Fotbal   •   Liga 1   •   Oțelul - FC Hermannstadt

Oțelul - FC Hermannstadt, dezastru pentru gazde » 3 goluri anulate și 3 cartonașe roșii

Oțelul - FC Hermannstadt, în Superliga. Foto: Facebook

Articol de Marius Mărgărit, Liviu Manolache, Alexandru Stanciu   —  duminică, 08 martie 2026

Hermannstadt s-a impus în cadrul ultimei etape a sezonului regular din Superliga, 2-0 în deplasare cu Oțelul Galați, la capătul unui meci în care gazdele au avut 3 goluri anulate pentru ofsaid și 3 jucători eliminați.

Astfel, revenirea lui Dorinel Munteanu „acasă”, la Galați, a fost de bun augur pentru „Neamț”, care se pregătește de play-out cu două victorii consecutive, după ce anterior Hermannstadt a învins-o pe teren propriu pe FC Botoșani, scor 3-1.

Cronică de Alexandru Stanciu, după Oțelul - Hermannstadt 0-2: Cifra 3, blestem pentru Laszlo Dioszegi

Presat tot mai tare de pericolul retrogradării, Dorinel Munteanu a revenit la Galați în căutarea celor 3 puncte.


Hermannstadt a început mai montată meciul, iar prima mare ocazie a venit în minutul 14, când Luca Stancu l-a servit pe Aurelian Chițu cu o pasă filtrantă în careu, iar atacantul a protejat ideal mingea și a reușit să scape de adversar, însă șutul său din flancul stâng al atacului a fost respins de Iustin Popescu.

Același Chițu a fost autorul unei alte ratări monumentale în minutul 35. Tiberiu Căpușă a reușit o centrare excelentă în careu, care l-a lăsat pe Chițu singur cu portarul, însă șutul din prima al atacantului lui Hermannstadt a fost expediat direct în Iustin Popescu, care a reușit o nouă intervenție magnifică.

Același Popescu a reușit o nouă paradă decisivă 4 minute mai târziu, reușind să blocheze șutul expediat de Dennis Politic de la marginea careului.

Karo a semnat și el o ratare uluitoare în minutul 40, când singur cu jumătate de poartă goală în față, a luftat impardonabil și a trimis pe lângă poartă, din interiorul careului mic.


„Curentată” de ocaziile numeroase la propria poartă, Oțelul s-a lansat în atac în minutul 45. Andrezinho a controlat foarte bine balonul la jumătatea terenului, apoi i-a pasat lui Ștefan Bană, care l-a servit pe Luan Campos în adâncime. Brazilianul a reușit să-l învingă pe David Lazar, însă reușita a fost anulată după ce tușierul a ridicat fanionul pentru ofsaid, decizie confirmată și din camera VAR.

Dezastrul avea să continue pentru Laszlo Balint, care a fost nevoit încă din minutul 17 să continue fără Patrick, după ce atacantul s-a accidentat și a fost înlocuit cu Gabriel Debeljuh.

Ștefan Bană, jucător trimis de Universitatea Craiova la Galați pentru a prinde mai multă experiență, i-a lăsat pe oțelari „în 10”, după un fault stupid în propria jumătate, în minutul 5 al prelungirilor primei reprize. Bană a văzut al doilea „galben” după ce fusese avertizat și în minutul 42, pentru un fault dur asupra lui Stancu.

În ciuda inferiorității numerice, Oțelul nu s-a dat bătută și a pus în continuare pericol la poarta sibienilor.

În minutul 51, Ciobanu a executat o lovitură liberă din flancul drept, Luan a recentrat cu capul în fața porții, iar Zivulic a marcat simplu, din fața porții. Totuși, ofsaidul evident în care se afla brazilianul a fost depistat de VAR după 3 minute.

A treia încercare e cu noroc, dar doar pentru Hermannstadt

După ce a ratat două ocazii monumentale în prima repriză, Aurelian Chițu a reușit să spargă gheața în minutul 63, după ce a trimis o lovitură imparabilă cu capul, în urma centrării expediate de Chorbadzhiyski.

Totuși, cifra 3 nu a fost de bun augur și pentru gălățeni. Oțelul a reușit să trimită pentru a treia oară mingea în plasă, prin Luan Campos, însă reușita brazilianului a fost din nou supusă arbitrajului video, verdictul fiind același ca și până acum: ofsaid.

În minutul 78, Zivulic a avut o intrare dură, cu talpa, asupra lui Eduard Florescu, însă spera să scape doar cu „galbenul” arătat inițial de Andrei Moroiță. „Centralul” a fost chemat la monitor să revadă atacul imprudent al lui Zivulic, iar apoi și-a schimbat decizia și i-a arătat cartonașul roșu direct croatului.

Dezastrul s-a consemnat în minutul 85, după golul superb semnat de Cristi Neguț, care l-a lobat fabulos pe Iustin Popescu și a dus scorul de 2-0. Totuși, asta n-a fost tot pentru Laszlo Balint, care a privit neputincios cum încă un oțelar a fost eliminat. Paul Iacob a fost un car de nervi după a doua reușită a sibienilor, iar protestele sale vehemente la adresa arbitrajului i-au adus, de la sine, și cartonașul roșu.

Astfel, Oțelul, măcinată oricum de multe absențe, va avea alți 3 jucători indisponibili pentru startul play-out-ului.

Clasamentul din Superliga

Final » Oțelul - FC Hermannstadt 0-2

  • AICI, informații despre meci + istoricul duelurilor directe
  • Au marcat: Chițu 63, Neguț 85
  • Ștefan Bană a fost eliminat în prelungirile primei reprize, după ce a văzut al doilea „galben” pentru un fault la jumătatea terenului
  • Zivulic a văzut și el cartonașul roșu în minutul 78, după un fault dur, cu talpa, asupra lui Eduard Florescu
  • Oțelul a avut 3 goluri nevalidate, toate pe motiv de ofsaid
  • La scurt timp după golul marcat de Neguț, Iacob a devenit al treilea jucător de la Oțelul care vede „roșu”, după ce a protestat vehement la adresa arbitrului

Oțelul - FC Hermannstadt, echipele de start

Oțelul Galați (4-3-3): I. Popescu - Ferreira, Lopes, P. Iacob, Holz - An. Ciobanu, Zivulic (cpt.), Andrezinho - Bană, Fernandes, Campos

Rezerve: Dur-Bozoancă, G. Ursu, D. Neicu, Zhelev, Bordun, Chira, D. Sandu, Almeida, Postelnicu, C. Neicu, Debeljuh

Antrenor: Laszlo Balint

Hermannstadt (4-3-3): Lazar - Căpușă, Karo, Chorbadzhiyski, Stancu - Tavares, Ivanov, Florescu - Neguț (cpt.), A. Chițu, Politic

Rezerve: Muțiu, I. Pop, I. Stoica, Issah, Bartsan, Zargary, Dr. Albu, Simba, Buș, Afalna, Gjorgjievski, Ritivoi

Antrenor: Dorinel Munteanu

Stadion: „Oțelul”

Arbitru: Andrei Moroiță

Asistenți: Mircea Grigoriu, Andrei Constantinescu

Arbitru VAR: Ionuț Coza

Asistent VAR: Ovidiu Artene

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.