International   •   Campionate   •   MAROC

Schimbare majoră! » Federația a decis cine va conduce naționala la Mondialul 2026

Mohamed Ouahbi (cu ochelari) este noul selecționer al Marocului / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 06 martie 2026

Federația Regală Marocană de Fotbal a anunțat oficial, joi seară, plecarea lui Walid Regragui de pe banca echipei naționale.

În același timp, a dezvăluit și numele tehnicianului care va conduce reprezentativa la Mondialul 2026. Este vorba despre Mohamed Ouahbi, selecționerul care a câștigat titlul suprem cu Marocul la Campionatul Mondial Under 20 din 2025. 

Xavi Hernandez n-a vrut să-și asume un proiect aflat deja în derulare

Favoritul Federației Marocane de Fotbal, condusă de Fouzi Lekjaa, era Xavi Hernández. Marocanii își doreau ca tehnicianul catalan să meargă cu echipa la Campionatul Mondial din 2026, dar fostul jucător și antrenor al Barcelonei a considerat că momentul ales nu este potrivit.


Xavi n-a fost încântat să-și asume un proiect în mijlocul sezonului și chiar înainte de Campionatul Mondial, astfel că Fouzi Lekjaa a optat pentru Ouahbi. Deocamdată.

Xavi Hernandez ar putea fi luat în considerare după Mondialul 2026

Potrivit cotidianului spaniol Marca, în funcție de ce se întâmplă la Campionatul Mondial, Marocul l-ar putea lua din nou în considerare pe Xavi: „Va trebui să așteptăm și să vedem, dar Xavi rămâne o posibilitate”.

Marca a mai venit vineri dimineață cu o noutate. Andrés Iniesta, alt fost jucător al Barcelonei și coechipier al lui Xavi Hernandez, ar putea fi desemnat în funcția de director sportiv al echipei naționale a Marocului.


Federația marocană l-a onorat pe selecționerul demisionar, Walid Regragui

Aceste decizii, ce includ și numirea lui Joao Sacramento ca parte a noului staff tehnic, fac parte din foaia de parcurs așa numită „Maroc 2030”, prezentată joi, într-o conferință de presă la Rabat, de către președintele Fouzi Lekjaa. Sacramento are experiență acumulată la PSG, Tottenham și Roma.

Federația marocană a lăudat, de asemenea, munca depusă de Walid Regragui, antrenorul care a dus echipa națională a Marocului pe locul patru la Cupa Mondială din 2022 și pe locul 2 la Cupa Africii pe Națiuni din 2026. Walid însuși le-a cerut șefilor să fie înlocuit din funcție, în urmă cu câteva săptămâni în urmă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.