Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL - CFR CLUJ

CFR Cluj a reușit imposibilul, căpitanul Mario Camora a descifrat reușita: „E o minune”

+25 Foto
Mario Camora

Articol de Andrei Crăiţoiu, Maria Olteanu, Cezar Titor   —  duminică, 01 martie 2026

Farul - CFR Cluj 1-2. Mario Camora (39 de ani), căpitanul celor de la CFR Cluj, a tras primele concluzii la zona mixtă, după ce echipa lui a reușit să se califice matematic în play-off cu o etapă înainte de final. Ardelenii au traversat un sezon complicat, dar Pancu a redresat echipa și, cu 10 victorii consecutive, a reușit ceea ce la un moment dat părea imposibil.

Camora, omul care a trăit alături de CFR Cluj o grămadă de bucurii și dezamăgiri de-a lungul anilor petrecuți în vișiniu, plângea în urmă cu 4 luni și se gândea, inevitabil, la retrogradare. Echipa era prăbușită, pierdea pe bandă rulantă, nimic nu funcționa și viitorul părea sumbru și cenușiu.

Dar, după venirea lui Daniel Pancu, lucrurile s-au schimbat complet, iar CFR a pus în cont, în partea a doua a sezonului, 30 de puncte din 30 posibile. După meciul câștigat la Ovidiu, sâmbătă seara, Camora a vorbit despre cum a fost posibilă această revenire spectaculoasă și despre ceea ce urmează la echipă.

Mario Camora: „Am scris istorie și în club”


„Știam că va fi un meci foarte greu. Cum ai spus, o minune ce acești băieți, împreună cu staff-ul, cu toată lumea, am reușit să facem. Zece victorii la rând... am scris istorie și în club, că nu s-au făcut niciodată zece victorii la rând. Suntem bucuroși că ajungem în play-off înainte de ultima etapă, dar acum miercuri avem deja un meci important.

Știam că era greu, dar noi aveam încredere. Avem un lot de o mare valoare și ne bucurăm. Vom vedea ce va fi în play-off. Mai e o etapă, vrem să o câștigăm. Se poate întâmpla orice”, a spus Mario Camora, după meci, la zona mixtă.

Pentru CFR urmează testul din Cupă, de la Craiova

Acum, după calificarea în play-off, pentru clujeni urmează un nou test foarte complicat, în sferturile de finală ale Cupei României, miercuri seara, la Craiova, pe terenul liderului din Superliga.


„De aia era și important să câștigăm astăzi. Să nu stăm să depindem de ultimul meci acasă cu Dinamo, că jucăm miercuri... nu știi ce va fi niciodată. Poți să joci 120 de minute, oboseală, drumul... Cum am spus, a fost foarte important. Va fi un meci foarte greu (n.r. cel cu Craiova), dar vrem să trecem mai departe”, a mai spus Camora.

„E mare bucurie în vestiar. Pancone era un pic supărat, dar până mâine probabil îi trece, că a fost euforia asta a meciului. Tu cum l-ai simțit pe Pancone?”, a fost întrebat căpitanul, în contextul în care Daniel Pancu s-a simțit rău și nu s-a prezentat la flash-interviu și nici la conferință, după meci.

„Da, normal că e bucuros. Nu cred că are ce să reproșeze la jucători. Toată lumea a dat tot, a alergat, s-a bătut. Cred că e bucuros pentru noi și ne bucurăm și noi că îl avem alături”, a încheiat Camora.

Imagini de la Farul - CFR Cluj 1-2

Clasamentul din Superliga la zi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.