Sănătatea mintală, de la realitate la trend?

Obișnuiam să dezbatem performanțe, doping, bătăi, abuzuri sau pariuri, însă sportul are acum o nouă obsesie: „sănătatea mintală”. Ar trebui să fim atenți unde discuția este justificată și unde acest termen devine doar un refugiu pentru eșec.

Pare că presiunea din vremurile actuale a devenit atât de mare, încât aproape fiecare campion contemporan se simte la un moment dat într-o criză existențială.

Ilia Malinin, de exemplu, marele favorit de la patinaj artistic, care s-a făcut țăndări la programul liber, acolo unde planeta a asistat la o clacare de proporții istorice la Jocurile Olimpice, a dat rapid vina pe ... presiunea din arenă, „ura josnică” de pe rețelele de socializare și apăsarea pe care o simte fiecare mare favorit când se întâlnește cu istoria.

Într-o postare pe Instagram (unde altundeva?), sportivul în vârstă de 21 de ani s-a justificat dramatic:

„Pe cea mai mare scenă a lumii, cei care par cei mai puternici pot duce în continuare bătălii invizibile în interior. Chiar și cele mai fericite amintiri pot ajunge să fie pătate de zgomot. Ura josnică din mediul online atacă mintea, iar frica o ademenește în întuneric, indiferent cât de mult încerci să-ți păstrezi sănătatea mintală în fața presiunii nesfârșite și de netrecut. Totul se acumulează pe măsură ce aceste momente îți trec prin fața ochilor, ducând la un prăbușire inevitabilă”.

Cel care cu modestie s-a auto-poreclit „Quad-god”, adică „zeul săriturilor cvadruple”, a avut 3 ani spectaculoși la vârful patinajului artistic, acolo unde a măturat orice opoziție, dar a descoperit „sănătatea mintală” într-o zi în care nu i-a ieșit nimic.

Ca orice sportiv american care se respectă, a transformat înfrângerea în victorie, cu o prestație emoționantă la Gala Laureaților, cu un hanorac înscripționat „FEAR” și o melodie cu același nume a unui rapper compatriot.

Dar Malinin nu este, nici pe departe, singurul care vorbește despre acest subiect. Au făcut-o înaintea lui nume mult mai mari, ca Naomi Osaka, Simone Biles sau, mai aproape de casă, David Popovici. Ultimul, transformând o șovăială firească într-o dispută interioară contorsionată, despre frica de prea mare succes (?!).

Ce e trend, ce nu e. Putem judeca?

Mulți specialiști aplaudă deschiderea pe care noii campioni o au pe tema „sănătății mintale”, analizată „în masă”, fără nuanțe. Mulți vorbesc despre empatie, într-o epocă de aur a comunicării sportiv-public. Pare că asistăm la o schimbare majoră de paradigmă: pentru prima dată, campionii noștri adresează trăirile la limită, resorturile interioare, suferințele și provocările.

Paradoxal, într-o epocă a resurselor nemaivăzute, în care nume mari și mijlocii sunt înconjurate de echipe de experți în sănătate fizică/psihică/emoțională, cu meditație, vizualizare (?!) și alte tehnici moderne, rateurile s-au înmulțit exponențial. Pare că sportul s-a transformat rapid dintr-un antidot la depresie într-o sursă de coșmaruri perpetue. Că performanța predispune mai mult la psihoză, decât la echilibru. Că, indiferent de realitate, oricine, oricând, poate intra într-o pădure a îndoielii care să îi dea peste cap toată lumea.

Iar în epoca noastră sobră, reflexul general este că orice caz trebuie tratat cu aceeași seriozitate, fără simț critic, cu o mină gravă și o înțelegere fără margini.

Sigur că, în anumite cazuri, lupta e palpabilă, evidentă, remarcabilă. Mikaela Shiffrin, supercampioană din SUA, care a fost diagnosticată cu sechele psihologice grave, după o căzătură înfiorătoare, a arătat lumii întregi tărie mentală - în primul rând! - când a obținut prima ei medalie olimpică după 8 ani de pauză.

Dar când Alysa Liu, proaspăta campioană de la patinaj artistic și, la 12 ani, cea mai tânără patinatoare care a reușit un triplu Axel într-o competiție internațională, se retrage la 16 ani citând „nefericirea și nevoia de echilibru”, după care se reapucă de patinaj într-o excursie de schi în California și redevine super-campioana aplaudată de toată lumea, este aceasta „cea mai mare revenire din istoria sportului?” sau doar o victorie firească a maturizării?

Ce este un campion?

Este de la sine înțeles că sportivii de elită resimt o presiune imensă, dar asta face parte din job. De la începutul timpurilor. Un mănunchi de lucruri duc la o medalie de aur: talentul, coordonarea, antrenamentele, zgomotul din arenă sau ... rezistența psihică la presiune. Malinin nu este un campion care a terminat pe locul 8, ci este locul 8 la Jocurile Olimpice! Suntem datori să înțelegem traume personale, accidentări, situații rare de viață, dar nu frica de locul 1 sau conflicte interne.

Sigur că nimeni nu poate ierarhiza suferința cu precizie, fiindcă durerea e ca un gaz, acoperă uniform orice fel de suprafață îi este pusă la îndemână. Dar nu ne facem niciun serviciu să băgăm sub umbrela „sănătății mintale” orice fel de ezitare sau obstacol în viață.

În primul rând, fiindcă munca cu tine însuți face parte din experiența umană. O resimte un multiplucampion olimpic, o resimte și o angajată la Poștă care crește singură doi copii, într-o luptă zilnică fără sprijinul nimănui. Ar fi bine să fim atenți la ce ni se vinde drept „sănătate mintală”, unde e o explicație validă sau doar un refugiu convenabil al vremurilor.