Jocurile Paralimpice de Iarnă de la Milano și Cortina au fost deschise vineri seara la Verona. Evenimentul a fost marcat de multă incertitudine, după ce cu câteva zile înainte a fost anunțat un boicot la scară largă, în semn de protest că Rusia și Belarus pot defila și concura cu însemnele naționale.
Mai multe țări au anunțat că vor protesta și nu vor participa la eveniment, iar vineri seara au fost prezente la deschidere 28 de delegații dintre cele 55.
Sportivii din Rusia și Belarus au defilat sub steagurile țărilor lor la ceremonia de la Jocurilor Paralimpice de Iarnă. S-au auzit câteva huiduieli când sportivii ruși au intrat pe scenă în timpul paradei, informează Associated Press.
Această decizie a organizatorilor a stârnit indignare, iar echipe din șapte țări (Cehia, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia), inclusiv Ucraina, au decis să boicoteze evenimentul de la Verona în semn de protest. Au fost aplauze când a fost anunțată Ucraina.
Multe altele nu s-au prezentat la ceremonia de deschidere, din cauza distanțelor dintre cele trei sate paralimpice şi Verona, în contextul în care mai multe probe încep chiar sâmbătă, potrivit sportal.blic.rs.
„Aceste Jocuri Paralimpice de iarnă vor onora trecutul nostru, vor celebra prezentul nostru și vor contura un viitor mai incluziv, iar noi avem nevoie de un viitor acum mai mult ca niciodată. Acum patru ani, am spus că eram îngrozit de ceea ce se întâmpla în lume. Din păcate, situația nu s-a îmbunătățit. Într-o lume în care unele țări sunt mai cunoscute după numele liderilor lor, eu prefer să cunosc țările după numele sportivilor lor”, a spus Andrew Parsons, președintele Comitetului Internațional Paralimpic.
Sportul oferă lumii o altă cale de urmat, o altă perspectivă. Aceste Jocuri Paralimpice oferă ceva cu adevărat diferit. Aici, diferențele nu sunt un motiv de separare, ci surse de putere; aici, națiunile se adună ca vecini, iar sportivii concurează cu ferocitate și corectitudine, dar uniți în respectul reciproc și pentru regulile sportului- Andrew Parsons, președinte Comitetul Internațional Paralimpic
Rusia și Belarus au defilat cu steagurile lor la deschiderea Jocurilor Paralimpice
Este pentru prima dată când sportivilor din Rusia și Belarus li se permite să concureze sub steagurile țărilor lor la Jocurile Paralimpice, de la interdicțiile impuse după invazia Ucrainei din 2022.
Steagul Rusiei nu a mai fluturat la Jocurile Paralimpice din 2014, de la Soci, inițial din cauza scandalului de dopaj susținut de stat, înainte ca războiul din Ucraina să ducă la noi sancțiuni.
Înainte de evenimentul de la Verona s-a anunțat că Iranul nu va mai participa în competiție, deoarece singurul său sportiv, schiorul Abulfazl Hatibi Mianaei, nu a putut călători în siguranță în Italia din cauza conflictului continuu din Orientul Mijlociu.
Nu putem ignora faptul că aceste Jocuri se desfășoară într-o lume profund divizată, sfâșiată de războaie, tristețe și suferință, într-unul dintre cele mai dramatice momente ale timpurilor noastre. Tocmai din acest motiv, mesajul de pace, incluziune și solidaritate, care se află în inima mișcării olimpice și paralimpice, este mai semnificativ și mai important ca niciodată.
- Giovanni Malago, președintele comitetului de organizare Milano-Cortina
România a ales să participe la deschiderea Jocurilor Paralimpice
Deși înainte de eveniment și România se afla printre țările care ar urma să boicoteze deschiderea, anunțul fiind făcut pe platforma X de ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, până la urmă țara noastră a fost prezentă. Eduard Novak, președintele Comitetului Național Paralimpic, a dezmințit această informație chiar înainte de ceremonia de deschidere.
Din partea României, Andrei-Sorin Popa şi Ioan Emanuel Ţolca au fost vineri seara la Verona. Eva Tófalvi, şef de delegaţie, Angelo Bude şi Andrei Şubran, antrenori, Mihăiţă Papară, reprezentantul în probele de para snowboard, şi Alexandru Valentin Brendrea, reprezentat al staff-ului tehnic, au fost și ei prezenți online la ceremonie.
Mihăiţă Papară nu a putut merge la Verona, deoarece a rămas la Cortina d’Ampezzo pentru a se pregăti de startul competiției.
România este reprezentată în competiție de Mihăiță Papară, para snowboard și Andrei-Sorin Popa, la para schi alpin.
Jocurile Paralimpice durează nouă zile, urmând a se încheia pe 15 martie. Șase sute de sportivi din 55 de țări sunt așteptați să concureze, printre care și România, cu doi reprezentanți. Șase sporturi vor avea probe: schi alpin, biatlon, schi fond, hochei pe gheață, snowboard și curling.
China vrea să-și extindă dominația
Jocurile de la Milano-Cortina vor oferi Chinei șansa de a se impune ca națiunea de învins atât la Jocurile Paralimpice de vară, cât și la cele de iarnă.
Chinezii au ocupat primul loc în clasamentul medaliilor la Jocurile Paralimpice de vară de fiecare dată din 2004 încoace, iar acum patru ani s-au impus pentru prima dată și la cele de iarnă cu un bilanț record, care a inclus 18 medalii de aur, 20 de argint și 23 de bronz.
China a avut peste 90 de sportivi paralimpici care au concurat la Jocurile de acasă din 2022, cel mai mare număr înregistrat vreodată de o națiune, și trimite și de data aceasta o delegație numeroasă în Italia. Va avea 70 de sportivi care vor concura în Italia.
Norvegia este cea mai de succes națiune la Jocurile Paralimpice de iarnă, înaintea Statelor Unite și Austriei. China se află pe locul 14 în clasamentul all-time al medaliilor, dar a participat la mai puțin de jumătate din Jocurile la care au participat Norvegia, SUA și Austria de la prima ediție a Jocurilor Paralimpice de iarnă de la Ornskoldsvik.
Eforturile Chinei de a domina Jocurile Paralimpice de iarnă au primit un impuls când a fost aleasă să găzduiască Jocurile de la Beijing, unde a câștigat cu 60 de medalii mai mult decât singura medalie câștigată la PyeongChang în 2018. Acestea au continuat și după Jocurile de acasă, fondurile guvernamentale fiind în continuare disponibile pentru programele paralimpice și promovându-se schimbări pe mai multe fronturi, inclusiv noi legi pentru persoanele cu dizabilități, pentru a le încuraja accesul la sport.
„China a format sute de instructori și antrenori pentru sportivii cu dizabilități, cu finanțare guvernamentală, de când a început să investească în sporturile paralimpice. Au format antrenori pentru participarea în masă și au format antrenori pentru sporturile de elită”, a declarat NaRi Shin, profesor asistent de management sportiv la Universitatea din Michigan, pentru Associated Press.
„Au jocuri paralimpice naționale și regionale în interiorul granițelor țării, dar au organizat și Jocurile Olimpice în 2008 și Jocurile de iarnă în 2022, astfel încât au menținut seria de competiții pentru ca sportivii pe care i-au pregătit să aibă experiența de a concura la un nivel superior”, a spus Shin, care este expert în dezvoltarea sportului și în modul în care țările din Asia de Est au investit în Jocurile Olimpice și Paralimpice.
{{text}}