Fotbal   •   Liga 1   •   DELEGARE

Ce arbitru va conduce U Cluj - Oțelul, meciul de care se leagă speranțele FCSB-ului

Iulian Dima, în camera VAR la U Cluj - Oțelul Galați

Articol de David Marinescu   —  joi, 26 februarie 2026

U Cluj - Oțelul Galați, în etapa 29 din Superliga, se joacă vineri, 27 februarie, începând cu ora 20:00. Partida are o însemnătate aparte în contextul în care ambele formații sunt implicate în lupta pentru play-off. În plus, și campioana FCSB va sta cu ochii pe duelul de pe Cluj Arena. Roș-albaștrii au nevoie de un rezultat pozitiv obținut de oaspeți pentru a mai spera la calificarea în play-off.

Cu o zi înaintea partidei, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) l-a delegat în camera VAR pe un arbitru care are legături de familie cu un oficial al celor de la FCSB.

Echipa lui Elias Charalambous se află pe locul 7 în acest moment, primul sub locurile de play-off, și stă la mâna rezultatelor pentru a obține o poziție în Top 6.

Iulian Dima, în camera VAR la U Cluj - Oțelul Galați, meciul care o poate ajuta sau nu pe FCSB în lupta pentru play-off


CCA l-a delegat în camera VAR pe Iulian Dima. Arbitrul are o legătură de familie prin alianță cu Marius Ianuli, team-managerul celor de la FCSB. Cei doi sunt veri de gradul II, bunicul lui Ianuli este frate cu bunicul soției lui Dima, lucru dezvăluit în urmă cu mai mulți ani de Adrian Porumboiu.

„Central” va fi Marcel Bîrsan, iar Radu Ghinguleac și Ionuț Neacșu vor fi cei doi tușieri. În camera VAR, pe lângă Iulian Dima, se va mai afla Florin Ovidiu Mazilu. Cristian Moldoveanu va fi arbitru de rezervă, iar Octavian Șovre observator.

Bîrsan a arbitrat-o ultima oară pe FCSB în succesul de pe terenul Oțelului, 4-1 în etapa 26 din Superliga. El s-a mai aflat la centru la cele două partide pierdute de campioană în fața lui FC Argeș.

Înaintea partidei din etapa 29, penultima a sezonului regular, U Cluj se află pe locul 4, cu 48 de puncte după 28 de etape. Oțelul e pe 10, cu 41, și mai are doar șanse teoretice la play-off.


FCSB e pe 7, cu 42, la 3 de FC Argeș, care are nevoie de trei puncte în ultimele două etape pentru a fi matematic în play-off.

Situația la zi din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.