International   •   Stranieri   •   INCIDENT

Ganea 2.0! Scene scandaloase cu internaționalul român » La 18 ani, i-a băgat mâinile în gât arbitrului! Clubul anunță măsuri severe

+26 Foto
Troy Tomșa, eliminat după ce a sărit la gâtul arbitrului

Articol de Cosmin Nistor   —  sâmbătă, 07 martie 2026

Imagini scandaloase în campionatul de tineret din Italia! Troy Tomsa (18 ani), internațional de juniori al României și mijlocaș la echipa Primavera a lui Sassuolo, a fost eliminat după un gest violent în meciul pierdut cu 2-5 pe terenul lui Napoli. Incidentul a avut loc în partida din etapa a 29-a a campionatului Campionato Primavera 1, disputată astăzi de la ora 12:00. În timpul jocului, Tomșa s-a repezit la arbitrul central, Mattia Maresca, pe care l-a prins de gulerul tricoului cu ambele mâini.

Jucătorii lui Napoli au intervenit pentru a-l îndepărta pe fotbalistul român și a evita escaladarea conflictului. Arbitrul a acordat imediat cartonașul roșu.

FOTO. Troy Tomșa, eliminat după ce a sărit la gâtul arbitrului

+26 Foto
Internaționalul de juniori Troy Tomșa este eliminat și îi bagă mâinile în gât arbitrului

Ce s-a întâmplat? În minutul 63, Tomșa a făcut un fault la mijlocul terenului. Arbitrul a fluierat, iar românul a gesticulat ironic și, cel mai probabil, a spus ceva jignitor. După ce i-a strigat ceva arbitrului și s-a întors cu spatele, un adversar a ridicat mâinile protestând, moment în care arbitrul i-a arătat cartonașul roșu.

În timp ce se îndrepta spre vestiare, jucătorul român s-a întors vizibil nervos, s-a apropiat de arbitru și a ajuns față în față cu acesta, l-a apucat de gulerul tricoului și l-a împins, în ciuda încercărilor unui adversar de a-l calma. Pe drumul către vestiare, Troy Tomsa a împins și un membru din stafful propriei echipe.

După incidentul grav, Sassuolo a publicat un comunicat oficial în care condamnă ferm gestul mijlocașului român.

US Sassuolo Calcio condamnă ferm comportamentul lui Troy Tomsa față de arbitrul meciului, Mattia Maresca, în timpul partidei din etapa a 29-a a campionatului Campionato Primavera 1 dintre SSC Napoli și US Sassuolo Calcio.



Clubul consideră că incidente de acest tip sunt inacceptabile și complet în contradicție cu valorile de respect și fair-play care reprezintă principii fundamentale ale sportului și pe care Sassuolo Calcio le promovează constant.



Clubul a început deja evaluările interne necesare și va lua măsuri disciplinare serioase împotriva jucătorului.



De asemenea, Sassuolo Calcio își reafirmă angajamentul de a promova, prin activitățile sportive și prin numeroasele proiecte de formare ale clubului, valorile educaționale care trebuie să însoțească dezvoltarea sportivilor, atât băieți, cât și fete.



- comunicatul emis de Sassuolo


VIDEO. Momentul în care Troy Tomșa își pierde cumpătul, agresează arbitrul și un membru al staff-ului

Ionel Ganea, gest violent în urmă cu 19 ani

Incidentul amintește de un moment celebru din fotbalul românesc. În 2007, la un meci dintre Politehnica Timișoara și Rapid București, fostul internațional Ionel Ganea l-a agresat pe arbitrul asistent Dorin Mudura.

Fostul atacant a primit atunci o suspendare de 22 de etape și a fost amendat cu 14.000 de lei, dar Comisia de Disciplină a redus sentinţa la 16 etape după ce Ganea a făcut apel.

Cine este Troy Tomșa

Troy Tomșa s-a născut în Anglia. A jucat în România până în 2017, la Sănătatea Cluj, clubul la care s-a format. Ulterior a evoluat la nivel de juniori pentru Hoffenheim și Walldorf.

Din 2020 face parte din academia lui Sassuolo. La nivel internațional, mijlocașul a adunat 25 de selecții pentru reprezentativele de tineret ale României, la categoriile U17 și U19.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.