Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Presa din Turcia a reacționat, după anunțul privind viitorul lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, selecționerul României / Foto: Ionuț Iordache GSP

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 21 februarie 2026

Presa din Turcia a reacționat imediat, după ce Federația Română de Fotbal a anunțat că va continua cu Mircea Lucescu. Tehnicianul de 80 de ani va sta pe bancă la barajul de luna viitoare.

  • Turcia - România se va disputa pe 26 martie, de la 19:00, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinala barajului pentru Campionatul Mondial. Câștigătoarea va da în finala barajului peste câștigătoarea dintre Slovacia și Kosovo, în deplasare.

„Il Luce” se confruntă cu probleme medicale de câteva luni, motiv pentru care a fost internat de 3 ori la Spitalul Universitar de Urgență din București. Luna aceasta a plecat în Belgia, pentru a primi o a doua opinie de la doctorul Ștefan Constantinescu.

După ce s-a întors de la Bruxelles, selecționerul s-a întâlnit cu conducerea FRF și a transmis că poate continua la cârma naționalei, astfel că el va pregăti barajul cu Turcia. Decizia de a merge mai departe i-a aparținut în primul rând lui Mircea Lucescu.


Ce a scris presa din Turcia, după anunțul FRF că Mircea Lucescu continuă la națională

„Federația Română de Fotbal a pus capăt incertitudinii privind prezența lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a echipei naționale, după ce antrenorul a fost spitalizat pentru o scurtă perioadă. România urmează să întâlnească Turcia într-un meci crucial în luna martie.

Viitorul lui Mircea Lucescu la cârma selecționatei României a fost subiect de speculații, în contextul meciului din semifinalele play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial, programat împotriva Turciei.

Tehnicianul român a fost internat recent într-un spital din București, iar ulterior a efectuat un control suplimentar la un medic român stabilit în Bruxelles. În urma acestor evaluări medicale, Federația Română de Fotbal a confirmat oficial că antrenorul în vârstă de 80 de ani își va relua atribuțiile și va conduce echipa de pe margine”, au scris turcii de la fanatik.com.tr.


De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ținut tot timpul legătura cu asistenții mei și cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel. Avem o echipă formată din fotbaliști valoroși și sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri.



- Mircea Lucescu, selecționerul României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.