Echipa americană Orlando City se află în negocieri avansate pentru a-l aduce pe Antoine Griezmann (34 de ani) de la Atletico Madrid încă dinainte de finalul sezonului, conform publicației „The Athletic”.
„Leii” își doresc să-l transfere pe veteranul francez înainte de 26 martie, data la care se închide fereastra de transferuri locală. Această informație este confirmată și de presa franceză, „L'Équipe” notând că Griezmann ar putea pleca în următoarea lună.
Ambele surse adaugă că directorul sportiv al lui Orlando, Ricardo Moreira, a fost de mai multe ori în Spania pentru a negocia cu Griezmann și pentru a-l convinge să accepte oferta. Contractul atacantului cu echipa spaniolă este valabil până în vara anului 2027.
Antoine Griezmann, dorit în America
Presa internațională mai menționează că este puțin probabil ca Griezmann însuși să fie de acord să se transfere la echipa americană înainte de finalul sezonului actual din Spania, potrivit sportal.bg.
Francezul, care va împlini 35 de ani pe 21 martie, continuă să fie unul dintre cei mai importanți jucători din angrenajul madrilenilor, având până acum 12 goluri și 2 pase decisive în toate competițiile pentru „Los Colchoneros”.
Cei de la Orlando au activat chiar o opțiune specială, numită „drept de descoperire”, care oferă un avantaj echipelor locale în fața celorlalte francize din ligă atunci când doresc să transfere un fotbalist care nu a mai jucat în MLS.
Interes pentru Griezmann manifestă și San Diego și Los Angeles. Orlando are experiență cu nume mari, după ce aici au jucat deja nume emblematice precum Kaká (2015-2017) și Nani (2019-2021).
{{text}}