Sporturi   •   Altele   •   DOCUMENTAR

„Princess Warrior”, documentar eveniment în sportul românesc » Jucătoarea României s-a aflat în prim-plan

+19 Foto
S-a lansat seria „Princess Warrior”. Documentarul prezintă culisele vieții a patru sportive de performanță // foto: Andrei Furnigă

Articol de Andrei Furnigă (video), Carmen Dumitru   —  marţi, 24 februarie 2026

Eveniment special marți la Casa Fotbalului. În cadrul ințiativei „Princess Warrior”, a fost organizată o proiecție din seria documentară dedicată poveștilor a patru sportive de performanță din discipline diferite.

În prim-plan s-a aflat Florentina Olar, fostul căpitan al naționalei feminine și jucătoarea cu 201 selecții la prima reprezentativă.

În peliculă este surprins meciul 200 cu Bosnia-Herțegovina, ultimul pe teren propriu pentru Olar. Originară din Constanța, Florentina s-a retras „acasă”. Și-a încheiat cariera la națională cu 201 selecții, după un ultim joc în Polonia.

GALERIE FOTO. A fost lansată seria „Princess Warrior”. Documentarul prezintă culisele vieții a patru sportive de performanță


+19 Foto
A fost lansată seria „Princess Warrior”. Documentarul prezintă culisele vieții a patru sportive de performanță // foto: Andrei Furnigă

Alături de Florentina Olar, alte protagoniste care își spun povestea în documentar sunt Cristiana Oprea, prima femeie pilot de raliu care a reprezentat România în World Rally Championship și European Rally Championship, Ana Coman, campioană națională la atletism, și Ebru Bolat, prima româncă prezentă în proba de yachting la Jocurile Olimpice.

VIDEO | Florentina Olar: „Sunt niște emoții speciale. Documentarul a venit ca o încununare a carierei mele”


Florentina Olar a vorbit despre emoțiile retragerii de la națională, despre mesajul documentarului, dar și despre cum a continuat cariera după ce a devenit mamă.

„Ca protagonistă, mă simt bine acum. Sunt niște emoții speciale și acesta a venit și ca o încununare a carierei mele.

Mi-am încheiat cariera la echipa națională anul trecut, după 23 de ani și 201 meciuri. Retragerea a avut loc la Constanța, orașul meu natal. Am marcat și am câștigat în meciul de adio. A fost un final minunat și sunt foarte recunoscătoare pentru acest moment”, a punctat Olar, în dialog cu GSP.ro.

Pe parcursul carierei, am întâlnit prejudecăți precum «Du-te la cratiță» sau «Haideți, că am băgat pe voi la pariuri!», dar am demonstrat că nu suntem fragile sau teatrale în dueluri. Lucrurile s-au îmbunătățit, iar acum ne bucurăm de public, de energia copiilor și sperăm să deschidem porțițe pentru fetele care vor să facă sport.



Florentina Olar, fostul căpitan al naționalei feminine de fotbal

VIDEO | Cristiana Oprea, prima femeie pilot de raliu care a reprezentat România în competiții internaționale: „Am auzit foarte des că fetele nu pot pilota la fel de bine”

Cristiana Oprea se simte onorată să fie protagonistă în documentarul „Princess Warrior”, mai ales că a crescut în rally fără modele feminine.

Se poate să faci o carieră din orice sport, chiar dacă pare masculin, acesta e mesajul documentarului. Mă simt «warrior» când îmi port combinezonul, sunt 100% concentrată pe pilotaj și iubesc acest sport foarte mult”, a spus Oprea, pentru GSP.ro

Trebuie să ai spirit de luptă ca femeie în sport. Încă ne lovim de stereotipuri și prejudecăți, dar încercăm să le demontăm arătând că se poate. Mai avem mult până la normalitate, dar suntem pe drumul cel bun.



Cristiana Oprea, prima femeie pilot de raliu care a reprezentat România în World Rally Championship și European Rally Championship

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.