Horia Tecău (41 de ani), de trei ori câștigător de Grand Slam și fost număr 1 mondial la dublu, a vorbit cu Raluca Hagiu la podcastul „Prima dată”, făcut în colaborare cu Libertatea.ro, despre motivație și despre lucrurile mai puțin știute din rutina și stilul său de viață.
Fostul mare jucător de tenis a dezvăluit că de la 10-11 ani scrie într-un jurnal propriu. Inițial despre meciuri și antrenamente, apoi despre stări, obiective și credință. „Era ca un contract pe care îl fac cu mine, mereu. Îmi scriam cum vreau să joc, ce vreau să creez, ca gânduri, ca execuții, ca atitudine”, spune Tecău.
„Faci toate cele practici pe care le recomandă psihologii, psihoterapeuții și toți oamenii pentru a avea liniște”, a venit replica moderatoarei emisiunii. Prins în discuție, Horia a dat detalii neștiute despre cum arată o zi din viața sa.
Horia Tecău, la podcastul „Prima dată”, făcut în colaborare cu Libertatea.ro„Telefonul stă departe, nu-l am lângă mine pe noptieră, nu-l iau când mă trezesc!”
„Disciplina poate fi de mai multe feluri. Eu nu mă refer la disciplina aia de ora 8, pentru că noi suntem diferiți, avem ritmuri diferite. Mă refer la disciplina acestor practici, acestui fel de a trăi. Disciplina de când mă trezesc, la ce oră mă trezesc. Să am acest moment de respirație, de recunoștință și îmi creez mediul care să mă ajute să fac asta”, spune fostul jucător de tenis.
„Telefonul stă departe, nu-l am lângă mine pe noptieră, nu-l iau când mă trezesc! Că dacă l-am luat, m-am dus total în altă zonă. Lucruri simple. Hidratare. Am paharul de apă pe noptieră cu jurnalul. Îmi place să beau cafea, sunt un mare fan de cafea. Când beau cafeaua, adaug și scrisul în jurnal. Pe lângă un lucru care-mi place, mă bucură și abia aștept să-l fac, mai adaug unul de care am nevoie și îmi face bine”, continuă acesta la podcastul „Prima dată”.
Pentru mine, și simt că e important de clarificat, eu dau o anumită nuanță motivației. Și n-aș folosi cuvântul motivație. Aș folosi mai mult disciplină și atenție. Când spun motivație, motivație vine de la motiv. Am un motiv. Motivația mea este să câștig, să fac bani, să călătoresc. Când spun motivație, eu știu la ce mă refer. Dar multă lume se gândește la un motiv
Horia Tecău, fost jucător de tenis
„Să fiu recunoscător, că respir, că am familie, că văd soarele”
Horia Tecău vorbește în cadrul emisiuni despre „practici pe care câteodată le facem normal, dar câteodată trebuie să avem această disciplină și continuitate”.
„Bineînțeles că sunt zile când îmi scapă și când mă grăbesc. Am o regulă să nu las să treacă două zile la rând fără practică. Sunt momente când simt că mă grăbesc în lucruri și că apar gânduri de trebuie să fac și aia, trebuie să fac și aia, să film mai multe lucruri. Stop. Deja ăla e red flag. Stop, recunoscător că pot să fac lucrurile astea, că am toate aceste experiențe. Atunci lucrurile se liniștesc și pot să mă duc către ceea ce vreau să creez”, a povestit Tecău.
Care discută deschis depre „cel mai eficient mod este această emanație a recunoștinței”.
„Când sunt recunoscător pentru ce am și mereu am ceva pentru care să fiu recunoscător, că respir, că am familie, că văd soarele, că am un prieten. Unul cu care să pot să mă deschid, să comunic e un lucru pentru care să fiu recunoscător. Unul cu care să pot să mă deschid, să comunic e un lucru pentru care să fiu recunoscător. Când sunt recunoscător, văd lucrurile pe care le-am în viața mea, nu alea pe care nu le-am. Mă gândesc și când se adună ceva, scriu pe jurnal”, a mai dezvăluit acesta.
Mi se pare că începutul e cel mai important. De multe ori, noi nici nu știm ce vrem. Nu putem să articulăm niște lucruri clare pe care le vrem, pentru că avem un labirint de gânduri în cap. Mai întâi trebuie să facem liniște. Să ne punem întrebările astea bune. Mai întâi trebuie să facem liniște acolo, să ne punem întrebările astea bune. Ce-mi doresc? Ce vreau să creez? Ce vreau să trăiesc? Ce vreau să trăiesc? Ce stări vreau să creez? Ce îmi place să fac? Cum vreau să mă manifest în lumea asta? Cum vreau să mă manifest în lumea asta?
Horia Tecău, fost jucător de tenis
{{text}}