International   •   Campionate   •   INTER

Adriano, surprins de Cristian Chivu: „Nu credeam că poate deveni antrenor”

Cristian Chivu și Adriano / Foto: X Inter

Articol de Mihai Șovei   —  vineri, 27 februarie 2026

Adriano (43 de ani), fost jucător la Inter, a vorbit despre Cristian Chivu (45 de ani), antrenorul italienilor, afirmând că este plăcut surprins de lucrurile pe care fostul lui coleg le-a realizat pe banca echipei.

Brazilianul a declarat că nu se aștepta ca românul să devină antrenor, în ciuda faptului că mereu a fost un jucător care analiza și studia fotbalul.

Adriano, despre Chivu: „Pentru mine a fost o surpriză”

Brazilianul s-a arătat plăcut surprins de ceea ce a reușit până acum Cristi Chivu pe banca echipei din Milano. În sezoanele 2007/2008 și 2008/2009, Adriano l-a avut, printre coechipieri, și pe tehnicianul român. Cei doi s-au revăzut recent, chiar la baza de antrenament a echipei, cu ocazia startului Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina.


Pentru mine a fost o surpriză, pentru că nu mi-am imaginat niciodată că ar putea deveni antrenor. Dar încă de pe vremea când era fotbalist dădea această senzație, era genul care studia, așa a fost mereu. Avea mintea mereu setată pe analizarea meciurilor, a adversarilor, a jucătorului pe care trebuia să-l marcheze”, a declarat Adriano, într-un interviu acordat lui Pierluigi Pardo pentru Betsson.Sport Talks, potrivit tuttomercatoweb.com.

„Nu a fost întotdeauna ușor, suntem ființe umane și putem greși. Inter este a doua mea casă. Când am ocazia să vin aici, în Italia, mă gândesc mereu la perioada în care jucam. Când am sosit, i-am văzut pe Ronaldo și Vieri. Pentru mine era un vis, îi vedeam la televizor și dintr-o dată eram acolo, alături de ei”, a mai declarat „Împăratul” despre perioada petrecută la Inter, potrivit sursei menționate anterior.

Adriano // Foto: Getty Images
  • În 2001, la vârsta de 19 ani, Adriano Leite Ribeiro a sosit în Europa, cumpărat de Inter cu o sumă colosală pentru acea vreme, în jurul a 13 milioane de euro. Un an mai târziu, Inter l-a vândut la Parma, de unde l-a readus în 2004.


În Italia, atacantul brazilian a avut parte de cele mai bune momente ale carierei: 74 de goluri în 177 de meciuri pentru Inter, 26 de goluri în 45 de apariții la Parma.

4titluri de campion a câștigat Adriano în tricoul lui Inter

VIDEO. Interviul complet cu Adriano

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.