International   •   Campionate   •   RETROGRADARE

Au retrogradat în februarie! Cel mai rapid dezastru pentru echipa cu 4 titluri de campioană a Angliei

Sheffield Wednesday a retrogradat în League One // FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 22 februarie 2026

Dezastru pentru Sheffield Wednesday! Formația cu 4 titluri de campioană în palmares a retrogradat din Championship în League One! Echipa antrenată de Henrik Pedersen a pierdut pe terenul rivalilor de la Sheffield United, scor 1-2, și ia încă din luna februarie drumul Ligii 3.

Retrogradarea a fost accelerată și de faptul că echipa a suferit două depunctări înainte de Crăciun, 18 puncte în total. Dezastrul a venit în contextul în care mai sunt nu mai puțin de 13 etape de disputat.

Final de poveste! Sheffield Wednesday a retrogradat în League One, cu 13 etape înainte de final

Sheffield Wednesday a fost depunctată cu 12 puncte pe 24 octombrie, după intrarea în insolvență. A doua penalizare, de șase puncte, a fost aplicată pe 1 decembrie, din cauza neîndeplinirii obligațiilor de plată.


Nicio echipă din istoria primelor patru divizii ale fotbalului englez nu a încheiat un sezon cu punctaj negativ. Sheffield Wednesday mai are 13 meciuri la dispoziție pentru a evita această situație.

În prezent e ultima, cu -7 puncte, 20 de goluri marcate și 66 primite în 33 de partide, un bilanț înfiorător. E la 41 de puncte de salvare, în condițiile în care mai sunt 39 puse în joc.

„Bufnițele” au reușit doar o victorie și opt remize în acest sezon, iar soarta a decis ca marea rivală să fie cea care le dă lovitura de grație, punând capăt prezenței de trei sezoane a echipei în Championship.

Cei mai mulți jucători au fost vânduți sau puși pe liber într-o vară marcată de eșecul fostului patron Dejphon Chansiri de a plăti salariile la timp, fapt ce a atras numeroase interdicții la transferuri.


Deși în luna decembrie s-a discutat despre un posibil investitor, tranzacția nu a fost finalizată până în prezent. Singura victorie a clubului a venit în septembrie și este foarte posibil ca Sheffield Wednesday să devină prima echipă din istoria primelor patru divizii din Anglia care termină un sezon cu punctaj negativ.

Clasamentul din Championship

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.