu-mi amintesc vreunul dintre meciurile tatălui meu de la JO”
Avem o poză foarte mișto cu Alex Ovechkin și Evgeni Malkin când aveau vreo 19 sau 20 de ani. Încă mai atârnă în camerele noastre din St. Louis. Știu că suntem la Jocurile Olimpice, dar asta este probabil amintirea mea preferată de la Jocurile Olimpice. De fapt, nici măcar nu-mi amintesc vreunul dintre meciurile tatălui meu. Îmi amintesc că eram acolo, făceam pancarte și purtam cu mândrie steagul nostru, dar meciurile nu mi le amintesc”, a povestit Matthew pentru sursa citată.
„Poza cu Ovi și Geno este momentul care mi-a rămas cel mai mult în minte”, a adăugat Brady.
Dar nu a fost totul despre hochei în 2006, așa cum este acum. „Nu-mi amintesc la ce sporturi am mers totuși. Dar a fost super”, a spus Brady.
„Îmi amintesc că aveau o casă a hocheiului american foarte mișto, unde mergeam după fiecare meci și stăteam cu toate familiile. Era un mod de a sărbători fiecare meci. Era foarte mișto. Aveau jocuri video pentru copii. Nu îl vedeam prea des pe tata, dar asta era o modalitate de a ne întâlni”, a spus Matthew.
Matthew Tkachuk și o experiență de neuitat
Una dintre cele mai importante amintiri ale lui Matthew este, de fapt, una înfricoșătoare. „Unchiul meu Kevin, fratele tatălui meu, m-a dus în nord, la câteva ore distanță, să schiem. Mama, Brady și poate și bunicul meu au rămas jos. Ei bine, eu și unchiul meu ne-am rătăcit pe pârtii și ne-a luat trei sau patru ore să găsim baza. Nu era semnal la telefon și nici nu știu dacă aveau telefoane acolo, dar îmi amintesc că a fost o nebunie”, spune fratele mai mare din familia Tkachuk.
Apoi continuă: „Dar, în timp ce schiam, acolo se desfășura și o probă. Îmi amintesc că a fost un moment nebunesc, de genul: «Doamne, ne-am rătăcit, dar acum am cam găsit unde suntem», schiind chiar lângă o competiție de slalom. În cele din urmă, am găsit drumul în jos. Îmi amintesc că eram nervos că ne rătăcisem, nu că aveam să mor împreună cu unchiul meu pe munte. Dar, slavă Domnului, am găsit acea competiție olimpică și, practic, am ajuns să schiem pe munte lângă ea”.
Brady Tkachuk, primul gol pentru SUA Jocurile Olimpice 2026
Mathew și Brady Tkachuk pozând pe gheața de la Jocurile Olimpice Foto Guliver ImagesBrady a fost cel care a marcat primul gol al SUA, în partid cu Letonia, la această ediție a Jocurilor Olimpice, cu o pasă de la fratele său Matthew. El a mai înscris încă trei pe parcursul turneului olimpic, în timp ce fratele său a mai bifa alte cinci pase decisive.
„Nimeni nu ar fi crezut când erau mici că vor ajunge să facă asta la un nivel atât de înalt. Sunt foarte mândru de băieți. Au muncit din greu pentru a ajunge aici. Și este foarte plăcut să-i văd făcând ceva ce le place, fiind foarte bine remunerați și având un efect pozitiv, atât pe gheață, cât și în afara ei. Și contribuind la dezvoltarea acestui sport, în special pentru SUA. Sper să aibă șansa de a câștiga medalia de aur”, a spus Keith Tkachuk.
„Aduc pe gheață un joc dur, de muncitori, la fel cum făcea tatăl lor”
În SUA, frații Tkachuk sunt doi dintre cei mai urâți jucători de hochei, fanii adversari plângându-se de limbajul lor vulgar, de agresivitatea lor pe gheață și, pentru unii, chiar de opiniile lor politice.
Frații Tkachuk,care joacă pe posturile de atancanți, sunt experți în a-și irita adversarii. Ei vorbesc urât, lovesc și nu se tem de luptă. Pe scurt, frații sunt „uneori foarte enervanți”, a spus fostul jucător T.J. Oshie pentru npr.com. „Ei aduc pe gheață un joc dur, de muncitori, la fel cum făcea tatăl lor”, a spus Oshie, care a jucat alături de Keith Tkachuk în echipa din St. Louis – „era un provocator și un gură-spartă fenomenal” – și apoi a jucat împotriva fiilor, după ce aceștia au intrat în NHL. Matthew a câștigat două Cupe Stanley cu Florida Panthers în 2024 și 2025.
Brady Tkachuk într-un clinci cu sovacul Erik Cernak în seminalele turneului olimpic FOTO Guliver/GettyImagesAcest stil agresiv al lor s-a văzut și la Jocurile Olimpice, unde un microfon live l-a surprins pe Matthew strigându-i germanului Leon Draisaitl, unul dintre jucătorii de top ai echipei Edmonton Oilers, care a pierdut doi ani la rând în fața echipei Panthers a lui Matthew în finala Cupei Stanley: „Mereu domnișoară de onoare, niciodată mireasă”.
Anul trecut, în competiția 4 Nations Face-Off, la primul meci dintre Canada și SUA, în primele nouă secunde ale meciului au avut loc trei altercații separate — mai întâi Matthew s-a luptat cu atacantul canadian Brandon Hagel. Apoi Brady s-a luptat cu Sam Bennett din Canada, iar în final Colton Parayko din Canada s-a luptat cu atacantul american J.T. Miller. Echipa americană s-a impus atunci cu 3-1, dar a pierdut finala tot în fața Canadei cu 2-3, iar acum caută revanșa. SUA are în palmares două titluri olimpice, cucerite în 1960 și 1980, dar și opt medalii de argint și una de bronz.
{{text}}