Veteranul lui CSM Oradea provine dintr-o țară africană distrusă de războaie și droguri și organizează anual tabere pentru copii: „Sunt pui de găină, capre pe stradă”

Originar din Liberia, o țară africană cu o istorie foarte complicată, Thomas Bropleh a crescut în Statele Unite ale Americii, și-a construit o carieră în baschet și, în prezent, joacă în România, la CSM Oradea, fiind unul din veteranii bihorenilor. Într-un interviu pentru GSP.ro, jucătorul de 34 de ani a vorbit despre țara părinților săi, despre cum a fost să joace în Spania sau Japonia și despre mâncărurile preferate din România.

În ultimii 3 ani, Thomas Bropleh, baschetbalistul lui CSM CSU Oradea, a organizat tabere de baschet în Monrovia, capitala Liberiei, o țară din vestul Africii, cu ieșire la Atlantic și învecinată cu Sierra Leone, Guinea și Coasta de Fildeș.

Familia lui Thomas Bropleh a fugit din Liberia, o țară care a trecut prin două războaie civile

Liberia a apărut la începutul secolului al 19-lea după ce sclavi americani au fost eliberați și relocați în Africa, unde au dat de triburi indigene pe care nu au reușit niciodată să le asimileze pe deplin. Societatea Americană de Colonizare a fondat un oraș căruia i-a dat numele Monrovia, după James Monroe, al 5-lea președinte american.

Thomas este unul din „copiii” privilegiați ai Liberiei, având un destin foarte diferit față de cel al compatrioților născuți în generația sa. În 1989, ca o reacție față de regimul totalitarist al lui Samuel Doe, președintele Liberiei, Charles Taylor a condus o mișcare de revoltă și a preluat puterea, însă următorii 15 ani au fost marcați de niște conflicte ale căror efecte sunt vizibile până în prezent.

Asumându-și imaginea unui salvator, Taylor s-a bazat pe niște lideri militari care își formau mici armate de copii. Furați de la părinții lor și drogați cu amestec de praf de pușcă și cocaină, copiii Liberiei primeau arme și erau îndemnați să ucidă fără milă tot ce le venea în cale.

Primul Război Civil a durat până în 1997, însă, în 1999, liderii militari care nu au primit o funcție în guvernul lui Taylor, s-au coalizat pentru a-l da jos de la putere pe președintele Liberiei și așa a izbucnit Al Doilea Război Civil, care a distrus țara africană vreme de încă 4 ani.

200.000de oameni au murit în Primul Război Civil din Liberia, iar un milion de oameni au fugit din țară

Distrusă de armate formate din copii drogați, Liberia a fost salvată de femei creștine și musulmane

Când situația a devenit insuportabilă, femeile creștine și cele musulmane din Liberia au făcut front comun și au început să pună presiune pe ambele tabere pentru a se așeza la negocieri pentru pace. Efortul lor a dat roade și, în cele din urmă, după amenințări venite și din partea comunității internaționale, Charles Taylor și rebelii au ajuns la un consens.

În 2003, președintele liberian a renunțat la funcție și a fost exilat în Nigeria, armata Națiunilor Unite a intrat în Liberia pentru a-i dezarma pe rebeli și a asigura tranziția țării spre un regim democratic, iar un guvern provizoriu a fost instituit până la alegerile din 2005.

Pacea s-a reinstaurat în Liberia, însă efectele războiului au fost prea profunde, au impregnat societatea țării africane și se văd și în prezent. Având în vedere distrugerile provocate de cele două războaie civile, perspectivele economice ale țării erau șterse, iar cetățenii au avut mari dificultăți în a vedea un viitor prosper.

Douăzeci de ani mai târziu, Liberia încă plătește tribut conflictelor din perioada 1989-2003, iar una din cele mai mari probleme ale țării este reprezentată de Kush, un drog sintetic format din canabis diluat cu pesticide industriale și medicamente narcotice.

Tinerii de la periferia capitalei Monrovia consumă cu regularitate acest drog, care provoacă dependență și îi transformă pe aceștia în niște „fantome” numite „zogos”. Aceștia locuiesc în cimitire și băieții recurg adesea la crime, în timp ce fetele își vând trupul pentru a face rost de bani pentru Kush.

75.000de „zogos” se află în Liberia, conform unei estimări făcute de Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite

Thomas Bropleh organizează tabere de baschet în Liberia și e fascinat de mâncarea din Africa

Născut în 1991, Thomas Bropleh ar fi avut 8 ani în 1999, când a izbucnit A Doilea Război Civil din Liberia și viața lui ar fi arătat altfel decât în prezent. Însă, la finalul anului 1990, familia lui a luat decizia de a fugi din Liberia și, în august 1991, a ajuns în New York.

„Eu sunt singurul din familia mea născut în America, fiind refugiat. Restul fraților mei sunt născuți în Liberia”, povestește Thomas, într-un interviu exclusiv pentru GSP.ro. „Cu siguranță, originea mea mi-a influențat viața în multe feluri și e grozav să am o asemenea legătură cu acea țară”, continuă el.

În 2023, baschetbalistul de 1,95 metri s-a întors în țara lui natală pentru a organiza o tabără pentru copii și a continuat să revină în Liberia și în următorii doi ani. „Am ajutat copiii să vadă o oportunitate pe care nu o puteau vedea. Am vrut să dau ceva înapoi, fiindcă au fost oameni care m-au ajutat când eram copil și cred că trebuie să dau și eu mai departe următoarei generații”, explică Bropleh.

Născut în New York, el a crescut în Denver, Colorado, și și-a petrecut toată viața în țări occidentale, profitând de cariera sportivă pentru a călători în întreaga lume. Tocmai de aceea întoarcerea în Monrovia a reprezentat un șoc.

„E atât de diferit de lumea vestică. E un haos total dar, în același timp, pentru ei e simplu. Pentru cineva din lumea vestică e greu de înțeles. Sunt sunete peste tot, pui de găină pe stradă, capre care se plimbă”, descrie Thomas, cu zâmbetul pe buze, capitala Liberiei.

„Vorbim de un oraș major, Monrovia, care are milioane de locuitori, probabil că e la fel de mare ca Bucureștiul. Însă mâncarea și cultura sunt extraordinare”, adaugă baschetbalistul de 34 de ani.

Începe să enumere diferite feluri de mâncare precum orez jollof, unt de palmier sau frunză de manioc, după care descrie plastic fructele care se găsesc în Liberia: „Nuci de cocos, avocado, banane, kiwi... Dacă îți iei nucă proaspătă de cocos, o taie în fața ta, îți dau un băț pentru a curăța miezul și a-l mânca, după care bei apa”.

Thomas Bropleh, impresionat de România: „Am adăugat-o pe listă, mă bucur că am această experiență”

Fiind departe de țara părinților și fraților săi, Thomas trebuie să își satisfacă pofta cu mâncarea românească, însă și la acest capitol pare să se descuurce excelent. „Am mâncat multă mâncare tradițională din România”, dezvăluie extrema lui CSM Oradea.

„Ciolan de porc, papricaș... Unii zic că e unguresc, alții că e românesc. Există această dezbatere, dar mâncarea românească e foarte bună. Îmi place vita, îmi plac supele foarte mult, îmi place cașcavalul pane. Încerc mâncare tradițională peste tot pe unde merg. Ea face parte din cultură și mă bucur de ea”, subliniază Bropleh.

De la începutul sezonului 2025-2026, el joacă în România, la vicecampioana țării, însă cariera lui l-a purtat prin o mulțime de țări: Germania, Portugalia, Spania, Franța și Japonia. Interesant este că Thomas nu a visat să fie baschetbalist, ci a fost fascinat mai întâi de fotbal american.

„În cartierul în care am crescut se afla un centru de recreere și aveam un coș în exteriorul complexului. Fratele meu m-a învățat jocul, el practica baschetul, la fel ca toți copiii din acea zonă. Mie mi-a plăcut mai mult fotbalul american, asta voiam să joc, dar am suferit o lovitură când eram mic și am decis să schimb pe baschet. Fotbalul american e prima mea iubire”, dezvăluie Bropleh.

În anii adolescenței, el l-a îndrăgit pe Kobe Bryant, vedeta lui Los Angeles Lakers, însă i-a plăcut mult și Carmelo Anthony, starul lui Denver Nuggets, echipa orașului în care a crescut. Și-a modelat jocul după cel al lui Melo și a jucat la nivel universitar pentru Boise State.

În 2014, a semnat primul contract profesionist, în Germania, la Paderborn, după care a mai evoluat pentru Texas Legends (G-League, SUA), FC Porto (Portugalia), Breogan (Spania), ASC Denain-Voltaire (Franța), Real Betis, Mallorca, Coviran Granada (Spania), Veltex Shixuoka (Japonia) și Hiopos Lleida (Spania).

„E grozav să văd lumea jucând baschet și cred că banii nu pot replica această experiență. A fost o călătorie frumoasă și sunt recunoscător că am avut șansa de a juca în atât de multe țări și de a experimenta atât de multe culturi. Am adăugat și România pe listă. Probabil că nu aș fi venit niciodată aici în vacanță, dar acum, știind ce țară frumoasă este, mă bucur că am această experiență”, a spus Bropleh.

14,2este media stagională de puncte a lui Thomas Bropleh la CSM Oradea, acesta adăugând 5,1 recuperări și 2,0 pase decisive

Spania și Japonia, țările preferate ale lui Thomas Bropleh: „Sper să mă întorc cândva acolo”

Pe parcursul interviului, veteranul Leilor-Roșii a răspuns la o sesiune de întrebări și răspunsuri despre cariera și viața lui, despre locurile care i-au rămas în inimă și despre lecția învățată din sport.

- Thomas, cum ți-ai descrie stilul de joc?

- Îmi place să profit de ceea ce îmi oferă jocul, fie că e vorba de a pătrunde, de a arunca, de a evolua cu spatele la coș în apropierea inelului. Cred că sunt multe feluri în care mă pot integra într-o echipă. Pot pătrunde, pot arunca, pot pasa, comunic bine și, evident, aduc intensitate defensiivă. Încerc să îmi ajut echipa să câștige.

- Cum ai ales să vii în România, la Oradea, după un sezon petrecut în Spania, în cel mai puternic campionat al Europei?

- Niciodată nu am jucat în cupele europene și așteptam ca o asemenea oportunitate să vină și să aibă sens. Nu am vrut să mă grăbesc. Jaizec (n.r. Lottie) era deja aici și am vorbit cu el, fiindcă și el e din Denver. Am vorbit cu antrenorul, cu agentul meu și mi s-a părut o oportunitate bună de a veni aici. E o organizație bine condusă și mi-am spus să încerc ceva nou. Sunt bucuros că am venit aici.

- Ce știai despre Oradea, despre România?

- Nu știam prea multe, dar e frumos aici. Poate că oamenii nu se gândesc prea mult la estul Europei când vine vorba de călătorit și turism, dar e foarte frumos să locuiesc în Oradea. Am fost surprins de cultura asemănătoare cu alte culturi europene. Limba e un mix între italiană, spaniolă și franceză, fiind de origine latină. E foarte interesant.

- Care e locul în care ai jucat și ți-a plăcut cel mai mult?

- Aș spune că în Granada, Spania. Am jucat acolo 3 ani, am avut o echipă bună, am păstrat un nucleu de jucători, iar antrenorul m-a influențat mult și m-a ajutat să pot juca la nivel de top în liga ACB din Spania. De asemenea, în Japonia mi-au plăcut cultura, mâncarea, stilul de viață, liniștea, transportul public, disciplina. E foarte diferită de lumea vestică. Sper să mă întorc cândva în Japonia și să joc din nou acolo pentru că mi-a plăcut mult.

- E adevărat că în Japonia jucătorii au calendarul făcut pe tot sezonul încă din vară?

- Da, e o nebunie. Aici știm programul doar pe o săptămână și acolo îți zic doar să te uiți pe calendarul Google fiindcă totul e trecut acolo. Oamenii sunt foarte profesioniști, au multe resurse, au grijă de jucători, iar nivelul ligii crește.

Thomas Bropleh, după 12 ani la nivel profesionist: „Am învățat să trăiesc în prezent”

- Cum e să joci în Spania contra unor echipe care evoluează în Euroligă?

- E tare să îi vezi la televizor, să te uiți la meciurile lor, după care să joci împotriva lor. Îți dai seama că sunt niște oameni ca noi toți. Dar e bine să experimentezi acel nivel de intensitate, să le vezi IQ-ul, comunicarea pe care o au în teren.

- Ai un meci preferat?

- Da, probabil a fost un meci de pe vremea când jucam la Granada. Ne duelam cu Joventut Badalona și trebuia să câștigăm pentru a evita retrogradarea, iar Betis Sevilla trebuia să piardă cu Real Madrid. Madridul tocmai câștigase Euroliga așa că jucătorii au petrecut 3 zile și au mers direct la meci.

- Și ce s-a întâmplat?

- Betis a condus tot meciul, dar Nigel Williams-Goss a marcat 7 sau 9 puncte în ultimul minut și 40 de secunde. Va fi o legendă pentru totdeauna în Granada pentru ce a făcut. Noi conduceam la 10 puncte și au arătat ultima posesie. Montero a ratat și atunci am știut că vom rămâne în ACB, după un an complicat, cu accidentări și tot felul. Fanii au luat-o razna, a fost un moment special.

- Wow! O ultimă întrebare: care e o lecție pe care ai învățat-o din baschet?

- Că vei experimenta victorii și înfrângeri, suișuri și coborâșuri, la fel ca în viață. Cred că de aceea noi, oamenii, suntem atât de atrași de sport. Nu contează ce se întâmplă mâine. Cu voia lui Dumnezeu, ziua de mâine va veni și trebuie să încerci să cultivi o atitudine pozitivă și, indiferent de ce faci, să știi că vor veni atât succesul, cât și eșecul. Ultimii 12 ani nu au fost perfecți, dar asta e experiența umană și trebuie să te bucuri de proces, de moment, să fii prezent. Asta am învățat în cariera mea – să trăiesc în prezent.