Fotbal   •   Liga 1   •   DEZVĂLUIRI

Consiliul Județean Cluj ascunde pierderile de la Cluj Arena! Câți bani aduce U Cluj bugetului și de ce au dispărut actele pentru 7 ani

Cluj Arena. Fotomontaj GSP

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 26 februarie 2026

Cluj Arena, stadion administrat de Consiliul Județean Cluj, funcționează de 14 ani din bani publici, însă o parte consistentă a cheltuielilor rămâne ascunsă. Datele financiare din primii șapte ani lipsesc complet, iar instituția refuză să prezinte pierderile din ultimul deceniu.

Stadionul Cluj Arena este administrat și gestionat de Consiliul Județean Cluj, prin Direcția de Administrare și Exploatare a arenei. GSP.RO a făcut o solicitare privind veniturile și cheltuielile din 2011 și până în prezent.

După șapte zile am primit răspunsul din partea CJ Cluj, însă oficialii instituției conduse de Alin Tișe, politician ales din partea PNL, au decis să ascundă cheltuieli, pentru a nu se vedea pierderea imensă pe care o înregistrează stadionul din Cluj-Napoca.

Veniturile și cheltuielile care au dispărut!


Mai mult, din răspunsul oficial lipsesc toate datele financiare aferente perioadei 2011–2017. Cum explică oficialii această situație?

Cluj Arena

„Stadionul Cluj Arena a fost inaugurat în anul 2011, fiind administrat inițial printr-o societate pe acțiuni, cu capital public, condusă de un consiliu de administrație, iar din decembrie 2016 a intrat în sistem de administrare internă”, explică reprezentanții CJ Cluj.

Aceștia menționează că „acea persoană juridică nemaiexistând astăzi (…) nu putem să vă comunicăm cifre pe care nu le deținem oficial”.


Cluj Arena își ascunde cheltuielile din bani publici

Mai mult, în răspunsul pe care Gazeta Sporturilor l-a primit, Consiliul Județean Cluj nu a prezentat, în baza liberului acces la informații, sumele pe care stadionul le-a pierdut din 2017 și până în prezent.

Instituția a precizat scurt că „cheltuielile aferente Cluj Arena sunt incluse în bugetul general al Consiliului Județean Cluj, fiind tratate la nivel global, motiv pentru care nu sunt evidențiate distinct, prin urmare acestea nu sunt defalcate”.

Practic, nimeni nu știe câți bani consumă stadionul din fondurile publice ale contribuabililor, totul fiind ascuns în acte și documente interne, prin chichițe administrative menite să țină bine ascunsă risipa.

Fotbalul aduce doar 8 la sută din venituri

Conform răspunsului primit în urma solicitării GSP.RO, veniturile au fost defalcate în „venituri sportive” și „venituri din alte active”.

Din 2017 și până în prezent, meciurile jucate pe Cluj Arena nu au adus cei mai mulți bani la buget, ci alte evenimente, în special concerte și manifestări muzicale, principalul furnizor fiind festivalul Untold.

Aproximativ 500.000 de fani au participat la festivalul Untold 2025. Foto: Untold

De exemplu, în 2025, meciurile de fotbal disputate pe Cluj Arena au generat venituri de 195.000 de euro, comparativ cu aproape 900.000 de euro proveniți din evenimentele extrasportive.

Doar 8 la sută din banii încasați au venit dinspre Universitatea Cluj, echipă finanțată cu 2,5 milioane de euro (în 2024) de primăria condusă de Emil Boc și de Consiliul Județean Cluj.

Răspunsul CJ Cluj

Per total, în perioada 2017–2025, meciurile jucate pe stadion au produs 1,7 milioane de euro, iar restul evenimentelor aproape 5 milioane de euro.

Anul

Venituri sportive

Alte venituri

Total

2017

1.185.871

1.311.685

2.497.56

2018

1.096.530

1.816.500

2.913.030

2019

823.707

2.705.754

3.529.461

2020

437.395

1.178.148

1.615.543

2021

600.997

2.193.910

2.794.907

2022

878.966

3.471.991

4.350.957

2023

1.448.453

3.549.807

4.998.260

2024

1.094.226

3.801.328

4.895.554

2025

990.512

4.466.948

5.457.460

TOTAL

8.556.657 lei

24.496.072 lei

33.052.729 lei

Cât costă să închirieze stadionul Cluj - Arena

Cât trebuie să plătească un club pentru a juca pe Cluj Arena
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.