Dick Advocaat (78 de ani) nu mai este selecționerul echipei naționale a Curaçao, la care a renunțat pentru a avea grijă de fiica bolnavă.
Tehnicianul olandez a reușit cu reprezentativa Curacao o calificare senzațională la Mondialul 2026, dar nu o va conduce la turneul final din SUA, Mexic și Canada. Problemele de sănătate ale fiicei sale l-au obligat să-și prezinte demisia și să se întoarcă în Europa pentru a avea grijă de ea.
Dick Advocaat: „Întotdeauna familia este înaintea fotbalului”
„Întotdeauna am spus că familia este înaintea fotbalului. Așadar, aceasta este o decizie firească. Totuși, asta nu schimbă faptul că îmi va lipsi foarte mult Curaçao, locuitorii săi și colegii mei.
Consider calificarea celei mai mici țări din lume la Cupa Mondială unul dintre momentele culminante ale carierei mele. Sunt mândru de jucătorii mei, de personalul meu și de membrii Consiliului de Administrație, care au crezut în noi”, a spus Advocaat la plecare.
Dick Advocaat reușise s-o califice în premieră pe Curacao la Mondialul 2026
Fost selecționer al Olandei, Belgiei, Rusiei și Serbiei, printre altele, Advocaat a calificat senzațional naționala din Insulele Caraibe la Cupa Mondială, stabilind un record. Curaçao, națiune cu aproximativ 148.000 de locuitori, este cea mai mică țară calificată vreodată la o Cupă Mondială. Advocaat, însă, nu va face parte din staff-ul de la turneul final.
Gilbert Martina, președintele Federației de Fotbal din Curaçao, a postat un mesaj de mulțumire: „Decizia sa nu poate fi decât respectată. Dick a făcut istorie cu echipa națională de fotbal. Curaçao îi va fi mereu recunoscătoare”.
Fred Rutten este noul selecționer al reprezentativei Curacao
Plecarea lui Dick Advocaat a fost repede compensată. Martina a decis să meargă în continuare tot pe mâna unui antrenor olandez, Fred Rutten. Fost antrenor la PSV, Vitesse, Twente, Scahlke, Feyenoord și Anderlecht, printre altele, Rutten se află la prima experiență pe banca unei echipe naționale.
Fred Rutten / Foto: ImagoÎn Grupa E de la Cupa Mondială, Curaçao va înfrunta Germania, Coasta de Fildeș și Ecuador. Debutanta la Cupa Mondială va juca meciul de deschidere împotriva Germaniei pe 14 iunie, la Houston. Meciul de începere este la ora 19:00, ora Germaniei.
{{text}}