International   •   Campionate   •   GRECIA

Răzvan Lucescu, încurcat de o echipă din subsol: a ratat saltul pe locul 2

AE Larissa - PAOK // sursă foto: Facebook @ PAOK FC

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 22 februarie 2026

PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (57 de ani), s-a încurcat în etapa 22 a campionatului Greciei, 1-1 pe terenul echipei de pe locul 12, AE Larissa.

Alb-negrii veneau după două remize albe, cu Aris și AEK, știind că o victorie astăzi i-ar fi urcat, provizoriu, pe locul 2.

În prima parte, echipa lui Răzvan Lucescu și-a făcut treaba, a fost în control și a punctat prin Chatsidis în minutul 14.

Dar PAOK nu a fost în stare să se desprindă, iar asta a costat-o. În minutul 62, gazdele au egalat prin Angelo Sagal, din pasa lui Gael Kakuta.


Nici această lovitură nu i-a trezit pe băieții lui Lucescu, care n-au reușit să expedieze decât 3 șuturi în întreaga parte secundă.

PAOK și Răzvan Lucescu, încurcați de AE Larissa

Se putea încheia și mai rău pentru PAOK, dar ceea ce părea a fi golul victoriei gazdelor, autogolul lui Kenny în minutul 90+5, a fost anulat pentru un henț comis în construcția fazei.

PAOK are acum 47 de puncte și poate încheia ziua la 5 puncte în urma lui AEK, în cazul în care echipa din Atena ar învinge-o pe Levadiakos. Dar galben-negrii au un meci în plus față de PAOK, pentru care urmează un duel acasă, cu Asteras Tripolis.


Clasamentul la scorul înregistrat în prezent în AEK - Levadiakos
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.