Antrenorul Barcelonei, Hansi Flick, cunoscut pentru disciplina și regulile sale stricte, a introdus o nouă reglementare, mai severă în cadrul echipei, iar jucătorii vorbesc despre cea mai mare amendă impusă vreodată de un antrenor pe Camp Nou.
După victoria reușită cu 3-0 împotriva lui Levante și înfrângerea lui Real Madrid în fața lui Osasuna, catalanii au revenit în fruntea clasamentului din La Liga. Tehnicianul german, Hansi Flick, care a preluat frâiele echipei în 2024 și a câștigat dubla în primul său sezon, a precizat că nu tolerează… întârzierile.
Pedri, despre regulile impuse de Hansi Flick: „Dacă întârziem, plătim amendă”
Pedri, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din vestiar, a vorbit despre asta. „În ceea ce privește punctualitatea, am schimbat-o puțin. Dacă întârzii, plătești amendă”, a spus mijlocașul, conform sportal.gr.
Noua măsură prevede o amendă de 40.000 de euro pentru o întârziere de 10 minute în ziua meciului, în timp ce penalitatea crește și mai mult pentru întârzieri mai mari. Flick însuși consideră că un singur minut de întârziere este considerat o lipsă de respect față de echipă.
„Când spun 13:30, nu este nici 13:29, nici 13:31”, a declarat fostul antrenor al lui Bayern München. „Victima” acestor reguli stricte a fost în martie 2025 fundașul francez, Jules Kounde, care a fost lăsat în afara lotului deoarece a întârziat la antrenament, în timp ce tratamente similare au avut și Inaki Pena, Marcus Rashford și Raphinha.
Barcelona este direct calificată în optimile Ligii Campionilor și își va afla adversara abia după faza play-off-ului.
{{text}}