Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - FCSB

Când a terminat Dinamo ultima dată peste rivala FCSB

FCSB - Dinamo // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Liviu Manolache, Maria Olteanu   —  luni, 02 martie 2026

După ce FCSB a ratat play-off-ul cu o etapă înainte de final, este sigur că în acest sezon rivala din Capitală, Dinamo, va termina deasupra grupării roș-albastre. Este doar pentru a patra oară din ediția 2003-2004 când se va întâmpla asta și pentru prima dată de la ediția 2008-2009.

În ultimele aproape două decenii și jumătate, FCSB a fost de cele mai multe ori în fața rivalei din Ștefan cel Mare. Dar, după o perioadă complicată la roș-albi, cu dezamăgiri, incertitudini și deziluzii, play-out-uri și Liga 2, situația s-a îmbunătățit în ultimii doi ani. Croatul Zeljko Kopic a adus la echipă liniște și echilibrul, iar angrenajul a început să funcționeze tot mai bine.

În timp ce actualul sezon la Dinamo a fost foarte bun, echipa luptând pentru pozițiile fruntașe, FCSB s-a stins ușor și a ținut-o din greșeală în greșeală, care au dus până la urmă la alunecarea în play-out, pentru prima dată în „era Becali”.

Analizând în paralel sezoanele celor două mari rivale din Capitală, FCSB și Dinamo, din 2003 și până în prezent, lucrurile sunt clare: este doar pentru a patra oară când Dinamo va termina deasupra campioanei în exercițiu și prima dată în ultimele 17 ediții de campionat.


Dinamo va termina sezonul peste FCSB, pentru prima dată din 2009 încoace

Ultima dată când Dinamo a fost deasupra celor de la FCSB în clasament, la finele unui sezon, se întâmpla în 2008-2009. În acea ediție, Dinamo s-a luptat pentru titlu cu Unirea Urziceni, pierzând trofeul în fața ialomițenilor.

Ba mai mult, după ce cele trei înfrângeri din finalul sezonului, dinamoviștii nu doar că au ratat prima poziție, dar au și picat până pe trei, fiind depășiți și de FC Timișoara.

De partea cealaltă, roș-albaștrii au prins în extremis locul șase, după un 1-1 la Urziceni, poziție care le-a asigurat prezența în ediția 2009/10 a Cupei UEFA.


Bilanțul ultimilor ani, Dinamo și FCSB față în față

SEZON

FCSB (PUNCTE - LOC)

DINAMO (PUNCTE - LOC)

2008-2009

56p - 6

65p -3

2009-2010

62p - 4

53p - 6

2010-2011

57p - 5

56p - 6

2011-2012

66p - 3

62p - 5

2012-2013

79p - 1

56p - 6

2013-2014

77p - 1

59p - 4

2014-2015

71p - 1

48p - 7

2015-2016

43p - 2

36p - 4

2016-2017

44p - 2

40p - 3

2017-2018

49p - 2

*7

2018-2019

48p - 2

*9

2019-2020

31p - 5

*13

2020-2021

45p - 2

*12

2021-2022

56p - 2

*14

2022-2023

46p - 2

*(Dinamo a jucat în Liga 2)

2023-2024

49p - 1

*13

2024-2025

52p - 1

31p - 6

  • *(Dinamo a jucat în play-out sau în Liga 2, altă grupă valorică, deci nu este relevantă comparația în ceea ce privește numărul de puncte)

  • Sezonul 2015-2016 a fost primul în care s-a introdus sistemul cu play-off și play-out.

De la sezonul 2003-2004, FCSB a câștigat șapte titluri, Dinamo, doar 2, iar raportul clasărilor pe podium este unul net favorabil roș-albaștrilor, 18-6. Ba mai mult, dacă FCSB a prins de 10 ori play-off-ul, roș-albii au evoluat de șase ori în play-out și o dată în liga secundă.

Acum, Dinamo va lupta pentru titlu, Cupa României și un loc de Europa, în timp ce FCSB va încerca să câștige play-out-ul și să acceseze barajul de Conference League.

Clasamentul din Superliga la zi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.