Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Hermannstadt, a reacționat după ce echipa sa a obținut trei puncte extrem de importante pe terenul celor de la Oțelul Galați, scor 2-0, în ultima etapă a sezonului regular de Superliga.
Fost antrenor la Oțelul Galați, Dorinel Munteanu nu a ezitat să „înțepe” dunărenii în timp ce vorbea despre scenele tensionate de la partida din Galați. Gazdele au avut trei goluri anulate și au încasat trei cartonașe roșii. Ștefan Bană, Zivulic și Paul Iacob au fost trimiși la cabine.
Dorinel Munteanu a reacționat după Oțelul - Hermannstadt:
„Am făcut o partidă foarte bună, chiar dacă am avut un adversar de play-off. Echipa noastră a jucat un fotbal de calitate din primul până în ultimul minut. Adversarul ne-a pus puține probleme. Pot să spun că sunt mulțumit de jocul de astăzi, dar mai avem multă treabă.
Superioritatea numerică a fost cauzată de jocul bun al nostru, de atitudinea noastră. Următorul jocul, adică începerea play-out-ului, va fi la fel de explozivă precum meciul de astăzi. Dacă ne descopeream, ei puteau să marcheze pe contraatac. Le-am zis jucătorilor să fie foarte atenți, ca să nu fim prinși.
Este greu să accepți o înfrângere când echipa adversă e condusă de Dorinel Munteanu, probabil de asta a fost nervozitate. Întrebați-i pe ei, că nici eu nu înțeleg care au fost conflictele.
Iacob e rapidist, are sânge de rapidist, e mai agresiv. Nu mi-a zis nimic jignitor, mi-a spus să-mi învăț jucătorii să facă nu știu ce. Păcat că a luat roșu, că e un jucător valoros”, a transmis Dorinel Munteanu, conform digisport.ro.
Chiar neașteptat! Noi nu am mai vorbit deloc la telefon... Eu le mulțumesc celor din conducere pentru această diplomă de onoare pe care mi-au acordat-o. Probabil știau că nu-mi plac astfel de evenimente înainte de meci și au vrut să mă enerveze, dar chiar nu a funcționat
-Dorinel Munteanu, potrivit sursei citate
Hermannstadt intră în play-out cu 12 puncte după înjumătățire, iar obiectivul este unul clar: evitarea retrogradării. Momentan sibienii sunt pe loc direct retrogradabil, penultimul.
{{text}}