CSM București s-a clasat pe locul 2 în grupa Ligii Campionilor și s-a calificat direct în sferturile de finală, acolo unde va da piept cu Esbjerg.
La sfârșitul meciului de sâmbătă cu Ikast, câștigat cu 33-24, suporterii i-au scandat numele antrenoarei Bojana Popovic, deoarece aceasta a reușit în 6 meciuri să redea strălucirea de altădată campioanei României și speranțele într-o calificare în Final Four-ul de la Budapesta.
Drumul de la „Demisia, demisia” a dus la... Bojana Popovic!
În 2 noiembrie 2025, CSM pierdea la București meciul cu Odense, scor 30-36, iar suporterii au scandat „Demisia, demisia!” la adresa antrenorului Adrian Vasile, deoarece echipa avea 4 înfrângeri în 6 meciuri. La modul în care juca, părea că nu are vreo șansă pentru a-și îndeplini obiectivul european, calificarea în F4.
CSM București juca fără orizont, handbalistele ratau din toate pozițiile, iar în apărare dispăruse total spiritul de echipă, care este determinant pentru a bloca adversarele. Campioana României părea o echipă de duzină, blazată și prăfuită, iar multe dintre jucătoare dădeau senzația că nu le mai pasă, deoarece la sfârșitul sezonului vor pleca.
Speriați de „urletul poporului”, care venea totuși din partea unor suporteri elitiști și extrem de răbdători, conducătorii Bucureștiului au hotărât să-l demită pe antrenorul Adrian Vasile și apoi au început să caute un nou tehnician.
„Soarta” le-a pus pe masă „CV-ul” celebrei muntenegrene Bojana Popovic (46 ani), câștigătoare de 6 ori a Ligii Campionilor și vicecampioană olimpică ca jucătoare, iar ca antrenoare a Muntenegrului, medaliată cu bronz la CE 2022.
CSM joacă handbal de F4!
De la sosirea Bojanei Popovic, CSM București s-a schimbat total și mărturie stau cele 6 victorii consecutive obținute într-o manieră extrem de clară și calificarea în sferturile de finală.
Rând pe rând Odense (33-24), Krim (26-20), Podravka (33-28), Brest (40-34), FTC (35-30), Ikast (33-24) au fost „șifonate” serios de CSM București printr-un joc modern și eficient, în care s-a practicat un handbal total, pe care campioana României l-a mai arătat foarte rar după câștigarea Ligii Campionilor în 2016.
În niciuna dintre cele 6 partide, CSM București nu a dat emoții suporterilor că s-ar putea împiedica de adversar, deoarece a jucat constant foarte bine și toate jucătoarele au evoluat la valoarea lor reală, aici meritul fiind exclusiv al antrenoarei Bojana Popovic.
Oamenii din sport spun că antrenorul bun este cel care scoate maximum din sportivii săi și asta a reușit Bojana Popovic să realizeze cu vedetele de la CSM, să le facă, să joace aproape de perfecțiune, iar echipa să strălucească din nou.
Elocvent este și spiritul de sacrificiu reapărut la echipă, inoculat de modul de a fi al Bojanei și cu siguranță sportivele joacă și pentru antrenoare, din respect pentru ea, dar și pentru modul în care le pregătește și trăiește alături de ele la meciuri.
Bojan Popovici a reușit să unească jucătoarele, să lege echipa și CSM București joacă așa cum este antrenată, adică foarte bine.
„Bojana, Bojana!”
Până acum, niciunui antrenor care a fost la CSM nu i-a fost scandat numele de către spectatori, dar Bojana Popovic a spart și această barieră.
Suporterii CSM-ului au sesizat printre primii schimbările produse la echipă de Bojana Popovic și în semn de respect și mulțumiri i-au scandat numele antrenoarei după victoria de sâmbătă cu Ikast, reparând astfel puntea de legătură dintre tribună și echipă, fără de care marea performanță este imposibilă.
Cu siguranță sala Polivalentă va fi „sold out” la returul din sferturile de finală (probabil cu Esbjerg), așa cum nu a mai fost de vreo 2 ani.
CSM București are acum tot ce îi trebuie pentru a spera din nou la Liga Campionilor: echipă, antrenoare și suporteri.
{{text}}