Într-un meci în care nu i-au ieșit prea multe, Universitatea Craiova s-a trezit victorioasă grație unui autogol semnat de Omar Pasagic. S-a terminat 2-1 pentru olteni împotriva lui Metaloglobus.
Înaintea meciului, deznodământul acestei partide nu era în discuție. Singura curiozitate era de câte ori aveau să înscrie elevii lui Filipe Coelho, liderii campionatului, în pole-position pentru titlu.
Duelul din Bănie a început însă cu un șoc: Purece a înscris în minutul 3, iar „lanterna roșie” a rămas în avantaj până în minutul 49. Adrian Rus a înscris atunci și părea că gazdele vor răsturna lejer soarta partidei, dar nu a fost chiar așa.
Craiova a pedalat în gol multă vreme, având nevoie de un autogol pentru a-și adjudeca toate punctele.
VIDEO cu autogolul care a transformat-o pe Craiova în campioana sezonului regular din Superligă
Stoperul bosniac Omar Pasagic este cel care a trimis balonul în propria-i poartă. A făcut-o în minutul 79.
La acea fază, Bancu a recepționat balonul în flancul stâng, l-a fentat pe Huiban cu o schimbare de direcție și a centrat cu piciorul drept. Portarul George Gavrilaș a ieșit în întâmpinarea balonului și probabil că ar fi ajuns primul la el, dacă nu ar fi existat devierea nefericită a lui Pasagic.
Sursă foto: Prima Sport 1
Fără pericol iminent în jur, Baiaram fiind la doi metri de el, Pasagic a sărit la cap, dar încercarea de a respinge balonul s-a sfârșit rău. El a reușit doar să-și bată colegul din poartă, prelungind mingea întocmai cât să n-o mai poată ajunge Gavrilaș.
S-a dovedit a fi golul victoriei Craiovei, care este acum sigură că va câștiga sezonul regular, indiferent ce va face în ultima etapă, contra Rapidului.
{{text}}