Fotbal   •   Liga 2   •   DEZVĂLUIRE

A dezvăluit acum blatul care a zguduit fotbalul românesc: „La 12 noaptea am primit un telefon, ăia schimbau mii de euro prin oraș”

Sabin Ilie a dezvăluit un blat făcut de Daco-Getica în sezonul 2019-2020

Articol de Alexandru Stanciu   —  vineri, 27 februarie 2026

În contextul în care fotbalul românesc este zguduit de dezvăluirile incredibile de la CS Păulești, formația din liga a treia a cărei mai mulți jucători sunt cercetați pentru trucare de meciuri, fostul atacant Sabin Ilie (50 de ani) a rememorat un episod în care se afla în staff-ul tehnic de la Daco-Getica, când jucătorii echipei bucureștene au „trântit” un meci cu UTA Arad în Liga 2, pierdut cu scorul de 0-6.

În sezonul 2019-2020 din Liga 2, Daco-Getica, anterior Juventus București, s-a retras din campionat înaintea începerii etapei 14, iar rezultatele înregistrate în primele 13 runde de formația din București au fost anulate, conform regulamentului.

Atunci, în etapa a 9-a, Daco-Getica a fost învinsă de UTA Arad, scor 0-6, iar în ultimul meci disputat a cedat cu scorul de 2-7, în deplasare cu Ripensia Timișoara. Atunci, finanțatorul Ilie Ciuclea a decis să retragă echipa din campionat.

Sabin Ilie făcea atunci parte din staff-ul antrenorului Marius Baciu și a dezvăluit întreaga poveste de la acel meci controversat cu UTA, în urma căruia au fost suspendați mai mulți jucători: Ionuț Gurău, Alin Stoica, Andrei Voineag, Gabriel Răducan, Marius Tudorică și Raphael Stănescu. De asemenea, tehnicianul Marius Baciu a primit un avertisment din partea Federației Române de Fotbal.


Sabin Ilie a dezvăluit un alt blat din ligile inferioare ale României: „Am trecut prin așa ceva”

Eu am trecut prin așa ceva, eu știu. Eu și cu cine eram acolo ne priceam la fotbal și am zis: «Ăștia cad jos din picioare aiurea». Despre ce vorbim? Eu inspirat, cu prietenul meu Marius Baciu, noaptea primim un telefon și ne-am dat seama.

Știi ce am făcut a doua zi dimineață? M-a sunat un prieten de-al meu: «Bă, dar câți bani aveți la Daco-Getica? Că ăștia (n.r. jucătorii) schimbă mii de euro prin oraș». I-am pus să declare toți. Eu i-am pus cu Marius Baciu, când intrau în vestiar. «Bă, de unde ai banii?». Unul că i-a spus portarul, unul că i-a spus altul. Știi că a fost ditamai circul, da?

Am zis: «Marius, cred că ne bagă și pe noi». Știi ce am auzit? Că noi știam, eu cu Marius Baciu. Eu când am auzit, mi-am făcut Cruce. Ne-au dat 4 până la pauză. Ăștia cădeau, am zis că așa ceva nu se poate. Și după aceea, declarațiile tuturor jucătorilor le-am pus acolo.


A zis nu știu care: «Eu nu am declarat, Sabin îmi spunea ce să declar și eu scriam». Eu i-am zis: «Bă, scrie exact ce ai făcut, cine a venit». În timpul meciului ne-am dat seama că ceva nu e în regulă. Pe la 12 noaptea am primit un telefon și ni s-a confirmat. Când am ajuns la București, dimineața la 9 la antrenament, i-am luat, ăla, ăla, ăla. Multă lume implicată”, a declarat Sabin Ilie, potrivit fanatik.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.