Fotbal   •   Liga 1   •   RĂZBOI

Fostul câștigător de Cupa României a scăpat din mijlocul războiului: „3 zile fără apă și mâncare. Bombele zburau deasupra capului”

Fotbalistul nord-macedonean Stefan Ashkovski (34 de ani) a reușit să plece din Iran, în plin război // foto: Instagram

Articol de Maria Olteanu   —  sâmbătă, 07 martie 2026

Fotbalistul nord-macedonean Stefan Ashkovski (34 de ani), fost jucător în Superliga, la FC Botoșani și Sepsi, câștigător al Cupei României, alături de formația covăsneană, i-a mulțumit public jucătorului albanez Jasir Asani pentru ajutorul decisiv pe care i l-a oferit pentru a părăsi Iranul, după izbucnirea conflictului armat de la finalul lunii februarie.

Stefan Ashkovski, care a venit în România în 2019, la FC Botoșani, evolua acum în campionatul iranului, pentru Mes Rafsanjan, în timp ce Asani, cel care l-a ajutat să scape din mijlocul războiului, era legitimat la Esteghlal, unul dintre cele mai mari cluburi din Iran. Cei doi au o legătură mai veche, de pe vremea când au jucat împreună la FK Vardar, în perioada junioratului.

La trei zile de la declanșarea războiului și escaladarea situației, cei doi fotbaliști au reușit să plece din Iran. În momentul izbucnirii conflictului, aceștia se aflau la aproximativ 15 ore de mers cu mașina unul de celălalt, potrivit telegrafi.com.

Jucătorul trecut prin Superliga a povestit coșmarul trăit în ultima săptămână și cum a reușit să scape, după o săptămână extrem de complicată.


Stefan Ashkovski, fostul jucător din Superliga, a reușit să fugă din Iran

Ashkovski a ajuns la graniță cu ajutorul unui șofer care a fost pus la dispoziție de bunul lui prieten, Asani. Fotbalistul naționalei Albaniei are statutul de vedetă în Iran și beneficia de trei șoferi de la club, disponibili 24 de ore din 24.

„În ultima zi eram afară. Când sunt acolo, am trei șoferi de la club, sunt la dispoziția noastră 24 de ore pe zi”, a povestit Asani.

Situația lui Ashkovski a fost extrem de dificilă. Într-o declarație pentru presa din Macedonia, acesta a dezvăluit că timp de trei zile nu a mâncat și nu a băut nimic, deoarece totul în țară era închis, iar clubul nu i-a oferit niciun sprijin în toată această perioadă.


„Am călătorit 15 ore de la Rafsanjan la Teheran, apoi de la graniță am luat un avion spre Istanbul. A fost foarte greu să traversez Iranul. Jasir m-a ajutat, el avea șoferul lui și am reușit să plec cu el. De fiecare dată când jucăm în deplasare, suntem cazați în Teheran”, și-a început Ashkovski relatarea, pentru sport1.mk

+14 Foto
Sursă foto: Instagram.com/elenaashkovska

În timpul călătoriei spre graniță, el a trăit momente cumplite, văzând de aproape toate „fețele” războiului. Situația s-a complicat și mai mult din cauza problemelor cu viza de ieșire, dar în cele din urmă totul s-a rezolvat pentru jucătorul care a evoluat în România în perioada 2019-2022.

„Erau atacuri peste tot, chiar și lângă mine, tocmai începuseră. Timp de trei zile nu mâncasem și nu băusem nimic. Mă gândeam doar să plec din țară. După uciderea liderului lor, nimic nu mai funcționa, totul era închis.

A fost foarte greu, dar s-a terminat cu bine. Acum abia aștept să ajung acasă, să dorm și să mă odihnesc puțin”, a mai spus el.

Cifrele lui Ashkovski în Superliga

Stefan Ashkovski // foto: Imago

61de meciuri a adunat pentru FC Botoșani, având 9 goluri și 8 assist-uri

42de meciuri a adunat pentru Sepsi, două goluri și două assist-uri, cucerind Cupa României cu ardelenii

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.