International   •   Campionate   •   MOURINHO ŞI RANIERI SE ÎMPUNG

"Bătrîn şi învechit"

Articol de Aurelian Botezatu   —  miercuri, 06 august 2008

Portughezul i-a replicat antrenorului torinez, care afirmase că nu-i trebuiesc succese pentru a avea siguranţa lucrului bine făcut

Jose Mourinho şi Claudio Ranieri au reînviat în Italia un conflict vechi din 2004, de pe vremea cînd actualul antrenor al Interului se pregătea să-l înlocuiască pe italian la Chelsea. Surprinzător, deşi e cunoscut drept un tip coleric şi foarte orgolios, nu portughezul a început, ci Ranieri. "Mie nu-mi trebuie tot timpul victorii pentru a avea astfel siguranţa lucrului bine făcut, ca Mourinho", a atacat tehnicianul lui Juve.



Replica lui Mourinho? La cald i-a scăpat un "Da ce vrea şi ăsta de la viaţa mea?" După care i-a poftit pe jurnaliştii de la Inter Channel în biroul său pentru un răspuns "elaborat": "Are dreptate Ranieri. Eu sînt o persoană foarte exigentă cu mine însumi şi am nevoie de victorii ca să fiu fericit, să am siguranţa că lucrurile merg bine. Poate şi de aceea am cîştigat atîtea trofee în carieră. Ranieri? Păi, el, la aproape 70 de ani, a cîştigat doar o Supercupă şi o Cupă mai micuţă. Ar trebui să-şi schimbe mentalitatea, dar e prea bătrîn ca să o mai facă".



1 e numărul confruntărilor directe dintre cei doi. A cîştigat Ranieri, la Trofeul TIM 2008

13 e etapa din Serie A în care Mourinho şi Ranieri se vor întîlni într-un meci oficial

56 de ani e vîrsta reală a lui Claudio Ranieri şi nu 70, cît susţine Mourinho că are



Trofeele lui Mourinho

Cu FC Porto

Campion al Portugaliei în 2003 şi 2004

Cupa Portugaliei în 2003

Supercupa Portugaliei în 2003

Cupa UEFA în 2003

Liga Campionilor în 2004

Cu Chelsea

Campion al Angliei în 2005 şi 2006

Cupa Angliei în 2007

Supecupa Angliei în 2005

Cupa Ligii în 2005 şi 2007



Trofeele lui Ranieri

Cupa Italiei, cu Fiorentina, în 1996

Supercupa Italiei, cu Fiorentina, în 1996



Învrăjbiţi de Abramovici

Patronul lui Chelsea, Roman Abramovici, a fost cel care a declanşat prima dispută dintre Ranieri şi Mourinho. În 2004, el l-a înlocuit pe tehnicianul italian, deşi ieşise vicecampion al Angliei, cu Mourinho, care tocmai cîştigase Liga Campionilor cu Porto. "Schimbarea mi se pare logică. Abramovici a adus un campion", a spus portughezul la învestire.



"Nu te duce la Inter"

Duşmănia e atît de mare între Ranieri şi Mourinho încît tehnicianul italian a făcut tot posibilul pentru a-l convinge pe Frank Lampard să nu se transfere în această vară la Inter. "Mai bine vino la noi, la Juventus", i-ar fi spus Ranieri englezului, care ulterior a ales să rămînă la Chelsea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.