Andrei Păunescu (56 de ani) a fost invitatul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”. Fiul regretatului Adrian Păunescu a vorbit deschis despre viața sa privată, dezvăluind că și-a întâlnit marea dragoste în adolescență, dar că până acum nu s-a căsătorit cu acte.
În cadrul celei mai recente emisiuni moderate de Ovidiu Ionițoaia, în platoul GSP.RO, invitat a fost Andrei Păunescu. Poet, jurnalist și realizator de emisiuni radio în România, cunoscut și ca fiul poetului Adrian Păunescu. Cei doi au abordat, pe lângă subiecte sportive și culturale, și unele detalii din viața privată a invitatului.
„N-am vrut nici să priponesc pe nimeni, dar nici să mă las priponit”
- Andrei, tu te-ai însurat la 16 ani? E adevărat?
- Nu m-am însurat nici până la vârsta asta, dar am luat iubirea în serios și, la 16 ani, am avut primul copil.
- Nu ești căsătorit oficial nici azi?
- Nu. Ce înseamnă căsătorit?
- Cu acte, ca să zic așa.
- Păi, bun, cu acte. Actele, de obicei, se fac atunci când nu ești sigur de o iubire, când vrei să priponești pe cineva. Eu n-am vrut nici să priponesc pe nimeni, dar nici să mă las priponit. Și vă spun ceva: când o iubire se păzește singură, e mult mai solidă decât atunci când, fiind căsătorit, te gândești: „Aoleu, decât să mă despart... Stai că am de-astea, complicații juridice”.
„Primul copil l-am făcut la 16 ani! Mi-a dăruit cinci nepoți”
- De împărțit, în primul rând.
- Dragostea adevărată e aceea care se păzește singură, fără să-ți vină notarul sau...
- La ce vârstă ai avut primul copil?
- Eram elev... Eram doi băieți într-o clasă de 30 și ceva de fete, la fostul Liceu „Zoia Kosmodemyanskaya”. Școala Centrală, pe care o făcuse și tata cu ani în urmă.
- Dar era un liceu mai mult de fete.
- Păi tocmai. Și noi, fiind puțini băieți, eram niște privilegiați. Dar s-a întâmplat. Andreea, fiica mea, primul meu copil, s-a născut în ’85. Aveam 16 ani.
- 16 ani?
- 16 ani. Și pot să vă spun că ea, Andreea, care astăzi este un om la maturitate deplină, mi-a dăruit până acum cinci nepoți. Unul are 25 de ani, iar cea mai mică, al cincilea nepot, nici un an nu are.
„Sora mea s-a născut deja mătușă”
- Ai devenit bunic la 32 de ani.
- Iar tata a devenit străbunic pe la 58.
- E o chestie ieșită din comun. La voi, în familie, uneori nepotul e mai în vârstă decât unchiul.
- Bineînțeles. Gândiți-vă așa: când s-a născut Ana-Maria, sora mea cea mică, în 1990, ea s-a născut deja mătușă.
- Ha, ha, ha!
- Fiindcă Andreea și Adrian, primii mei copii, erau deja născuți. Când se prezentau, ăștia mici spuneau: „Să v-o prezentăm și pe mătușa noastră, pe tanti...”.
{{text}}