Sincopă în antrenamentul candidatei române la medalia de aur la aruncarea discului. Precauţie pînă la blocaj mental şi solicitudine pînă la bramureală. Asta au trăit azi Costel şi Nicoleta Grasu pe terenul de antrenament din Chayoang. Complexul seamănă cu un Tineretului în care n-a apărut Puiu Popoviciu să-l înjumătăţească, ci un Houdini asiatic care a triplat spaţiul verde. Cînd a început să se antreneze, Nicoleta Grasu, 37 de ani, dublă medaliată mondială, dar niciodată pe podiumul olimpic, s-a trezit înconjurată de 10 chinezi amabili. Unii erau voluntari, alţii şefii voluntarilor şi, în final, au apărut şi şefii şefilor. Primele uniforme erau colorate. Pe măsură ce creştea importanţa interlocutorului, ele deveneau tot mai pămîntii, apăreau petiţe, iar ultimul sosit pe pistă era un civil vintage de pe vremea comunismului.
Cu zîmbetul pe buze, ei i-au explicat lui Costel Grasu că nu e bine ca atelta să arunce acolo.
- Alături se antrenează cu suliţa altcineva şi ar fi periculos.
- Ooo, dar nu e nici o problemă, uite, traiectoria e total diferită.
- Dar ar fi mai bine, nu?
- E bine şi aşa!
- Da, însă ar fi şi mai bine.
Dialogul a durat iritant, cam cît un zbor Bucureşti - Beijing la clasa economic. Românii au cedat. "Hai, măi, să mergem!", a zis Nicoleta, ridicîndu-şi sacul. Şi s-au mutat în cealaltă parte, unde încă zece chinezi s-au adăugat celor zece şi au desfăcut, cu zîmbetul pe buze, velierul de plasă din care Nicoleta a început să arunce visînd spre primul său aur olimpic.
"Da, e amuzant şi uneori deranjant ce se întîmplă. Dar, pe de altă parte, ce bine ar fi să avem şi noi un astfel de complex de pregătire în Bucureşti! De fapt, în afară, pentru că, la ceea ce au devenit bazele sportive din Capitală, am sparge geamurile complexurilor rezidenţiale cu discul"
Costel Grasu.
{{text}}