Lorenzo Biliboc (19 ani), puștiul-minune din Gruia, a fost un adevărat one-man-show în februarie, devenind salvatorul echipei lui Daniel Pancu, ajunsă acum în play-off după ce în octombrie anul trecut era la retrogradare.
Biliboc a marcat două goluri decisive în partidele cu Hermannstadt și Petrolul plus un gol în derby-ul Clujului cu Universitatea. La doar 19 ani, tânărul fotbalist și-a demonstrat talentul și a contribuit semnificativ la evoluția echipei, la scurt timp după transferul său de la tineretul lui Juventus.
VIDEO. Lorenzo Biliboc: „Nu mă dau niciodată bătut! Ne gândim la Europa”
- Lorenzo, felicitări! Ești jucătorul lunii februarie în ancheta Gazetei Sporturilor. Cum a fost luna asta?
- Da, luna asta a fost foarte super. Mă bucur foarte mult pentru echipa mea! Am reușit să ținem ritmul ăsta de victorii și cred că e și meritul coechipierilor și al celor din staff și mă bucur foarte mult pentru echipa mea.
- Decisiv în două meciuri. Golurile tale chiar au fost salvatoare, șase puncte acolo.
- Dacă am dat două goluri decisive, e și meritul celor din echipă, că au crezut în mine și au stat lângă mine tot timpul.
- Cum e la CFR? Tu ai venit din Italia. Foarte multă lume nu știe despre tine.
- Fiind la început m-am adaptat bine la CFR. Am găsit lume foarte bună, care mă ajută. Normal că e diferit față de Italia, dar a fost foarte bine de la început.
„De la 14 ani am fost plecat de acasă”
- Cum a venit oferta și cum ai luat decizia să te întorci în România?
- M-am gândit că acolo, în Italia, jucam la Primavera cu juniorii. Când am auzit că pot să joc cu seniorii, m-am gândit mai mult la asta. Și după m-am gândit că fiind România mă descurc și cu limba. A fost frumos să mă întorc aici.
- Cât de mult te-a ajutat perioada petrecută în Italia?
- În Italia m-am născut și acolo am jucat tot timpul.
- Crescut în Italia, părinții și ei acolo. A fost dificil pentru tine să mergi atât de departe?
- Nu. Când aveam 14 ani eram deja departe de casă. Știu că e un pic distanța mai lungă, dar totul e bine, nu e o problemă.
- Ești pe buzele tuturor oamenilor din sport, din fotbal. Cât de mult te ajută asta sau cât de mult pune presiune pe umerii tăi?
- Nu mă uit mult la comentarii. Eu sper doar să țin ritmul ăsta, să devin cât mai puternic, să ajut mult echipa și anul ăsta, și anul viitor. Să nu mă dau niciodată bătut!
„Ne gândim la Cupă, apoi la play-off și să ajungem în Europa”
- Zece victorii consecutive pentru CFR, o performanță incredibilă. Cum ați reușit totuși?
- Eu cred că de la început a plecat totul. Când a ajuns Mister, am stat toți împreună, ne-am ajutat și am dat tot pe teren în fiecare meci.
- A fost dificilă ultima perioadă pentru tine.
- Meciurile o să fie și mai grele, dar noi suntem împreună tot timpul. Asta cred că mă ajută foarte mult.
- Victoria cu Farul a adus și calificarea în play-off. Cum o să fie acolo? Ce îți dorești?
- Acum nu putem să ne bucurăm foarte mult fiindcă avem meci cu Craiova în Cupă. Doar după ultima etapă cu Dinamo o să ne gândim și la play-off.
- Aveți cei mai tari adversari: Craiova, Dinamo, Rapid, rivala U Cluj.
- Cred că o să fie un play-off foarte frumos, cu echipe foarte bune. Când suntem acolo, dăm totul!
- Pe lângă planurile cu echipa, obiective personale ai?
- Sper să câștig tot ce pot cu echipa asta. Dar acum ne gândim la play-off, la Cupă și după ne gândim poate și la Europa, să ajungem undeva acolo.
- Echipa națională? E un vis?
- Da, normal, normal, normal. Mi-aș dori foarte mult să ajung și la echipa națională. Acum sunt la U21, dar nu se știe, poate pe viitor!
Pentru trofeul „Jucătorul lunii februarie”, Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști: Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Issouf Macalou (Universitatea Cluj), Assad Al Hamlawi (Universitatea Craiova), Mouhamadou Drammeh (Universitatea Cluj) și Raul Opruț (Dinamo).
Pe lista preliminară au mai fost: Denis Alibec (Farul), Meriton Korenica (CFR Cluj), Adel Bettaieb (FC Argeș) și Daniel Bîrligea (FCSB).
CLASAMENT FINAL Jucătorul lunii februarie 2026
1. Lorenzo Biliboc | 19p |
2. Raul Opruț | 15p |
3. Issouf Macalou | 10p |
4-5. Mouhamadou Drammeh | 5p |
Assad Al Hamlaw | 5p |
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1. Raul Opruț | 5p |
2. Lorenzo Biliboc | 4p |
3. Assad Al Hamlaw | 3p |
4. Issouf Macalou | 2p |
5. Mouhamadou Drammeh | 1p |
Votul jurnaliștilor GSP
1. Lorenzo Biliboc | 10p |
2. Issouf Macalou | 8p |
3. Raul Opruț | 6p |
4. Mouhamadou Drammeh | 4p |
5. Assad Al Hamlaw | 2p |
Votul specialiștilor
1. Lorenzo Biliboc | 5p |
2. Raul Opruț | 4p |
{{text}}