Eugen Neagoe, antrenorul celor de la Petrolul Ploiești, a avut un discurs dur la adresa arbitrajului imediat după ce echipa sa a remizat cu Csikszereda, scor 1-1, într-un meci din etapa #29 din Superliga.
Antrenorul „lupilor galbeni” a acuzat faptul că echipa sa nu a primit penalty la duelul din minutul 26 dintre Marco Dulca și portarul Eduard Pap.
Ricardinho a centrat, Dulca a lovit cu capul înaintea portarului ciucanilor, care, ieșit târziu pe centrare, l-a busculat pe mijlocașul petrolist fără să mai atingă balonul. „Centralul” George Cătălin Roman le-a refuzat penalty-ul ploieștenilor.
Eugen Neagoe a reclamat în discursul său și faptul că Csikszereda a primit prea ușor penalty. Lovitura de pedeapsă a ciucanilor a fost transformată de Lorand Paszka, în minutul 62.
Eugen Neagoe, criză de nervi după Petrolul - Csikszereda: „Asta e viciere de rezultat! Mai penalty decât ăsta care este?”
„Cred că am început foarte bine jocul. Adversarii nu cred că au ajuns în careul nostru în prima repriză. Nu am reușit să marcăm un gol mai mult decât adversarul. Am jucat în terenul adversarului. Din păcate, ne-am speriat de rezultat, după 1-0. Nu trebuia să facem niciun pas în spate.
Cu ușurință s-a acordat acel penalty (n.r. pentru Csikszereda), dar ce pot să mai zic. Noi avem penalty clar în prima repriză (n.r. în minutul 26), îi dă portarul în cap lui Dulca. Vorbim că avem VAR, AVAR, e o batjocură. Nici măcar bun simț nu avem, o rușine.
Asta e viciere de rezultat, când nu dai penalty la 0-0. Îi dă portarul cu pumnul în cap. Mai penalty decât ăsta care este? E rușinos, este jenant. Trebuie să faci scandal la fiecare meci? Ei (n.r. arbitrii) chiar nu se gândesc la noi deloc? Vorbim să ne comportăm elegant, frumos, dar ei se gândesc la noi?
Noi muncim în fiecare zi, la fel ca și ei. Ei vin cu o dezinvoltură așa, te persiflează, îți dă și cartonaș. Nici să vorbesc nu am voie? Am văzut meciuri în cupele europene. Vin antrenorii, mă uit la Simeone, mai are puțin și calcă tușa, se intră pe teren. Arbitrii îi atrag frumos atenția.
La noi sunt dictatori. Nici nu stau cu tine de vorbă. Oameni buni, treziți-vă. Avea dreptate Gică Popescu. Cine țipă mai tare, ăla e mai șmecher. Asta trebuie să faci. Nu ai voie să spui ceea ce vezi? Dacă e penalty, dă penalty. Poate ratăm.
Acum la fiecare meci e scandal. Oamenii țipă și au dreptate. VAR-ul nu a rezolvat nimic. Intervine doar când vrea, pentru cine vrea. Ar trebui să se gândească foarte bine la ce au de făcut pentru că încep play-off-ul și play-out-ul. Îmi este teamă”, a transmis Eugen Neagoe, conform digisport.ro.
{{text}}