Celta Vigo a pierdut în fața celor de la Real Madrid, scor 1-2, într-un meci din etapa #27 din La Liga. Ionuț Radu a fost integralist între buturile gazdelor.
Pentru Real Madrid a marcat Aurelien Tchouameni în minutul 11 al partidei, în timp ce pentru Celta Vigo a punctat Borja Iglesias în minutul 25. Golul victoriei madrilenilor a venit în ultimul minut al prelungirilor. Valverde a șutat puternic, șutul a fost deviat, iar goalkeeper-ul român nu a avut ce face.
Ionuț Radu „a șomat” în Celta Vigo - Real Madrid! Românul a încasat două goluri la care nu a avut ce face
Celta Vigo a început fără trac cu Real Madrid și a dominat primele minute ale partidei. Ionuț Radu s-a văzut prima dată în minutul 10. Atunci a fost salvat de bară la șutul lui Vinicius care s-a scurs pe linia porții.
La faza următoare, Aurelien Tchouameni a șutat puțin alături, iar execuția a fost deviată de un jucător de câmp. Din cornerul rezultat francezul a marcat cu un șut plasat. Ionuț Radu nu a avut ce să facă, în afară de a se uita la mingea care a lovit bara și a intrat în poartă.
Celta Vigo a continuat să domine jocul, iar presiune în ofensivă a dat roade. Alexander-Arnold l-a scăpat din marcaj pe Swedberg. Suedezul a centrat în careu, la firul ierbii, iar Borja Iglesias l-a taxat pe belgian. Până la finalul primei reprize Real Madrid a înregistrat un singur șut pe poartă, în timp ce Celta Vigo putea trece în avantaj chiar spre finalul primului act.
În repriza secundă, Ionuț Radu a „șomat”. Primul șut pe poartă a venit abia în minutul 66, dar goalkeeper-ul român a reținut fără probleme. Actul secund nu a fost la fel de spectaculos ca primul. Gruparea blanco a dominat jocul, dar a avut doar o posesie sterilă, care nu a dat emoții defensivei bine organizate a celor de la Celta Vigo. Asta însă până în ultimul minut al prelungirilor. Valverde a tras de la distanță, Ionuț Radu plecase deja, dar mingea deviată s-a dus în celălalt colț al porții.
Clasamentul din La Liga
FINAL » Celta Vigo - Real Madrid 1-2
Click AICI pentru statistici
Televizare: Prima Sport 1 și Digi Sport 1
A marcat: B. Iglesias 25' / Tchouameni 11', F. Valverde 90+4'
Min. 90+4: Valverde a șutat din afara careului, iar șutul a fost deviat. Ionuț Radu nu a avut ce să facă la balonul deviat. Plecase deja în celălalt colț.
Min. 71: Jutgla, jucătorul celor de la Celta Vigo, a atins mingea cu brațul în propriul careu, dar a fost împins de Aurelien Tchouameni. Arbitrul a verificat faza la VAR și a dictat fault în atac
Min. 66: Primul șut pe poartă al celor de la Real Madrid în repriza secundă! Ionuț Radu a prins fără probleme
Min. 60: Real Madrid nu a reușit să pună probleme în atac în primul sfert de oră al reprizei secunde. Ionuț Radu a avut o singură minge pe care a prins-o fără emoții
Start în repriza secundă!
Pauză! Ionuț Radu nu a fost pus la mare încercare de vedetele Realului în prima repriză. În afara de faza golului, gruparea blanco nu a pus probleme. Un singur șut pe poartă a avut trupa lui Arbeloa în primul act. La cea mai mare ocazie și la gol șuturile au lovit bara.
Min. 25: Borja Iglesias a egalat! Vârful celor de la Celta Vigo a primit o centrare la firul ierbii în careu de la Swedberg. Suedezul a scăpat din marcajul deficitar al lui Trent.
Min. 11: Peste doar un minut, în urma unui corner, Tchouameni a marcat cu un șut plasat. Ionuț Radu nu a avut reacție, dar nici nu ar fi putut face prea multe la execuția francezului
Min. 10: Ionuț Radu, salvat de bară! Vinicius a scăpat pe contraatac și a trimis în bară. Mingea s-a scurs pe linia porții, dar nu a intrat în poartă.
Start de partidă!
Echipele de start la Celta Vigo - Real Madrid
Celta Vigo (3-4-3): I. Radu - J. Rguez, Starfelt, M. Alonso - Carreira, M. Roman, Moriba, O. Mingueza - Jutgla, B. Iglesias, Williot
Antrenor: Claudio Giraldez
Real Madrid (4-3-3): Courtois - Alexander-Arnold, Asencio, Rudiger, F. Mendy - Valverde, Tchouameni, Pitarch - Guler, B. Diaz, Vinicius
Antrenor: Alvaro Arbeloa
Stadion: Estadio de Balaidos
{{text}}