Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ

„Nu va uita” » Emil Boc, prima reacție după ce U Cluj i-a anulat lui Gigi Becali locul de play-off

+7 Foto
Emil Boc nu și-a ascuns niciodată simpatia față de „U” / Sursă foto: Facebook

Articol de Alexandru Stanciu   —  sâmbătă, 28 februarie 2026

Emil Boc, primarul Clujului și cunoscut suporter al „șepcilor roșii”, a reacționat după ce U Cluj și-a asigurat prezența în play-off, în urma victoriei de pe teren propriu cu Oțelul Galați, scor 4-0.

Edilul consideră că este în mare parte meritul lui Cristiano Bergodi, tehnicianul adus să-l înlocuiască pe Ioan Ovidiu Sabău după începutul slab de sezon. De asemenea, Emil Boc a mărturisit că și-o dorește în play-off și pe rivala CFR Cluj.

+7 Foto
Emil Boc, prezent la U Cluj - Oțelul Galați / Foto: David Istrate GSP

Emil Boc, după ce U Cluj și-a asigurat un loc de play-off: „Bergodi a venit cu calm, diplomație și mare pricepere”


„Sărbătorim clipa ce-o trăim. Ne bucurăm de aceste momente care aduc o fericire mare. Este o victorie care încununează, fără dubii, locul echipei în play-off. Ne-am bucura ca ambele echipe din Cluj să ajungă în play-off.

Ne bucurăm de spectacol, cu mult fair-play. Despre asta este vorba. Este o calificare obținută fără echivoc. O victorie foarte clară, de care ne bucurăm, dar de mâine revenim la muncă. Am avut emoții și la 2-0, dar cu jucătorii au fost concentrare și conectați pe toată durata partidei”, a declarat Emil Boc, potrivit prosport.ro.

Emil Boc a recunoscut că aducerea lui Cristiano Bergodi pe banca tehnică a lui U Cluj a fost decisivă pentru accederea în play-off.

„Da, ne gândeam pentru că știam forța echipei. Trebuie să recunoaște ca a venit într-un moment dificil. Îi mulțumim lui Neluțu Sabău pentru munca depusă, pentru că a construit echipa, dar eram într-un blocaj.


Iar Bergodi a venit cu calm, cu diplomație, dar și mare pricepere. I-am și trimis un mesaj: «Grazie mile mille, Mister. Clujul nu vă va uita pentru această performanță»”.

Referitor la șansele la titlu pentru U Cluj, edilul a punctat: „Haideți să nu exagerăm. Se spune că la bucurii și la necaz să nu luăm decizii și să nu ne hazardăm. Luăm lucrurile pas cu pas”.

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.