Elias Charalambous (45 de ani), antrenorul celor de la FCSB, și-a anunțat decizia de a demisiona, după ce echipa sa a pierdut cu 3-1 în fața celor de la U Cluj, în ultima etapă din sezonul regulat de Superliga. GSP.RO a pus cap la cap mai multe informații de culise, care descriu haosul din vestiarul campioanei.
Atmosfera din vestiarul FCSB a devenit explozivă în ultimele luni, iar tensiunile interne au împărțit lotul în tabere clar delimitate.
Surse din interiorul clubului vorbesc despre grupuri, orgolii și „bisericuțe” care au transformat vestiarul într-un spațiu dominat de suspiciune și rivalități.
Chiar dacă s-au câștigat două titluri, jucătorii sunt tot mai divizați, iar comunicarea dintre anumite grupuri aproape că a dispărut complet.
Derapaje de comportament în rândul jucătorilor
Din informațiile de culise obținute de GSP.RO, ruptura s-ar fi produs în urmă cu câteva luni, când mai multe conflicte mocnite au ieșit la suprafață.
De atunci, nimeni nu a reușit să calmeze „butoiul cu pulbere”. Unii fotbaliști refuză să mai interacționeze cu colegi din alte tabere, iar atmosfera s-a deteriorat vizibil.
În trecut, managerul general Mihai Stoica a semnalat public derapaje de comportament în rândul unor jucători, sugerând că anumite atitudini din vestiar ar putea deveni periculoase pentru stabilitatea echipei.
Un om de mare valoare, că e fotbalist, că e antrenor, că e conducător, este cel care nu se schimbă dacă statutul său s-a schimbat, dacă locul lui în societate s-a schimbat, dacă a urcat trepte, că poți să urci trepte și financiar, poți să urci trepte și din punct de vedere al notorietății
Mihai Stoica, președinte CA FCSB
„Tupeul și fițele au început să cântărească mai mult”
Surse apropiate clubului descriu un climat dominat de ego-uri și frustrări. „Unii dintre jucători au senzația că sunt atotștiutori, iar talentele de vedete i-au rupt de realitate și de grup”, sună informațiile.
Într-un vestiar în care „tupeul și fițele au început să cântărească mai mult decât disciplina, autoritatea internă s-a pierdut treptat”.
Iar antrenorii și-au pierdut din autoritate, în fața unor jucători zeflemitori care veneau la program doar să îl bifeze.
„Pur și simplu, unii, și aici mă feresc să dau nume, dar ei cam știu care sunt, și-au schimbat comportamentul. Poate că banii câștigați la FCSB, poate că te vânează toată lumea pentru autografe și te gândești că ești altul decât erai cu un an sau cu doi ani înainte...”, spunea Mihai Stoica, de curând.
MM Stoica a anunțat apocalipsa...
Situația s-a complicat și mai mult după ce liderii tradiționali ai echipei și-au pierdut din influență.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSBÎn loc să medieze conflictul, cei mai importanți jucători au ales să facă un pas în spate, evitând confruntarea directă.
„Una e să fii nervos într-o situație și să te comporți urât, dar să fii același om, chiar dacă ai ieșiri. Dacă ești altul și de unde dai bună ziua și la clanțe, acum nu mai saluți pe nimeni, mi se pare o problemă asta”, mai spunea MM la Prima Sport.
Charalambous n-a mai suportat haosul din vestiar
Antrenorul Elias Charalambous ar fi încercat în repetate rânduri să schimbe atmosfera și să readucă zâmbetele pe buze în grup.
Dar tentativele sale de a reface unitatea echipei nu au avut însă efectul dorit, iar relațiile fracturate dintre jucători au rămas nerezolvate.
În culise, tot mai mulți consideră că acest climat toxic a cântărit decisiv în decizia tehnicianului de a pleca! Demisia lui Charalambous, urmată de retragerea lui Mihai Pintilii după ultima etapă a sezonului regulat, a lăsat echipa într-un moment extrem de fragil.
Decizia a fost luată înainte de meci. Am vrut să fiu pe bancă și azi, dar simt că trebuie să se schimbe ceva la echipă, să se producă un șoc, pentru că încă avem un obiectiv. acela de a ne califica în cupele europene. Din punctul meu de vedere, singurul mod în care pot ajuta acum e să las locul altcuiva. Vreau să îmi respectați decizia și nu vreau nicio întrebare despre meci sau despre decizie
Elias Charalambous, fost antrenor FCSB
Cu play-out-ul la orizont, situația este descrisă de apropiații clubului drept „o mină armată”. Orice pas greșit riscă să detoneze complet vestiarul și să transforme criza internă într-un colaps sportiv.
{{text}}