Chelsea a înregistrat cea mai mare pierdere financiară din istoria fotbalului englez în sezonul 2024/2025, raportând un deficit de 407 milioane de euro.
UEFA a publicat raportul financiar anual, document în care sunt evidențiate cluburile cu cele mai mari pierderi înregistrate în ultimul sezon.
Chelsea, cea mai mare pierdere financiară din istoria fotbalului englez
Pierderea clubului londonez, în al treilea sezon complet sub conducerea consorțiului format din Clearlake Capital și Todd Boehly, este una cu adevărat impresionantă ca proporții.
La nivelul fotbalului european, doar deficitul uriaș înregistrat de Barcelona în sezonul 2020/2021, de 555 de milioane de euro, a fost mai mare.
În ciuda sumei alarmante, Chelsea s-a înțeles cu UEFA pentru a nu se ajunge la sancțiuni. Clubul a ajuns vara trecută la un acord cu forul european, prin care s-a stabilit ca deficitul din 2024/2025 să se încadreze în „deficitul proiectat și inclus în planul de afaceri”.
Potrivit theathletic.com, londonezii au respectat parametrii conveniți, astfel că au evitat eventualele sancțiuni.
Per total, în ultimii trei ani, Chelsea a raportat către UEFA o pierdere de 622 de milioane de euro. Suma depășește clar plafonul de 60 de milioane de euro stabilit de regulile forului european privind sustenabilitatea financiară, chiar și după aplicarea deducerilor permise.
Situația financiară a lui Chelsea este greu de descifrat din cauza unor tranzacții care se încadrează diferit în regulamentele UEFA și ale Premier League.
Printre exemplele cele mai discutate se numără vânzarea internă a echipei feminine și a altor active din cadrul grupului, dar și schimburile de jucători dintre Chelsea și Strasbourg, club aflat în aceeași proprietate.
Pentru actualul sezon 2025/26, conform acordului cu UEFA, Chelsea este limitată la o pierdere de doar cinci milioane de euro din rezultatele sale fotbalistice.
Creșterea veniturilor din zona comercială, odată cu apariția unui sponsor principal pe tricou și profiturile obținute din vânzarea jucătorilor vor fi decisive pentru atingerea acestui obiectiv.
{{text}}