La doar o zi după ce și-a anunțat plecarea de la FCSB, numele lui Elias Charalambous este deja legat de o posibilă nouă aventură pe banca unei echipe importante din Cipru. După meciul de sâmbătă seara, pierdut de campioana României pe teren propriu în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 1-3, Elias Charalambous și-a anunțat demisia atât la flash-interviu, cât și la conferința de presă de după partidă.
După ce FCSB a ratat obiectivul de a se califica în play-off și nu a avut nici un sezon european la nivelul așteptărilor, antrenorul cipriot a considerat că echipa are nevoie de o schimbare majoră. La nici 24 de ore distanță, presa din Cipru scrie deja despre posibile negocieri importante pentru tehnicianul care a câștigat două titluri pe banca roș-albaștrilor.
Presa din Cipru anunță: „Elias Charalambous va prelua banca tehnică a unei echipe importante”
Despre plecarea lui Elias Charalambous de la FCSB a scris și presa din țara natală a tehnicianului. Jurnaliștii ciprioți susțin că antrenorul ar putea reveni curând în prim-planul fotbalului din Cipru.
„Informațiile aflate în posesia noastră indică faptul că, în curând, va exista o discuție despre Elias Charalambous și preluarea băncii tehnice a unei echipe importante din Cipru”, notează publicația Cyprus Times.
Elias Charalambous a venit la FCSB în 2023. În perioada petrecută la echipa roș-albastră, tehnicianul cipriot a cucerit două titluri de campion și două Supercupe ale României. De asemenea, a reușit și un parcurs european remarcabil în sezonul 2024-2025, când a dus formația bucureșteană până în optimile de finală din UEFA Europa League.
Eu cred că este nevoie de un șoc. Este ultima mea zi aici. A fost ultimul meci. Au fost doi ani minunați, dar trebuie cineva să-și asume responsabilitatea. Nu sunt multe lucruri de spus. O poveste frumoasă care s-a terminat. Este ultima zi. Fără întrebări și respectați-mi decizia!”
- Elias Charalambous după meciul FCSB - „U” Cluj 1-3
{{text}}